Cand imi pun ceva in minte, de obicei obtin. Dar se pare ca merge numai la planuri mari, nu si in cazul unui amarat de Mojito.

Si uite-asa, m-am hotarat eu intr-o buna zi sa fac un girl’s night mai frumos cu un Mojito home-made, ca vorba aia, la alcool ma pricep cel mai bine. Din pacate, ideea m-a palit putin cam tarziu, dar am zis ca nu e o problema. Ceea ce ma framanta era faptul ca s-ar putea sa nu gasesc menta proaspata.

Ma duc la Mega Image. Gasesc menta (Aleluia! Ultimele doua pungi), gasesc lamai, apa minerala. Urc la etaj, dupa rom alb. Aici este nevoie sa fac o mentiune: Romul alb este o bautura alcoolica, nu este o marca de tigari, nu este vorba de esenta de rom. Poate ca pentru unii nu este o surpriza, insa pentru multe vanzatoare a fost.

Normal ca atunci cand te grabesti, nimic nu curge lin, asta e clar. La Mega nu aveau decat Havana, care-i cam dublu ca pret si identic ca gust cu o alta marca de rom alb, asa ca zis pas. Pun lamaile si menta la loc, in ideea ca daca nu voi gasi rom alb, menta se ofileste in 3 ore.

Ma duc la magazinul din spate. Buna ziua, rom alb aveti?

„Da, imediat.”

Ziua mea norocoasa, zic eu. Dar vanzatoarea nu era grabita. Vorba aia, cand stai ore intregi si vegetezi intr-un magazin de cartier, care mai e graba? Vorbea cu un client cunoscut probabil, care o consola: „Lasa, draga, ca o sa vina si vremuri mai bune, nu mai fi suparata.” Adevarul e ca fara studii si vanzatoare intr-un magazin de 2×2, cu siguranta or sa vina si vremuri mai bune… draga. Poate te upgradeaza la 2×3 si obtii ca bonus un mop, sa speli pe jos.

Dupa ce s-au consolat unul pe celalalt timp de 5 minute, si-a adus aminte si de mine. Eram calma, caci vorba aia, am gasit rom alb. „Unul?” ma intreaba.

Unul, dar cate? Fac Mojito, nu coktail Molotov. Si imi intinde un pachet de tigari. Si eu care credeam ca nu-ti trebuie prea multa minte ca sa fii vanzatoare. Uimita, dar in acelasi timp intrigata, incepand deja sa vizualizez un Mojito cu tigari in loc de rom, ii repet: Domnisoara, ROM ALB.

„A…” veni scurt replica, urmata de o pauza de blank neuronal probabil. „Nu tinem.”

Nemaivorbind de cat ma irita faimoasa replica „Nu tinem.” Ce tineti, draga? Cine? Cati?

In fine, ies. Ma duc la alt magazin din apropiere.

„Buna ziua, rom alb aveti?”

„Da. Unul?”

„Da…” De ce ma intreaba toata lumea daca unul? Am fata de mai multe? Oricum, nu conta, eram bucuroasa. Am gasit rom alb.

Si-mi intinde o sticluta cu esenta de rom. Ma abtin din greu sa nu ma apuc cu mainile de cap, ii repet si ei „ROM ALB”. „Ah, nu avem asa ceva.”

Asa ceva? Dar ce-am cerut cucoana, Verde de Paris?

Nu-i nimic, sunt o fire perseverenta. Gasesc eu rom alb. Fiind mai pe finele lunii, nu aveam de gand sa dau 60 de ron pe o sticla de rom. In plus, cash nu aveam in portofel. Speram sa platesc cu cardul, pe care oricum nu stiam daca mai am vreun ban, talentata fiind in a cheltui inimaginabil de repede toti banii.

Unde sa ma mai duc? Zic ca n-are rost sa ma duc in Carrefour, ca ajung tarziu si sigur oi gasi eu prin zona. Ma duc la alt Mega Image din apropiere.

Aceeasi situatie. Plus „bodyguarda” care ma analiza intens, probabil pentru ca aveam o privire cercetatoare. Ca doar nu intri in supermarket sa cumperi ceva, ci sa te uiti dupa camerele de supraveghere si sa te gandesti cum sa le fentezi si sa furi un Orbit fara sa fii prins. Nu aveau nici aici rom alb, nici macar din ala scump, dar bine ca si-au pus etichetele electronice pe cele 3 produse aflate oricum la suprapret.

Bun, o iau usor pe jos si intru peste tot. Multe magazine in drum, doua benzinarii, gasesc eu undeva.

„Buna ziua, rom alb aveti?”

Se gandeste fata putin, apoi intreaba cu o voce profunda si o privire iesit din comun de inteligenta: „Ce?”

Incepeam deja sa ma intreb ce e cu atata mister in jurul acestei bauturi. Inteleg ca suntem un popor de betivi si nu ne pilim decat cu Saniuta si Unirea, dar nici de la vin de Porto nu ne dam in laturi. Asa ca ce mare scofala cu romul alb? Ok, n-ai… dar sa-l confunzi cu tigari, esenta si cu „ce?” deja mi se pare putin exagerat.

Nici in benzinarii nu e, nici la magazine.

O sun pe iubita mea prietena si-i zic: Draga, nu gasesc nicaieri, tu n-ai de unde sa iei? Nu, dar hai sa bem mai bine Lacrima lui Ovidiu. Zic ok, acu da-i si cauta Lacrima lui Ovidiu, alta specie rara, fara sa te mai intorci din drum si intreband, in acelasi timp de misteriosul rom alb.

Lacrima lui Ovidiu aveti? Nu.

Rom alb aveti? Nuooo… Doamne, ce am cerut? Ce e cu toate reactiile astea? Macar intinde-mi un pachet de tigari daca nu stii de rom alb. Poate ma pacalesti.

Ajung aproape de metrou. O sun din nou pe draga de ea, de la care aflu ca imi propusese un vin, ca il avea deja acasa, asta dupa ce am cautat si Lacrima lui Ovidiu pana mi-a venit rau.

Aleluia, bancomat! Sa vedem cat mai avem pe card. Bag suma, eroare. Ok, am mai putin inseamna. Bag o suma mai mica, eroare. Bag o suma si mai mica, eroare. Chiar asa saraca oi fi? Bag iar o suma, ma gandesc sa si citesc eroare de aceasta data: Tranzactie anulata din cauza unei defectiuni a aparatului. Super.

Urmatorul bancomat era out of service. Vad un Tip Top. Hai sa iau o praji, ceva. Imi aleg ce vreau, stau 15 minute la coada, ajung in fata. „Ne pare rau, nu se plateste cu cardul.” Extraordinar!

Gasesc alt bancomat, la care butona un nene. Si butona… si butona… si butona… si nu se mai oprea. Am stat alte 10 minute dupa el, timp in care tensiunea mea trecuse cu mult de limita normalului, rabdarea devenise deja o notiune necunoscuta si imi venea sa ma duc acasa sa ma culc. Noroc cu nevasta domnului, care avea o fetita in brate si, pret de 10 minute, se lugu-lugu panga-panga cu ea, pe un ton de creta tarata pe tabla.

„Titica pitica fetita mamii! Pitzi Pitzi! Ciucu Ciucu! Tzine-i mica? Tzine-i frumoasa? Tzine Tzine?”

Incercam sa zambesc fortat, desi eram din ce in ce mai agasata, in timp ce vizualizam cum ii smulg limba mamicii pitzi pitzi cuci cuci. De aia ies atatia copii defecti in ziua de azi…

Scot bani. Nu ma mai intorc la Tip Top. Gasesc alta cofetarie.

„Va ajut cu ceva?”

„As dori niste trufe, va rog.”

„Cat?”

„Nu stiu, luati dvs. si va spun eu cand sa va opriti.”

„Cu ciocolata sau cu visine?”

„Ciocolata.”

„Cele cu visine au alcool, sa stiti.” (Din nou, am fata?)

„Super… cu ciocolata, va rog.”

„Pe hartie sau pe carton?”

„Pe carton, multumesc.”

„Mic sau mare?”

AAAAAAAAAAA! Cineva sa ma impuste, va implor. Nu mai suport tara asta, lentoarea, frecatul vremii, prostia.

Am vrut sa spun „Fa, da-te-n gatii ma-tii (precum ar spune o cunostinta de-a mea) cu cartonu’ tau si da-mi bomboanele!” dar am spus ceva pe aproape: „Mic, va rog.”

Pune o trufa, pune doua, pune 3… cartonul nu era ocupat nici pe sfert „Mai pun?”

Cu lacrimi de nervi in gat, ii raspund afirmativ. Mai pune o trufa, doua trufe, trei trufe… Mai pun?

DAAAA! Pana va opresc eu!

Il ocupa pe tot.

Mai puneti si deasupra, va rog.

„Nu vreti sa va dau un carton mare mai bine?”

„NU, LASATI ASA!”

Cat face? intreb cu un calm aparent de invidiat.

„20 ron.”

Ii intind frumos banii.

„Ah, nu. Platiti la casa.”

AAAAAAAAAAA! „Unde e casa?”

„Langa,” si mi-o arata pe colega ei care statea la 1 metru. Aia era casa…

Brusc se face coada la „casa”. Stau la coada 10 minute, pentru ca baiatul din fata mea voia sa fie miez in seara aia.

„Dati-mi si un gel de par”… „Nu din ala, ca e scump, si ma dau doar asta seara”… „Nu din ala ca e rosu si poate imi patez camasa alba”… „Nu din ala ca e … „Asa, din ala.” Se intinde femeia dupa gel, darama un raft intreg. Evident, astept sa aranjeze raftul la loc.

„Domnisoasa are 20 de ron,” striga tanti de la prajituri spre casa.

Platesc, intr-un final.

„Domnisoara a platit,” striga casa spre tanti de la prajituri.

Apoi mai stau o vreme sa mi le dea (ca venise o vecina, prietena, cu un fiu care pleca la munte si acum era afara si se ducea sa-si faca bagajul in cateva clipe si AAAAAA), fara punga… dupa ce m-a intrebat 1000 de chestii, ar fi putut sa-mi dea o punga.

Ajuns la prietena mea. Lipita de scara ei era o cofetarie de care uitasem. Se putea?

Pe cat de lung este acest post, pe atat de lunga a fost si seara mea magnifica. Evident, pana sa ajung la destinatie.

Pam Pam!