Tin sa fac o marturisire, care de altfel nu intereseaza pe nimeni, dar Vicentiu (sau cum am zis ca il cheama pe blog) vrea sa o auda: Ma ingretoseaza profund povestile siropoase si baloase. Nu stiu sa explic exact de ce. Ba da, stiu, dar nu intru in detalii. Sau poate intru, ca asa imi sta in fire. Si, pentru ca tot am o gramada de chestii de facut si mi s-a luat de atata trebuie, vreau, da-mi, fa-mi, pana maine, pana acum o ora, acum, azi, repede si hai, am zis sa dashchid un firefox.

Dar ca sa incep cu inceputul, am hotarat ca in acest an sa fiu zen. Voi fi ciripeli de pasarele, cantece suave, norisori, iarba verde, dragoste, bla, bla, bla. Si am intrat pe un blog, ca tot nu citesc eu bloguri de obicei, in drumul meu spre schimbare. Ma rog, n-o sa-mi iasa. Poate la anul.

Si am dat peste o poveste de dragoste. M-a apucat asa o greata organica, sinistra, scarboasa, ca am dat sa vad ce filme horror au mai aparut, ca tot n-am timp sa ma uit la ele.

Am zis ca in 2009 sa nu mai fiu asa sarcastica, sa fiu mai ingaduitoare cu oamenii, chiar daca n-am cu cine si sa fiu mai proasta, ca asa le place romanilor si prostii-s mai fericiti si mai zen. Vedeti voi, si sarcasmul asta strica de la o anumita doza in sus.

Dar na ca nu-mi iese. Si m-a luat asa cu vertij si bufeuri de la un text „sincer” (pun in „” ca nu-s convinsa de cum e in realitate) si cu d’alea… fluturasi, iepurasi, floricele, lugu lugu, panga panga. Mi-am amintit ca si eu eram asa. Dar aveam 15 ani pe vremea aia. Si eram convinsa ca exista cavaleri pe cai albi, basme, povesti etc etc.

E frumos sa visezi la stele si la luna, cu o bala-n coltul gurii, dar nu stiu de ce mie imi spun toate astea o singura chestie: „tamp(a)”. Unde naiba mai exista asa ceva? S-a intoxicat cineva cu Ileana Cosanzeana si cei 7 pitici? Alba-ca-zapada si merele de aur?

Mi se apleaca total cand aud de iubiri pure, PURE domne, si sincere, SINCERE, auzi. Nu se egzista, ca sa zic asa. Si nu pentru ca-s eu trecuta prin chestiuni vaste si frustrante, ci pentru ca cei care cred in asa ceva sunt ori adolescenti, ori pipite proaste, ori barbati dornici sa induioseze o muiere sau 10, ori altele. Natura umana nu e una de vis. Oamenii mint si mint crunt. Mereu. Cel care spune ca nu minte, spune tampenii. Toata lumea minte. Iar sinceritatea de azi inseamna o minciuna frumos spusa, cu alibi sau asa-numita minciuna alba, aia de chipurile nu face rau nimanui.

Chit ca nu vrei sa dai o explicatie, chit ca te temi, chit ce vrei sa eviti alte discutii, cumva tot faci si minti, macar o data.

Si cum sunt eu impotriva tuturor lucrurilor bune, precum ar spune unii, cred ca povestile baloase sunt pentru oameni prosti. Fericiti pana la adanci batraneti e alta balarie de marketing. Si am un reflex de voma cand vad muieri credule. Pica toate pe spate la un buchet de flori si ala de fapt vine de la alta si rujul de pe guler nu e ruj, ci checiap de la Spring Time.

Nu vreau sa zic nimic cu acest post. Doar ca mi-e greata. De atata lume saraca cu duhul.

Daca de la 20 si de ani inca mai crezi in Fat Frumos si in Alba ca zoaia, ceva nu e in regula. Parerea mea. Si daca mai si scrii despre asta, mon Dieu…

Imi plac oamenii cu picioarele pe pamant. Vreau sa aud si eu o poveste de dragoste reala, ai carei protagonisti stiu bine ca fluturasii mor, ca dragostea la fel si tot traiesc cu pasiune. E admirabil sa nu crezi in Mos Craciun si tot sa traiesti clipa cu pasiune, nu sa crezi in Mos Craciun si sa te izbesti cu capul de zid alergand dupa reni.

Uitandu-ma asa, pe niste bloguri, am observat cati indivizi sar sa comenteze la posturile baloase. Asta pentru ca si ei stiu, in sinea lor, ca alea-s mai prostute, deci usor de aburit si poate, poate.

Ii zice maturizare, sa fii in contact cu realitatea, sa accepti ca exista si bune, si rele. Poti sa plutesti si pe un norisor alb, atata timp cat nu o faci la infinit. E bine sa si visezi, dar tot in doze moderate si la lucruri lumesti. Alfel, am lua-o toti razna. Oricum, e bine de stiut ca am de unde sa-mi fac o lista cu viitori pacienti.

Parca e mai bine sa cazi de la altitudini mici, de mai multe ori, decat sa cazi o singura data, de sus de tot, si sa ai un soc atat de mare incat sa nu-ti mai poti reveni si toata viata sa ti se desire in fata ochilor. Puterea se castiga pe parcurs, putin cate putin, trecand peste lucruri mai mici si mai mari. Daca nu cazi de cateva ori inainte, cand o vei face o singura data, tarziu si cu putere, nu poti decat sa speri ca poate, doar poate, vei gasi resursele necesare pentru a te mai ridica vreodata.

Ce tampenii scriu si eu, zau asa.

As face si un poll, dar mi-e lene si n-am timp. Asa ca va rog sa va imaginati voi niste intrebari si sa raspundeti singuri.

Pam Pam!