Oroare, va spun, oroare ce mi s-a intamplat chiar azi! A venit in vizita si a vazut „Decat o Revista”. A pus mana pe ea. Nu stiam ce avea sa mi se intample, cum toate visurile mele aveau sa se curme dintr-o atingere, cum toata fericirea mea avea sa se prabuseasca subit si irevocabil.

Psycho-shower-screamEra o femeie cu tenul gras, foarte rujata, care m-a mozolit pe toate partile. Eram plina de ruj, de sebumul si de fondul ei de ten. Vorbea mult, grabit, iar picaturi de saliva zburau necontrolate dintre buzele ei incarcate de rujul scump si deloc rezistent la transfer. Nu ma vazuse de ani de zile, asa ca era bucuroasa sa ma intoarca pe toate partile.

In plina conversatie, a pus ochii pe „Decat O Revista.” Atat mi-a trebuit. Si asa a inceput calvarul, cu surle si trambite.

In dreapta, pe masa, avea farfurii cu merdenele si prajituri, produse de patiserie grase, slinoase, care erau la aproximativ 30 de cm de revista mea. Langa treburile zoioase era cana ei cu cafea decafeinizata. M-a trecut un fior cand am vazut toate acestea atat de aproape de revista. Asta dupa ce ma bucurasem ca s-a spalat pe maini inainte s-o atinga. Se debarasase de toti streptococii si stafilococii care ii populau nestingheriti mainile umblate prin metrou, tramvai si cine stie ce alte spatii publice.

A apucat revista temeinic, cu ambele maini, moment in care am hiperauzit cum se indoaie coperta. O intepatura in inima mi-a taiat respiratia pentru cateva secunde. A indoit-o, a rasucit-o, in timp ce eu stateam incremenita, neputincioasa, inghetata, incercand sa ma intorc psihic in copilarie, cand imi puteam acoperi ochii si tot ce era rau avea sa dispara. Coperta indoita suna ca o cladire in plina demolare, ca o explozie care spargea sute de geamuri. Oare sa ma uit? Oare a nenorocit-o definitiv? Oare pot sa-mi curm viata daca-mi imping ochii puternic in orbite? Oare mai exista viata dupa asa ceva? Am decis sa ma uit printre degete… calvarul era abia la inceput.

Era amuzata si incantata de continut, in timp ce-si mai stergea transpiratia si grasimea de pe frunte. Mana slinoasa rasfoia apoi paginile unicei mele reviste, iar lacrimile imi siroiau inconstient pe obraji, lanad in urma eroziuni sapate de ura din lacrimi.

N-a durat mult pana a luat o gura de cafea si mana slinoasa i-a alunecat pe cana. „Ups, hahaha” fu reactia ei. Cineva sa ma intubeze, va rog! De ce nu exista politia revistelor? Exista pentru animale. De ce si nu pentru cultura?

Cafeaua ii baltea in gura, in timp ce comenta continutul revistei, cu revista sub nas… picaturi de cafea amestecate cu saliva sareau haotic pe paginile fine si frumoase ale revistei mele. Ma intrebam daca pot sa-mi iau avant si sa ma arunc de pe balcon suficient de departe incat sa nimeresc sigur un gard si o mare bucata de asfalt.

Cafeaua n-a fost de ajuns. A trebuit sa mai si manance. Nu stia oare ca e urat sa mananci mult cand esti in vizita? A apucat merdeneaua cu mana, iar bucati din foitaj picau printre paginile revistei mele, pe care nici macar nu am apucat sa o citesc ca lumea. Si e decat una! Fiecare „foicica” de merdenea lasa in urma o mare pata de grasime. Apoi dadea pagina, iar merdeneaua era si mai bine comprimata intre pagini… si mai bine impregna hartia.

Pentru ca in final sa o inchida, moment in care greutatea intregii lumi ma apasa pe umeri, capul imi pocnea de durere, vasele de sange imi plesneau pe frunte, mainile imi tremurau atat pe verticala, cat si pe orizontala, iar ochii imi erau injectati de atata furie.

Sa o ucid? Sa o ingrop apoi in gradina blocului? Sa ma sinucid pe urma si sa las un bilet de adio? Am avut decat o revista, decat o viata, decat un moment de fericire.

A inchis revista si a spus: „Foarte interesant”, iar la „teeee”, o multitudine de picaturi sa saliva cafeinizate si pline de merdenea inmuiata si grasa au sarit odios pe chipul lui Dobrovolschi, care si-ar fi dorit sa o bata cu stecherul pana la moarte.

Am inchis ochii, mi-am vazut toata viata derulandu-se in fata, cu repeziciune, necontrolat, nedorit. Am flash-uri cu femeia si cu mult sange tasnindu-i prin toate orificiile preexistente si prin altele nou formate de surubelnita care se afla, total intamplator, pe biblioteca.

Oare mai exista viata dupa „Decat o Revista”?