Barcelona


Traiesc intr-un fel de film de groaza de cateva luni incoace. Un fel de SAW, cu 5 oameni inchisi intr-o camera timp de 6 luni.

Sunt foarte critica, stiu. Si am mari dificultati in a accepta tampiti in jurul meu. Asadar, sunt foarte selectiva. Ma straduiesc totusi sa devin mai ingaduitoare. De fapt, ma straduiam, caci experienta ultimelor luni ma face sa ma dau batuta. Imi amintesc de psiholoaga pe care o vizitam frecvent intr-o vreme indepartata, care imi zicea ca e important sa fii tolerant cu cei care pot mai putin decat tine. Incerc, insa cand vine vorba de constructii total gresite, devine imposibil pentru mine. Prefer sa ma tai si sa ma izolez, sa mor singura in munti sau sa ii omor pe toti.

Mi-e asa greu sa accept ca exista atatia idioti pe lumea asta si sunt eu si mai idioata ca ma mir de asta zilnic. Si asa mi-a fost dat, dupa cum spuneam, sa traiesc in izolare, caci altfel nu pot sa o numesc, alaturi de alti 4 oameni. Circumstantele sunt de asa natura horror, incat stam in aceeasi camera 3/4 din zi, in fiecare zi. Si ce e si mai rau este ca trebuie sa interactionam intens. Iar asta ma doare.

De parca nu ar fi fost suficient, mai locuim si in acelasi bloc, la acelasi etaj, in apartamente alaturate si atat de prost izolate incat ii aud si cand casca. Ba mai mult, stam intr-o statiune superba, care insa e cam abandonata din cauza crizei, si intr-o tara in care nimeni nu vorbeste alta limba in afara de spaniola. Sau, si mai reu, desigur, catalana. Spania este realmente mai rau decat Romania… sau nu stiu, ma mai gandesc. Dar asta este alta poveste.

Scopul acestei izolari este participarea la un curs de limba intensiv. Acum, oricine a invatat vreodata o limba straina, stie ca prin intermediul proiectelor pe care le ai de facut ajungi sa-ti cunosti colegii destul de bine. Mai bine decat ti-ai dori. Trebuie sa inveti sa explici, sa povestesti, sa argumentezi. La ultimul capitol am mari probleme. Pentru ca omul are nevoie de creier ca sa argumenteze ceva, de logica, de tact, de bun-simt. Iar 2 romani si 2 bulgari s-au nimerit sa nu aiba niciuna din aceste abilitati oricum rar intalnite.

Stau permanent cu niste oameni carora nu le prea intra nimic in cap, care de care mai frustrat si cu mai multe tulburari de personalitate. Refuza sa accepte cultura tarii in care urmeaza sa traiasca incepand din martie. Nu pot… iar asta va fi o mare problema de integrare.

Mai mult, cat de critica sunt eu, pe atat de sincera ma arat. Nu te plac, nu ma imprietenesc cu tine. Am ceva de spus, spun. Insa est-europenii au inradacinate in ei ramasitele comunismului. Asa ca ne susotim, ne zambim frumos, insa ce se intampla pe la spate, sa te fereasca Dumnezeu…

Si, desi nu este nicio competitie intre noi, cei 4 se comporta de parca ar fi. Am o ureche extraordinara pentru limbi straine si nu sunt modesta cand vine vorba de asta. Sau de faptul ca sunt mult peste nivelul lor. Iar astea nu sunt doar observatiile mele, asa ca inca nu am luat-o razna de tot. Asa ca in loc sa ne sustinem reciproc, sa invatam impreuna, caci avem acelasi scop, cel putin pana la un punct, sa ne ajutam, stam si ne injuram pe la spate si ne macina invidia zi de zi. Iar eu sunt, ca sa ii citez pe prietenii mei romani, „de cacat”… si multe altele pe care le-am auzit, din nefericire, involuntar, prin peretii de hartie ai apartamentului meu. Altfel, tare ne zambeam si eram prieteni. Dar pentru ca relatiile lor personale sunt lipsite de comunicare, sex sau orice bucurie a vietii, stam cu ochii pe vizor si judecam ce fac altii. Iar la curs judecam in continuare. Am o sila profunda fata de acesti oameni fatarnici. Dupa ce am plans 2 zile neincetat, caci ma cunosc si pot fi de cacat, insa nu am fost si nici nu sunt, m-am ridicat de pe podeaua baii si am zis ca trebuie sa rabd, ca altceva nu am ce face. Tot prin pereti am auzit ca sunt de cacat pentru ca indraznesc ocazional sa mananc un mar la curs, avand in vedere ca tine toata ziua, cu 2 pauze a cate 10 minute fiecare. Evident, frustrarile lor sunt cu totul altele. Si de atunci ne evitam cu relativ putin succes. Insa astept cu nerabdare sa scap de aici, sa ne mutam impreuna in aceeasi tara, in care sa ii fereasca Dumnezeu sa aiba nevoie de ceva de la mine vreodata…

Macar de ar fi avut cei 7 ani de acasa incat sa-si ceara scuze. La fel de fatarnic cum mi-au si zambit si m-au invitat la nunta lor inainte, prin cuvinte calde precum „atat de mult ne-am dori sa fii alaturi de noi”.

Iar asta este incursiunea mea prin prostia umana, pe care ei tin sa si-o expuna in fata unei profesoare minunate, cu atat de mult talent si bun-simt si cu infinita rabdare. Incerc sa invat de la ea si partea cu rabdarea, nu numai cu limba, insa nu reusesc.

Mai am o luna si scap din infernul in care traiesc. Insa pana atunci, imi cam suna apa-n cap si-mi vine sa-i imping pe toti pe scari si apoi sa ii intreb daca sunt ok. Sunt la capatul puterilor si al rabdarilor. Imi lipseste atat de mult o conversatie cu un om inteligent, cu un min. de cultura generala si educatie. Asa ca am ajuns sa vorbesc singura pe strada…


Peculiara: Nu stii cine e Gaudi?
X: Nu. Cine e?
P: Pe bune?
X: Serios.
P: E un fotbalist. Joaca la Valencia.
X: Da?
P: Nu chiar.
X: Dar cine e?
P: De Sagrada Familia ai auzit?
X: Nu. Sau da… nu stiu. Ce e?
P: Un hotel de 4 stele. E al lui Gaudi.
X: Misto.
P: Glumesc, nu el e proprietarul.
X: Atunci cine e Gaudi?
P: Serios acum, Sagrada Familia nu e hotel, e o biserica.
X: Si Gaudi cine e? Preot?
P: Nu. Sagrada Familia e facuta de el.
X: Ah, deci e pictor.
P: Nu.
X: Sculptor?
P: Arhitect.
X: Aaah.
P: De Michelangelo ai auzit?
X: Da.
P: Stii ca era fratele lui Gaudi?
X: Nu.
P: Da, si i se spunea Micky. Tipu’ era super bazat, dar avea ghinion. A fost instalator pana si-a descoperit alte talente. Avea talent la desen. Si atunci s-a apucat de pictat oua si le vindea in piata.
X: Misto. Si mai departe ce-a facut?
P: Pai stii Capela Sixtina?
X: Da, am auzit. Tot a lui Gaudi?
P: Da… a fost prima capela cu termopane. Pentru o izolatie mai buna. Gaudi a construit-o si l-a chemat pe fra’su sa dea o pensula. Si Micky a venit cu fresca.
X: Ce fresca?
P: Fresca e un fresh de portocale intalienesc. Sa le tina de sete. Si e un zvon cum ca era reteta lu’ Micky si au fost fratii cu cel mai mare spor. In fine, si Gaudi a ridicat treaba asta, Micky a pus termopanele, le-a spalat si a pictat-o frumos. A desenat iepurasi, oua de Paste, Mos Craciuni. Oricum, lu’ Micky nu i-a convenit sa puna si termopanele ca el era doar instalator asa ca a facut si scurgerea. Dar a luat o spaga frumusica. Apoi s-a certat cu Gaudi si s-a sinucis.
X: Pe bune?
P: Nu chiar, dar imi place figura ta interesata.

Locatie: Barcelona, Spania

Mai exact: Habitacion 5

Personaje: Peculiara si Peculiaru

Peculiaru: Draga, sa vezi culmea saraciei. Am fost la alimentara, unde au deschis un mini-netcafe. Adica au pus doua calculatoare. Cumpar ce cumpar si tipii de la calculatoare, un el si o ea, se ridica si lasa monitorul deschis.

Peculiara: Wow. Foarte interesant. Ai avut parte de o intamplare.

Peculiaru: Stai sa vezi. Si ghici ce era pe monitor. Ambii se uitau pe youtube la clipuri cu Florin Salam. E culmea. Nici in Barcelona n-am scapat.

Peculiara: Aha. Si aveau si boxele pornite?

Peculiaru: Nu.

Peculiara: Atunci banuiesc ca aveau clipurile o burtiera, ceva pe care scria Florin Salam.

Peculiaru: Nu.

Peculiara: Si atunci de unde stii ca era Florin Salam?

Peculiaru: Gizas, l-am recunoscut.

Peculiara: De unde l-ai recunoscut tu pe Florin Salam?

Peculiaru: Pai l-am mai vazut.

Peculiara: Aha, inteles. Si unde l-ai mai vazut tu pe Florin Salam?

Peculiaru: Nu stiu, il stiu pur si simplu.

Peculiara: Cand esti singur asculti manele?

Peculiaru: Doamne! Nu. Dar il stiu. E pe afise, chestii. E normal sa-l vad.

Peculiara: Nu e asa normal. Eu, de exemplu, habar n-am cum arata Florin Salam. De unde stii ca nu era Sorinel Pustiu?

Peculiaru: Nu era Sorinel, mai.

Peculiara: Ah, deci il stii si pe Sorinel Pustiu.

Peculiaru: Nu, nu-l stiu.

Peculiara: Atunci de unde stii ca nu era el?

Peculiaru: Pentru ca era Florin Salam.

Peculiara: Inteleg. Si Guta care e?

Peculiaru: Ala cu gura mare si incremenita.

Peculiara: Aha. Si nu-mi fredonezi si mie un hit de-al lui?

Peculiaru: Draga, nu ascult asa ceva.

Peculiara: Ia da-mi laptopu’ sa vad ce muzica ai tu pe acolo. Macar sa petrecem impreuna.

Peculiaru: Ce ma enervezi!

Peculiara: Te cred.

– It makes me wonder… –

Este relativ contraindicat sa-ti iei concediu. Concediul in sine este extrem de mult asteptat si relaxant. Partea proasta este ca se termina repede si trebuie sa te intorci la serviciu si alte responsabilitati.

Este absolut contraindicat sa pleci din tara in concediu. Pentru ca te vei intoarce cu o sila si mai mare. Va urma, cel mai probabil, o depresie si o uriasa lipsa de chef.

De exemplu, vecinul meu sparge in continuare pereti. In Bucuresti este la fel de mult praf ca atunci cand am plecat. In Barcelona sunt palmieri frumosi. Si in Berceni sunt palmieri. LOL!

Ce tara de toata jena!

In Barcelona, masinile sclipesc de curatenie. Nu e praf. Nu e jeg. Lumea nu pute. Nu e galagie. Nu-s manele. Nu-s cocalari. Au si ei cocalarii lor, insa sunt cu bun simt, nu ca romanii. Toata lumea iti zambeste. Toata lumea iti sare in ajutor. Nu-s smecheri cu X5. N-am vazut decat o singura masina de teren. Soferii sunt disciplinati. Nu claxoneaza nimeni (cu extrem de putine exceptii). Pana si prostituatele sunt imbracate decent. Pana si gunoiul e curat. Gunoierii nu put si n-au zoaie pe ei. Verdele e verde. Cladirile sunt colorate.

Si asta imi aduce aminte de o plimbare in superbul lor parc Guell, unde am auzit niste romani langa mine, spunand: „Bah, ia uite, la ei cladirile sunt colorate, nu gri ca la noi!”. Da bah, acolo e alta tara!

Acolo nu cersesc decat romanii. E plin de oameni care se imbraca in diverse chestii, canta, distreaza copiii, sunt haiosi. Daca vezi o tanti care cerseste pur si simplu, fara sa faca nimic, e romanca.

Marea lor e curata. Plaja e curata. Nu urla muzica nicaieri. Nici macar in baruri. Si e o placere sa stai la soare, pe plaja, in liniste si deodata sa auzi un „Bah, sa-mi bag **** in gura ta!”. Evident, mai sunt si cocalarii nostri pe acolo.

Mancarea e destul de scumpa si nu are gust. Nu exista ciorba in Barcelona. Dar au rebajas gramada si poti cumpara multe chestii faine la preturi mici.

Suvenirurile sunt extrem de chicioase. Asta daca nu cumva iti place o Sagrada Familia mica, din plastic, cu luminite.

E o placere sa ratacesti pe strazile lor. Niciuna nu seamana cu alta si peste tot gasesti lucruri diferite. Nu-s doua magazine la fel. Nu-s doua cladiri la fel.

Cu o harta in mana, e imposibil sa te ratacesti. Si daca te ratacesti, e superb. Si daca n-ai harta nu te poti rataci, caci au indicatoare peste tot. Metroul este un adevarat labirint in care e imposibil sa te pierzi.

Au piste pentru biciclete. Pe bune, nu ca la noi. N-au borduri a la Videanu. Daca mergi pe bicicleta, nu te ia nimeni pe capota masinii. E plin de biciclisti. Au 1000 de centre de inchiriat biciclete (nu pentru turisti).

E alt aer. E curat. E… of…

La intoarcere, iar am stat langa aripa avionului, iar au fost 1000 de copii care zbierau. Aripa se balanganea si iar mi-a trecut toata viata prin fata ochilor.

Am plecat de aici si am ajung aici. Ha ha! Ce trist!

Ponturi turistice:

1. Daca vrei sa pleci in Barcelona o saptamana, cu intentia de a vizita obiectivele turistice si muzeele, ia-ti doua saptamani. Una o vei sta la coada. Intrarile pe la diverse treburi costa destul de mult. Mancarea la fel. Dar decat sa mananci acolo, mai bine iti iei un pate de acasa.

2. Nu cumpara de pe Rambla. E jaf curat.

3. Ai grija sa nu calci intr-o guma de mestecat in Barcelona. Este destul de periculos pentru ca te va incetini din drum. Neavand praf si jeg pe jos, guma se va lipi la nesfarsit de trotuare si strazi. Fiind atat de curat, nu vei gasi niciun bat cu care sa o scoti de pe talpa. Singura scapare poate fi daca reusesti sa calci pe o frunza ratacita accidental.

4. Unele metrouri vechi nu anunta in niciun fel cand inchid usile. Asa ca pazea! Ca nici n-au senzori…

5. O bere in baruri sau terase e in jur de 5 euro.

Ma duc sa ma bag sub pat, sa inchid ochii si sa-mi imaginez ca afara nu e praf, ca vecinu’ nu darama pereti, ca masinile nu claxoneaza, ca nu-s gropi, ca nu-s tarani, ca nu-s tigani, ca nu-s in Romania. I’m going to Lalaland.

Hasta luego!

P.S.: Au extrem de multe muste domesticite si multi porumbei grasi care nu cred ca pot zbura.

Deci Sagrada Familia e chiar urata, dar nu despre asta vreau sa va vorbesc. Si totusi, ce-i cu fructele din varf? Sau ce-or fi. In fine. Sa fiu io Gaudi, m-as enerva cumplit si m-as rasuci in mormant, caci Peculiara a mancat intr-un loc in care aveau patatas Gaudi. Deci stau si fac Sagrada Familia (care, ma rog, urata cum e… e a lu’ Gaudi), las cladirile gotice si un intreg stil si astia boteaza cartofi si sandvisuri dupa mine?! Asta m-ar infuria la culme.

Am mancat azi paella care n-a fost deloc nemaipomenita, insa arata super fain. Cred ca jumatate din apetitul meu a disparut cand Peculiaru a inceput sa scobeasca in crevetii cu mustati si in scoici si alti carcalaci de mare cu par si copite. Mi s-a aplecat totalmente. Plus ca io am horoare de fructele de mare. In schimb, i-am mancat chocolate cakeul Peculiarului pentru ca el se saturase cu scoicile si oricum e invizibil asa ca daca mananca, mancarea cade direct pe jos.

Booon. Si am facut azi o chestie pur romaneasca. Deci m-am dus la farmacie sa iau una pastila con ibuprofeno. Si aci astia nu vand medicamente la bucata. Nu ca asa as cumpara in general, dar mi s-a parut aiurea sa iau 40 de pastile de ibuprofen. Evident, mi-am dat seama in acel moment ce penibil era cand romanu’ cumpara tigari la bucata.

E superb aici, ce sa va zic. In afara de peisaje, oamenii sunt total altceva. Aici este locul in care, daca ai peste cineva din greseala, iti zambeste instantaneu, isi cere scuze si se da la o parte. Aici este locul in care ti se deschide usa. Aici sunt indivizi care cumpara Estrella (bere) de la alimentara si o vand noaptea pe strada… asta cand nu e politie prin preajma; si iti zambesc, iar cand le zici „no, gracias”, iti raspund cu „buenas noches”. Aici chelnerii si vanzatorii sunt draguti si zambitori, politicosi si bine crescuti, cu toate ca-s toate natiile lumii.

Ma simt bine departe de casa, desi mi-e pofta de niste sarmale.:D Buna, mamaaaa!:)

Mi-ar placea sa locuiesc aici. De fapt, m-am gandit la o super afacere. Am pus-o la punct cu Peculiaru’. Ne vom deschide aici un restaurant cu specific romanesc. Vom sparge piata. Se va numi „La Mitica”. Si am super idei de marketing. Abia astept.

Si, asa departe de casa, ma simt ca acasa. Ma plimbam azi pe Rambla si Peculiaru’ are o obsesie bolnava cu filmatu’. Si-s o gramada de statui vii p’aici. Le dai bani si nu stiu ce fac. Sunt simpatice, dar ma rog. Si ajungem noi langa un schelet intr-o cutie care vorbea. Numai ca atunci cand a deschis Peculiaru’ camera, ala a tacut. Imi zice sa-i dau bani sa vorbeasca. Io nu voiam ca toti se holbau. Pana la urma i-am zis ca-i dau bani si ma indepartez. Nu-mi plac sperietoarele astea umane. Ca ma apuca rasu’ si nu ma mai opresc.

Asa ca se duce Peculiara si tranteste cativa oirocenti in cutia de conserva a scheletului si pleaca. Ala intinde mana dupa mine si ma apuca de mana. Ma trec brusc transpiratiile. Ooooolaaaa! OMG! Ma uit speriata la Peculiar, ala rade si filmeaza. Where are you from, ma intreaba. Romania, zic eu cu teama ca poate nu-i raspunsul corect. Intre timp, desi nu-i vedeam fata, l-am vazut ca-i cam colorat si avea niste taieturi selfinflicted pe mana. Incepe sa vorbeasca cu mine intr-o spanioengleza pocita si nu-mi dadea drumul la mana. Cu cealalta mana, pe care era un cap de mort, ma musca de tot ce prindea. Trebuia sa-mi dau seama ce om e din momentul in care m-a apucat de fund si de… altele. M-am speriat putin ca prea nu-mi dadea drumul si prea se uita Rambla la noi si ne poza. Eres mui hermosa, mui nush ce, mui altceva. Where from in Romania? Bucharest, zic. Aaa… nice. How do you say „what’s your name” in romanian? Io pic si-i zic si ma trage si mai tare de mana si-mi zice: Deci te cheama X! Aha! Si unde stai in Bucuresti? OMG OMG OMG! Roman! Yuck! Go away! OMG! Ma fura! Ma omoara! Fugiti! Mi-a promis ca ne vedem in curand in parcul tineretului. lol. Ca peste doo luni vine si el in tara. Bai, deci nu scap nicaieri. Ca tot ma trimitea Gogu aka Goja pe Passeig de Gracia sa vad romani. Na ca-s si mai aproape. And they bite. Nu ma voi mai apropia de statuile vii.

Oricum, Peculiaru a fost tare fericit ca a prins toata panica mea pe film. Poate ajung pe youtube.

In oras colcaie stirile si ziarele despre accidentul aviatic de la Madrid, iar de maine urmeaza doliu national. Am citit si eu un ziar despre asta si ma gandeam cum de au mai dat drumul unui avion care oricum avea probleme tehnice din cauza carora a intarziat decolarea si dupa ce pilotul incercase sa decoleze o data si n-a reusit. Si uite asa, peste 150 de morti. Doamne fereste!

In mod evident, dupa aceasta poveste, eu ma voi intoarce in Romania pe jos. Va dura ceva, dar si asa mor de frica avioanelor. Si nu mai stau nici in dreptul motorului ca daca explodeaza, ma face terci sigur.

Am mai observat o moda aici, in afara celei conform careia magazinele se deschid tarziu, se inchid la pranz, se deschid seara si se inchid iar devreme. In plus, o zi pe saptamana nu-s deloc deschise, iar unele sunt mereu inchise in august. Farmaciile sunt multe, majoritatea inchise. Dar ai suveniruri. Bon, moda asta se refera la pantalonii in vine. Dar nu ca cocalarii romani. Nu, deci in vine in vine. Adica la genunchi. Adica in chiloti, cu pantalonii la genunchi. Se aplica si la fete. E sinistru.

Oricum, ceva e foarte tare. Faptul ca e un oras bilingv. Adica daca nu stii spaniola, nu-i nimic. Totul e tradus si in catalana. Good luck with that.

La metrou totul e in catalana. S, desi ai zice ca nu difera mult, ei bine, difera. Ce e bine e ca la metrou nu te poti pierde. E fantastic de fain facut totul. Chiar daca atunci cand iei metroul mergi mai mult pe jos decat cu metroul propriu-zis, pentru ca au pasaje de te apuca durerea de cap si de picioare. Totul e perfect marcat. Statiile sunt pe culori, e plin de harti si de sageti. N-ai cum sa te pierzi. Evident, daca stii catalana.:D

Am descoperit un bar misto in care au o biblioteca pentru bookswap. Iei ce carte vrei, atata timp cat pui alta in locul ei. Erau carti din toata lumea acolo. Mi s-a parut o chestie misto de tot. Pana am ochit un ditamai Larousse. Gizas, cine se cara cu Larousse-ul dupa el? E ca si cum as fi venit eu cu DEX-ul sau, vorba lu’ Peculiaru’, cu Istoria Literaturii a lu’ Calinescu. Si ma intreb cat a cantarit la bagaj. Dubios…

Atat pentru azi. Adios!