Peculiara va da desteptarea astazi si se gandeste sa scrie mai des, la cafea, de dimineata. Ce fac eu la 7:30 dimineata…

Acum imi sorb hipertensiunea/cafeaua cu ateroscleroza/lapte si am hotarat sa-mi scot nasul din carti, distractii si spiritualitate si sa il bag putin in mondenitati. Din mondenitati a picat la loc in spiritualitate. Am avut o revelatia care a pornit de la „Maneaua lu’ Botezatu'”. In caz ca nu sunteti familiari cu acest hit, voila de vezi:

Este foarte simpatic, ce pot sa spun, insa, in timp ce ascultam aceasta ‘piesa’, m-a trosnit: Stiu de ce uram manelele. Stiu de ce uram manelistii. Stiu de ce, atunci cand suntem intrebati ce muzica ascultam, spunem „orice in afara de manele.”

Ce-au manelele? Mie imi place muzica greceasca, de exemplu. Si tiganeasca de la mama ei. Si lautareasca, nu populara. Orientala pe alocuri. Sigur gasesc cel putin o bucata din astfel de muzici care place oricui. Ei bine, manelele sunt un melanj. Spunem ca problema e muzica. E nasoala. Dar nu face decat sa imbine muzici care, luate separat, nu-s groaznice deloc. Unele chiar dimpotriva. Deci va zic eu, nu muzica ne deranjeaza, ci ce am asociat cu ea. Si ce-am asociat cu ea?

Un tiganas, in principiu, cu lanturi de closet la gat si pantofi sclipicioasi, strasuri si voce de boala pulmonara obstructiva cronica. Vocea ma irita, recunosc. Orice as face si oricat as analiza din punct de vedere spiritual manelele, vocea tot ma deranjeaza. Dar si asta e sigur asociata cu altceva.

Ne deranjeaza ‘costumatiile’. Ce avem cu ele? Fiecare cu gusturile lui. Nu e nici asta problema.

Azi dimineata m-a palit, sub influenta alintaromei de la Jacobs: Nu suportam versurile. Era evident, de altfel. Dar intrebarea era: De ce nu suportam versurile?

Sa luam exemplu melodia de mai sus: „Ca mine, ca mine nu e altu’, poate poate numa Botezatu.” – Amuzant, da. Dar vedeti ce bine se simte baiatul care canta? Isi este suficient lui insusi, ceea ce mie mi se pare genial. Cum o fi sa te simti atat de bine in pielea ta incat sa ajungi sa si canti despre asta?! Eu inca n-am ajuns in stadiul asta. Si cred ca nici majoritatea dintre voi.

Sa luam alt exemplu:

„Cum ar fi luna de miere, viata mea
Ce ne-am distra la placere, viata mea of viata mea
Din Maroc in Caraibe, viata mea
Poate venim cu un Bebe, bebelus”

Priviti cat optimism! Autoarea viseaza deja cu ochii deschisi la luna de miere, vizualizeaza deja locuri exotice si este atat de implinita incat nu-i mai lipseste decat un copil, pe care il vede deja (si pe asta) conceput pe o plaja, pe-un ritm de manea. Asta e Legea Atractiei, oameni buni. De ce le merge manelistilor asa de bine? De ce au atatia bani? De ce sunt asa fericiti? Pentru ca asta isi doresc! Si pentru ca, spre deosebire de noi – oamenii de rand, ei canta despre ce-si doresc, nu despre lipsurile „care le au”. Canta despre lovele, despre haur, despre masini, despre fetite. Si Universul le vine in ajutor si le ofera exact ce vor. Si noi primim ce vrem, insa noua ne e jena sa gandim „Vreau un partener fidel si il vreau cu toata fiinta mea”, asa ca vom gandi mereu „Aoleu, ce ma insala partenerul”, „Aoleu, sigur si asta e un porc”, „Aoleu, nu mai exista barbati fideli” etc. Si primim fix ceea ce gandim. Atragem ce vrem, fie ca ne dorim, fie ca nu. Manelistii au atins un nivel de spiritualiate superior si isi dau seama ca Legea Atractiei functioneaza, asa ca profita de ea si sunt fericiti si optimisti.

„Iara bem ne facem viata
Iar ne prinde dimineata
De baut tre sa ne ajunga
Pe cat e noaptea de lunga”

Baga mare! Traiasca distractia!:)

„E la noi in satra ,un baiat frumos
Cu ochii albastri si par de abanos
Are o chitara si o voce fermecata
De s-ar insura cu mine i-as da viata toata
As fura din satra aur si i-as da
I-as da chiar si viata numai sa ma ia
O caruta colorata si doi cai
Si o chitara fermecata, asta ii tot ce ai”

Noi suntem prea „demni” sa spunem cu voce tare astfel de lucruri, desi, deep inside, sunt momente in care le dorim si noi, le gandim si noi. Fie ca e vorba de bani, maritis, prieteni, viata, constipatie etc. Dar e „sub nivelul nostru” sa vorbim despre asta in asa fel. Daca vorbim, vorbim pe dos si incercam sa si gandim pe dos. Asa ca ei obtin ce vor, noi ii uram ca au ce vor si ca sunt fericiti, in timp ce noi, astia care nu canta manele, suntem mai nefericiti si mai saraci.

„De-ai avea si o tiganca frumoasa ca mine
Ai fi cel mai bogat tigan din lume”

Asa, pasarica, zi-le mama.:) Ce e asa rau ca fata se considera frumoasa? Ce e asa rau ca manelistii si versurile din manele promoveaza o imagine de sine atat de buna? Mie mi se pare genial. Asa ar trebui sa gandim cu totii ca sa fim fericiti si impacati cu noi insine. Dar pentru ca nu putem si nu avem acest exercitiu, in loc sa invatam s-o facem, pentru binele nostru, ii aratam cu degetul pe manelisti.

„Ce ratati!” – Ce ratati? Ca se simt bine in pielea lor? Ca mai si canta despre asta de cat curaj au? E rau sa ai curaj? E rau sa te iubesti? Dimpotriva!

„Aoleu, ce muzica…” – Ce muzica? Nu muzica te deranjeaza, ci versurile. Vezi randul de mai sus ca explicatie. Nu suporti sa-i vezi pe altii cat sunt de fericiti in pielea lor cand tu personal te cam detesti, fie vorba-ntre noi.

De asta „uram manelele”. Si ce daca nu stiu gramatica? Si ce daca nu stiu sa scrie? Si ce daca au sputa in gat cand canta? Si ce daca se imbraca tipator? Si ce daca nu prea stiu limba romana per total? Sunt fericiti! Si daca nu e asta important in viata, atunci ce e?

Tu ai 2 facultati, 7 cursuri de calificare, o biblioteca plina de carti si 20 de ani de scoala. Si la ce folos daca te duci acasa si bani n-ai sa pleci in concediu, singur esti, trist esti, nu-ti place cum arati ca esti cam gras, ai o spranceana mai sus decat cealalta, prietenii te-au parasit, parintii nu mai vorbesc cu tine ca esti homosexual, plantele ti-au murit ca daca nu stii sa ai grija de tine, nici de altii nu poti etc. Normal ca urasti manelele. Reprezinta tot ceea ce tu nu ai.

Sa fim seriosi, manelele promoveaza o gandire pozitiva si benefica pentru sine. Ia du-te in fata oglinzii si repeta-ti de 150 de ori cat esti de frumos, destept, bogat, minunat, fabulos, meserias, bengos si sarmant. See how it goes.

Trezeste-te dimineata si spune-ti „Voi avea o zi superba! Abia astept sa vad ce surprize si ce lectii imi mai rezerva viata!”

Si fa un exercitiu cu maneaua de mai sus, respectiv raspunde-ti la niste intrebari: Ce ma deranjeaza asa tare la ea? Ce e rau in faptul ca baiatul crede ca se imbraca extrem de bine? Eu cred despre mine ca ma imbrac extrem de bine? De ce nu as crede si eu asta? Ma deranjeaza ca vorbeste frumos de Botezatu? De ce? Nu-l plac pe Botezatu? Ce treaba am eu cu el? Si baiatul asta n-are voie sa-l placa? E vreun om in viata mea despre care as canta asa cum canta baiatul asta despre Botezatu?

La ultima intrebare, probabil ca nu, pentru ca suntem prea invidiosi si prea barfitori ca sa stim sa oferim un compliment, o vorba buna, sa ii apreciem pe cei din jur in masura in care putem. Cand ai facut ultima oara un compliment dezinteresat cuiva? Si, mai important, ca femeie, cand ai facut un compliment altei femei? Total dezinteresat si din inima. Nu prea curand, stiu. Femeile sunt cele mai invidioase creaturi. Dar asta e deja alta poveste…

Traiasca Guta, zic eu!:)

Hai sa aveti o zi fantastica, frumosilor, desteptilor, minunatilor!

Va pupa Peculiara si v-ar dedica o manea daca ar sti manele! Pam Pam!