Datorita caldurii invalidante, blogul meu sufera astazi o mica reanimare. Nu e ca si cum ma pot concentra sa fac orice altceva, asa ca am sa spun despre PMR. PMR, desi poate nu evident, stands for Prea Multa Romanie. Pentru ca vine o zi/noapte in viata oricarei femei cand prea mult e deja prea mult.

Sa zicem ca am reusit sa-mi stapanesc reactiile organice de voma la adresa populatiei in sine, dar descopar ca sa te chillau un pic nu mai unde sa te duci. Asadar, daca vine o sambata noapte in viata ta, cand pur si simplu n-ai chef de zgomote, muzici urlatoare si tiganeala, alegi locuri mai pasnice. Si, daca ai norocul sa fii in Bucuresti, mare capitala europeana, si sa nu dai numai de idioti… ma rog, norocul asta nu-l ai oricum… in fine, te poti distra de minune.

Bucuresti. Sambata seara. Vant puternic. Prostia rezista.

Ti-e foame, sa zicem. Ai manca ceva light, ca e vara. Te duci la Universitate, in Cafeneaua Actorilor, unde gasesti si o masa, intamplator. Stai cel putin 45 de minute pana te baga cineva in seama, pentru ca, de cand le-au amenajat un cuibusor de nebunii sub scara, angajatii o ard acolo, in grupuri mari. Nu e ca si cum sunt platiti sa faca altceva acolo.

Cand, in final, dupa ce fluturi din maini si din picioare, te observa cineva, comanzi o limonada, ca deja ai facut ulcer perforat de foame si oricum nu mai conteaza. Peculiarul indrazneste sa comande o salata. Si, desi CA a devenit un fel de fast-food, e fast doar in zilele bune. Pana au importat Pepsi-ul din Guatemala, pana au cules lamaile pentru limonada… ce sa mai zic de rosii si castraveti pentru salata, ai intepenit in scaunul de lemn si fara spatar, ai facut varice de la atata stat picior peste picior si hemoroizi de la sedentarism. Dar aceste lucruri sunt deja la ordinea zilei in Romania, asa ca nu ne mai mira nimic.

Inteleg dificultatea in a prepara chestii pentru niste unii, dar daca nu vrei sa le iei nici banii…si mai astepti 3 ore nota.

In sfarsit, pentru o seara mai putin agitata, ne-am gandit ca un bowling ar fi minunat. Si, cum mall-urile unora le put, unde jucam bowling? Ultima oara cand am facut asta eram in liceu cred… si am imbatranit ceva de-atunci. La Piata Unirii, la etajul 4. Sau la IDM. Bun, incercam Unirii. Stiam bine ca programul era pana tarziu… oricum era AFISAT!

Si, ca niste cetateni model care suntem, parcam cu plata, in parcarea supraetajata, ca oricum are acces direct in magazin. Si urmezi semnele si indicatoarele si instructiunile. Bowling -acces prin et. 6 al parcarii. Noroc ca scria la fiecare nivel al catalea e, caci, pentru cei care nu s-au aventurat in acea parcare, daca aveti rau de miscare, inaltime, alergii, eczeme, ulcere, diskinezie biliara sau alte afectiuni, e o idee inteleapta sa o evitati. Ca sa urci la etajul 6 e ca si cum te-ai invarti cu frana de mana, pe loc, non stop, timp de 3 ore. Si, cand in final te-ai putea elibera vomitand, trebuie sa pui frana si, in mod involuntar, iti inghiti voma.

Si ajungi si la etajul 6, pe 7 carari, cu, slava domnului ca n-ai mancat salata, limonada in gat si uterul in stomac. Acces magazin sau ceva? Nimic. Liniste totala. Peisajul perfect pentru un film horror. Nu stiu daca ati vazut P2 sau asa ceva. Vi-l recomand. E un horror care se petrecere intr-o parcare asemanatoare. Te uiti in dreapta, 10 usi inchise; inainte, perete, in spate… oh, drumul pe care ai urcat, in stanga, scari. Hai pe scari, o voce inteleapta spuse. Si cobori, ca de urcat nu poti. Si, da, corect, nu ajungi nicaieri. Sau ajungi tot in parcare si nu mai intelegi nimic. Liniste. Bezna. Un bocanit ciudat. Si poate singurul lucru care iti mai trece prin cap este daca ai stins cumva aragazul inainte sa pleci. Dar intre timp se tranteste o usa si aragazul pare a fi ultima ta problema.

Dupa alte 10 minute de invartit, gasesti lifturi. Aleluia! Urci iar la 6. Muzica bubuie. Cum de nu ai auzit-o pana acum? Intri in alt loc intunecat, ceva ce aduce cu un club. Tot gol. Singurul om care se distra era cel care mixa ceva muzica. In rest, mare si gol. Din nou, flash-uri din filmele horror sau din ceva lume absurda. Nici nu stiai ca exista vreun club acolo. Si, pana la urma, cine face un club la ultimul etaj al unei parcari?

Gasesti, in sfarsit, un indicator spre Funland, chestia cu bowling la care vrei sa ajungi. La stanga. Doar ca la stanga e o toaleta. Gasesti un mic culoare la stanga. Gol. Intunecat. 3 usi. Una incuiata, a doua cu ceva chestie metalica peste (presupun, caci intuneric fiind, m-am bazat pe lipa Peculiarului de tulburari senzitive, care a pipait-o)… si te mai si gandesti la absurdul situatiei… suntem la etajul 6 al unei parcari goale, dubioase, intr-un club gol, zgomotos si si mai dubios, pe un holisor intunecat, pipaind o usa de fier. Ma intreb cine e mai nesanatos in toata povestea asta. Si, in final, a treia usa, da, corect, tot incuiata.

Gasim pana la urma o fiinta umana si o intrebam unde este evidentul. „Pffff”, ni se raspunde,”pai aici s-a inchis accesul… trebuie sa intrati prin fata magazinului Unirea, urcati cu lifturile exterioare”. Exact ce mai lipsea. Sa mai si iesim cumva de acolo. Dar daca tot am umblat atat, doar n-om abandona acum.

Intoarce-te, gaseste masina, coboara din nou pe culoarul mortii, simtind cu creierul iti iese pe nas, caci la coborare este, contrar asteptarilor mele, mai rau ca la urcare. Iar jos, ca in orice parcare civilizata a unei tari europene, trebuie sa te dai jos din masina ca sa platesti aventura. Dar e ok, te inveselesc manelele parking boy-ului.

Da-i si cauta alt loc de parcare. Mergi si cauta lifturile exterioare. Gasit, in final. Era si programul pe usa, slava domnului. Era cam ora 11, iar acolo se inchidea la 2. Si, pentru ca mai erau 3 ore pana la ora 2, s-au gandit sa puna lant pe usa.

Te enervezi, o iei spre IDM. Poate gasesti acolo loc. Pe drum, incendiu la Academia Militara. Suni la 112, pentru ca nu era nimeni acolo. Si crezi ca tara noastra poate fi mai rau de atat? Ei bine, da. Cand la 112 nu raspunde nimeni. Sau cand ti se raspunde dupa 2 minute cu o voce seaca… „mdeea, se cunoaste”. Dar e bine, ca macar, seaca cum e, e varianta politicoasa a „mori, da-te dreacu! cui ii pasa ca arde ceva?”

In drum spre IDM, deja satul de capitala ta europeana, iti mai dai seama ca nu stii exact nici unde e IDM-ul, asa ca abandonezi ideea si alegi o terasa draguta, de unde oricum te dau afara, ca inchid. Si, in drum spre casa, te gandesti… hai totusi la o narghilea.

Si mergi in miezul narghilelelor, Valea Regilor. Nu am inteles niciodata ce bomba a picat acolo de a ajuns in halul in care e, ca parca nu era asa. Pe vremea mea… si tineretul din ziua de azi. E ok acolo, atata timp cat nu vrei sa faci pipi. Mai ales daca esti femeie. Numai ideea ca trebuie sa ating clanta usii ma facea sa ma gandesc la Treponema Pallidum. Si, chiar daca sifilisul nu se ia de pe clanta usii, acolo va garantez ca orice este posibil. Plus ca e o placere ca trebuie sa treci prin fata pisoarului ca sa intri unde ai nevoie.

Highlight-ul serii a fost sapunul. Exista sapun la baie. Da, mare uimire. Am 2 teorii pentru acest fenomen. 1 – nu era sapun adevarat si atunci nu as vrea sa aflu ce era. 2 – au pus acum 2 luni sapun si a ramas acolo, pentru ca nimeni nu se gandeste, ACOLO, sa incerce dispozitivul ala ca sa vada daca e sapun in el. Dar eu mi-am luat inima in dinti si, ca o mare optimista ce sunt, am castigat. Good things come to those who try the soap dispenser.

Cu vezica goala, erai pregatit sa comanzi. Nu ai cui sa ceri comanda. Pentru ca e un singur chelner, care oricum nu vorbeste romana, iar tot ce stie sa spuna, la 1 noaptea, este „buna ziua”. Si astepti ceva vreme, fiind gata sa pleci. Pana la urma se intampla minunea. Comanzi o vodka tonic si primesti un gin tonic, ca, in ochii lui habibi, tot zoaie transparenta e. Dar e ok, ca ai asteptat deja o ora.

Cu nisip si gunoaie in sandale, caci prin preajma se lucreaza si nu stiai si oricum nu aveai pe unde sa o iei prin alta parte, te bucuri de o narghilea si putina liniste.

Si te uiti la amaratul de chelner, care e vai de el de obosit, nu vorbeste romaneste, nu stie sa numere banii si probabil e biciuit ca sa lucreze acolo.

Iar o noapte romaneasca nu se poate incheia decat in stil romanesc, cand, in pasajul renumit pentru astfel de delicatese, un porumbel face caca pe Peculiar(ul). Si razi, ca ce sa-i faci… si totusi te gandesti ca ar fi putut fi o cioara, ca era cam mare pentru un porumbel. Si bine hranita pe deasupra.

P.S.: Ma consider cu adevarat deosebita pentru ca sunt in stare sa scriu atat de mult despre nimic.:)

Pam Pam!