Avand in vedere ultimele evenimente din viata mea mirifica, na, dragii mei, ca am zis sa stop by sa va scriu de bine.

Ma gandeam la New Year’s Resolution si cum imi parea mie rau pana nu demult ca nu mi-am facut si eu o lista cu liniute si chestiuni, sublinieturi si mari planuri de viitor. Vax, ca sa zic asa, ca bine ca n-am facut-o. Dar acum, ca sunt nevoita sa-mi fac ceva planuri, va trebui sa-mi fac ceva February’s Resolution.

In linii mari, ca in linii mici nu va pot povesti, ca, din pacate, nu mai am aceeasi libertate de exprimare pe acest blog, de cand a cam inceput lumea cunoscuta sa ma citeasca. La naiba! Asa, am inceput propozitia si n-am mai terminat-o… dupa cum ziceam, in linii mari, anul 2009 s-a sfarsit cu surle si trambite, am avut niste sarbatori dubioase, absurde si de care sper sa nu mai am parte in maniere asemanatoare. In viata personala s-a intamplat ceva nasol, apoi era sa se intample ceva si mai nasol, dar apoi era sa se intample ceva foarte bine si nu s-a intamplat, logic, ca doar am gena „belelei” si lucrurile bune si banii ma cam ocolesc de cand ma stiu.

Bun… si dupa ce s-a intamplat ceva oribil si apoi ceva bunicel, apoi iar ceva oribil si tot asa, pana prin… mhm… saptamana trecuta, saptamana adineauri mentionata a decurs bine. A fost ziua mea de nastere, pe care, evident, multi au uitat-o. Dar nu-i nimic, Peculiarul a facut-o frumoasa… el a tinut-o minte ca scrie pe facebook, evident. Dar atat zic, caci nu aici scriu despre lucrurile frumoase… oricum sunt cam rare in ultima vreme. Si uite asa, una din bunele mele prietene, care s-a suparat pe mine ca nu gasesc timp sa ies la o cafea, a uitat sa ma sune de ziua mea. M-a cam dezamagit situatia, dar am zis ca se mai intampla, asta e… pentru ca apoi sa fiu intrebata „ah, a fost ziua ta? nu am retinut data.” – ceea ce a fost mai penal decat daca ar fi uitat, evident. Si cum mai penal de atat ai crede ca nu se poate, ei bine, „ah, a fost ziua ta? nu am retinut data.” a fost urmata de „si la o cafea cand iesim?”

Si pentru ca traiesc intr-o lume a absurdului si nu am apucat sa cinstesc lumea cu ocazia magnifica a faptului ca am mai imbatranit un an degeaba, am amanat acest moment de sarbatoare. De ce? Pai sa vedem… era o zi friguroasa de februarie, cand mi-am dat seama ca mi-au exprirat toate abonamentele… asa ca da fuga la bancomat sa scoti bani, sa-ti iei abonament, doar ca sa descoperi ca a expirat cardul, asa ca n-ai bani. Nu-i nimic, scoti de la casierie, cu buletinul. Needless to say ca dupa 10 ani si buletinul expira.

Asa ca m-am trezit fara abonamente, fara bani si fara identitate intr-o singura zi. Domnul de la politie a vrut sa-mi faca o nefacuta si sa nu ma pozeze, ca se pare ca nu seman cu Peculiara grasa si blonda de acum 10 ani. Ceea ce mi-a amintit de experienta cu aeroportul, cand am dat buletinul si mi s-a cerut pasaportul. Nu aveam pasaportul. Asa ca am dat permisul de conducere. A durat destul pana sa ma lase sa trec. Ca sa sumarizez putin: in buletin am iesit blonda, cu falci si cu ochi albastri, iar in poza din permis aveam permanent (mare greseala), eram mai slaba si cu ochii negri. Pentru ca in realitate sa fiu roscata si cu ochii verzi.

Astazi, 26 februarie 2010, sunt in continuare fara card, ca nu am buletin si banca nu s-a deranjat sa-mi elibereze cardul mai devreme; fara identitate, ca politia se misca greu si oricum fara bani, ca azi dimineata am ramas si fara job. Hahaha! Isn’t life funny?!

Iar acum incerc sa ma gandesc cum o sa traiesc. In acte nu exist inca si nu se stie cand voi exista, ca cica nu m-am dus la evidenta populatiei la care trebuia sa ma duc. Card nu am, ceea ce nu mai e o problema de vreme ce nu mai am nici loc de munca. Hahaha. Tigari nu mai am si va trebui sa ma las, ceea ce, yey, iar e bine in vremuri stresante. Partea buna este ca voi semana cu fata din poza din permis, ca nu voi mai avea bani nici sa ma vopsesc.

Va trebui sa renunt la luxuri precum… mhm… mancare, apa si alte d’astea. Sunt un fel de boschetara mai scolita. Dar yey, acusica sunt medic, ceea ce ma bucura enorm, ca voi putea sa-mi iau o ciunga cu cele 10 milioane pe luna.

Normal ca n-am nici o economie sau vreo perspectiva de viitor, asa ca ma gandeam cum sa supravietuiesc. Si primul lucru care mi-a venit in minte a fost o intrebare: Stiti piuitorile alea care se pun pe haine si declanseaza alarma cand iesi cu ele din magazin aka atunci cand le furi? Am auzit ca daca le invelesti in folie de aluminiu, nu mai piuie la iesire. E adevarat? Ca am vazut o bluza misto la Zara si nu e ca si cum altfel mi-o permit.

Vorba unei prietene, bine ca vine primavara si nu mai platesc si caldura.

Ah, da, si in mai plec la Paris cu Peculiarul. Bine ca ne-am facut planuri din timp si avem biletele cumparate, ca am auzit ca cersetorii romani castiga bine acolo.

In plus, catelul meu drag si cardiac s-a gasit sa faca edem pulmonar, ca sa mai dau o gramada de bani si pe medicamentele lui. Dar partea buna e ca as putea sa merg cu el prin metrou, sa cantam si el sa tuseasca dramatic, poate scoatem un ban. Ca bonus, ii curg si ochii, ceea ce dramatizeaza si mai mult aspectul.

Ceea ce e bine, pentru ca cica intotdeauna e si o parte plina a paharului, este ca Urania a zis azi ca cica urmeaza sa am o perioada fantastic de buna. Iar asta imi da sperante… ca asa zice de anul trecut incoace. Pe principiul „vei avea o perioada senzationala, dar nu stim cand”.

Asadar, mai am 50 de ron in portofel si demnitatea inca intacta pana peste jumatate de ora cand ma duc sa ma imbat (in masura in care te poti imbata cu 50 de ron), cand nu voi mai avea nici cei 50 de ron si nici demnitate.

V-am pupat, iar daca nu stiti incotro sa redirectionati cei 2% din impozit, contactati-ma cu incredere!

A voastra falita si inexistenta, Peculiara

Ah, da, si Pam Pam!