Bine v-am regasit si tare ma bucur ca v-am regasit, caci era sa nu va mai regasesc deloc. Am revenit din fabuloasa calatorie pe melegurile Asiei. Si fu realmente fabuloasa, fara nicio ironie, caci am invatat si bune, si rele, cu carul. A fost o adevarata invatatura de minte, atat pentru mine, cat si pentru Peculiar.

Am invatat ca atunci cand esti alaturi de cineva drag si cu adevarat important, nu prea conteaza unde esti, cu cine altcineva si de ce. Am invatat ca nu ma intereseaza daca dorm intr-un pat dublu sau in doua paturi unite, atat timp cat dorm cu el. De asemenea, am aflat ca poti sa fii in cel mai infect motel de pe marginea unui drum bizar din Turcia, dar atunci cand te dormi in bratele celui drag, poate sa fie numai cârmâz in jur, for all I care.

In afara de lucrurile frumoase pe care le-am invatat, ma bucur, de asemenea, si de cele mai putin frumoase. Si anume, in viata mea, cat oi mai trai, indiferent ce s-ar intampla, nu mai plec nicaieri cu nimeni. Data viitoare ma voi lua cu Peculiarul de mana si vom pleca doar noi doi, oriunde, dar cu nimeni altcineva. Si, pentru cei dintre voi care n-au aflat deja cat de groaznic este sa pleci la drum lung cu cineva, nu o faceti. Chit ca va este prieten, chit ca va este cunostinta, chit ca va este animal de casa.

Iar in final va voi spune ca am aflat si care este secretul unei relatii de durata, caci nu pot spune neaparat reusite. Daca nu uit pana la capat, ca stiti si voi cat sunt in stare sa scriu.

Totul a inceput intr-o frumoasa duminica de august, pe la orele 4 trecute fix, cand am plecat la drum cu ceea ce fusesera doi necunoscuti, acum prea bine cunoscuti si tare imi mai doream sa ramana precum i-am intalnit, necunoscuti. Stiu, prima greseala. Sa nu exagerez, doar pentru mine erau total necunoscuti, pentru Peculiar erau simple cunostinte, aparent inofensive. In final, ea s-a dovedit realmente inofensiva, cantitate neglijabila chiar, insa el, mare „smecher” ar putea fi usor catalogat ca fiind mare pericol atat pentru sine, cat si pentru ceilalti.

Ingredientele pentru un esec de calatorie sunt simple:

Doua bucati fiinte cu IQ-ul unui servetel de masa (cumulat), dintre care ea simpatica, deloc deranjanta, iar el mare legiuitor si atotcunoscator, iar, ca bonus, si omnipotent. Inca nu-s complet convinsa ca nu crede ca poate sa si zboare.

Al doilea lucru de evitat este sa pleci la drum lung cu masina altuia. In afara de evidentele inconveniente, precum faptul ca depinzi de persoana respectiva si esti obligat sa stai dupa fundul ei, mai apar si alte varii necunoscute, precum una stabilesti in tara, alta se intampla dupa granitele tarii, fara sa mai poti schimba ceva.

Dupa cum spuneam, calatoria a inceput bine, avand in vedere ca urma sa plecam din Bucuresti spre Giurgiu, unde urma sa intram in Bulgaria. Doar ca am reusim, dincolo de orice imaginatie, sa ne pierdem pe un drum relativ drept, inainte sa ajungem la Giurgiu. Si uite asa, am vazut si Mihailestiul. As fi preferat Ankara sau Istanbul, dar merge si asa.

Drumul fu lung, ceea ce stiam dinainte, insa, Gigel sa-i spunem, este mult prea smecher si grozav incat sa nu conduca doar el 23 de ore. Ca de, vorba aia, daca rad pe urma tovarasii de el?! Partea buna a fost ca noaptea ne-am oprit sa dormim. La 5 dimineata am reluat drumul cu veselie. Vorba vine, caci prea vesel la 5 dimineata nu poti sa fii.

Dupa un drum infernal de lung, am ajuns intr-un orasel de vis, statiune sau ce e, in care mi-am incarcat bateriile la maximum. A fost superb grav, dar nu sunt aici ca sa va spun partile bune si roz ale vietii, asa ca trecem peste bla bla ce bine a fost.

Ii spuneam si Peculiarului cat as vrea sa scriu un scenariu inspirat din aceasta calatorie si as face un film tragico-comic care ar sparge box office-urile din intreaga lume. Doua cupluri din povesti cu totul si cu totul diferite se hotarasc sa plece impreuna la drum.

Eu si cu Peculiarul – doi oameni rafinati, inteligenti, modesti din cale-afara, dupa cum se poate observa, cu studii si vocabular, cu aspiratii si realizari.

El si ea – doi oameni de cartier; de ea mai ca mi-e mila sa zic ceva, ca era o fata placuta si nevinovata… din pacate, nu prea inzestrata la capitolul creier si cu profesia de… coafeza. El, genul „ce p*la mea”, „da-te-n p*la mea” si „ce faci coaie?”, cu o profesie nu prea clar definita, dar in zona aerelor conditionate. El bate cu pumnul in masa, ea tace si executa.

De la nicio masa nu le-a lipsit ceapa si usturoiul, ca ma luase pe mine criza biliara de la miros. El toata ziua pe canapea, in fata televizorului, ragaind din 2 in 2, pana iesea toata apa din piscina. Ea trezita cat mai de dimineata, sa-i faca oua in apa, el trezit tarziu si aruncat cu ouale, injurat femeia, ca „ce p*la mea, nu stii ca eu nu mananc decat oua prajita? mai da-te-n gatzii ma-tii!”

Toti 4 iesiti in oras, ea indraznit sa-i spuna lui ca nu-i place locul in care eram, el enervat si plecat, lasat in urma ragaieli si injuraturi. Venit acasa, gasit omul pe sezlong, langa piscina. Ea cerut cheile sa descuie usa, el aruncat cheile in piscina. Ea banuiesc ca suparat, caci plata si fada fiind, mai greu de dat seama.

Imi place sa fotografiez locuri si oameni, imi place sa vad multe, dar detest profund sa vad poze cu locuri superbe, iar in mijlocul pozei, un taran. Uite, m-am pozat si cu asta! Cu doua astfel de specimene eram si noi. Pozeaza-ma cu stanca, pozeaza-ma cu apa, filmeaza-ma iesind din apa, filmeaza-ma intrand in apa, filmeaza-ma vorbind, filmeaza-ma facand pipi. Evident, ea il filma pe ea. Aceasta era slujba ei. Filmarile erau cu el, nu cu ei.

Ceea ce este si mai inteligent e sa iti dai ultimii bani ca sa te dai cu ski jetu’, sa te vada tovarasii pe sticla. Nu conteaza ca era 40 de oiro si ca n-ai mai mancat dupa 2 zile, ca ai ramas fara bani de benzina si fara negru sub unghii ca ti l-ai mancat si pe ala. Dar, din nou, la ce te poti astept de la cineva care se arunca in cap in piscina si da cu capul de fund? Important e ca ai fost filmat!

Toate aceste intamplari si multe altele ar fi fost egale cu zero pentru mine daca as fi inteles care era graba la intoarcere. Domnul smecher a tinut mortis sa mergem fara oprire, 23 de ore. Sa plecam cat mai devreme si nici pipi sa nu facem pe drum. Nu va pot explica cum eram toti de nenorociti de oboseala si intepeniti, dar nu a contat.

Doua lucruri m-au facut sa fiu la un pas de a comite o crima: Bulgaria, noapte, 12 grade. Prietena animalului era vanata de frig. Am tinut-o eu in brate, caci nu a vrut sa oprim sa ne luam ceva haine pe noi. Ne era foame, sete, faceam pe noi, iar mie imi venea sa plang de nervi.

De ce s-au intamplat lucrurile asa? Simplu. Pentru ca nu stiu ce prieten de-al lui a fost acolo si a plecat la 9 dimineata si a ajuns in tara la 1 noaptea. Minciuna, evident. Iar el nu putea sa fie ala fraier care face mai mult de 45 de minute din capatul lumii pana in Bucuresti. Asa ca sa gonim! Trist sa fii atat de idiot la 30 de ani.

Iar daca vrei sa mori, du-te, dar nu lua cu tine inca 3 oameni, caci asta s-ar fi putut intampla in momentul in care a adormit la volan si am intrat pe contrasens. Iar pentru faptul ca sunt inca in viata nu-i pot multumi decat Peculiarului, care si-a calcat pe toata oboseala si era non-stop cu ochii cascati la miscarile distrusului.

Fu pe scurt povestea mea, din care am taiat zecile de rataciri prin Bulgaria si inca vreo 3 inainte de Bucuresti. Dupa cum v-am promis, va spun ca asta este secretul unei relatii de durata. Ati vazut ca domnisoara a cam lipsit din poveste, precum a lipsit si din peisaj, fiind practic si teoretic inexistenta. Si asa poti si tu sa ai o relatie de 11 ani! Nu trebuie decat sa fiti amandoi prosti, tu sa fii la picioarele lui, sa te lasi calcata pe cap mereu si sa nu observi nimic in jurul tau.

Draga, te duci sus?

Nu.

Bine. Du-te sus si adu-mi si mie papucii.

O mare lectie de viata din care poate invatati si voi, fara sa ajungeti s-o traiti.

Cea mai mare palma de prostie pe care am primit-o in aceasta calatorie s-a intamplat intr-o frumoasa zi de mers la rafting, cand am trecut pe langa niste tarabe cu suveniruri. Si, pentru cei care n-au fost in Turcia si nu cunosc prea multa istorie (precum je, ca-s paralela, din nefericire, dar dispusa sa invat), acolo este plin de ochiul lui Mustafa Kemal Ataturk, intemeietorul Turciei moderne, ochi ce simbolizeaza faptul ca acesta vegheaza mereu asupra tarii, astfel incat Turcia sa ramana mereu stat laic, sau, dupa cei mai multi e ochiul lui Allah. It’s a good luck charm.

Si asa ne plimbam noi, cand ea il intreaba pe el:

„Ce e ochiul asta?”

„E d’aia de la paun, ma.” -Moment in care ma abtin sa nu plang si il rog pe Peculiar sa-i spuna toata povestea fatucai.

Incepe Peculiarul sa-i explice, desi nimic nu cred ca ajungea la ea… povestea de Mustafa, de Imperiul Otoman etc… cand, deodata, il aud pe el: „Maaaaa, cati pesti sunt aici, da-te-n p*la mea!” – A fost ca o palma, ca un picior in burta, ca un sut in gura, ca… ca o explozie de prostie. A fost atat de evidenta diferenta dintre noi si ei incat imi venea sa plang, la propriu. Dar am ales sa rad, caci unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.

Si totusi, in ciuda tuturor celor intamplate, ma declar mai mult decat multumita si fericita, caci am un Peculiar ca nimeni altul si as sta si in gunoi cu el, alaturi de o haita de sobolani.

Pam Pam!