Cu ocazia acestui post Ma rog, inainte de toate, cica la multi ani si toate alea care se mai ureaza. Trecand peste formalitati, ajung la informalitati si tin sa-i multumesc, prin intermediul acestui post, gazdei mele de revelion.

Incep prin a-i mentiona ca mi-a oferit cele mai inedite clipe si m-a facut sa ma simt ca intr-un film prost, schingiuita psihic de dansa, o panarama needucata si usor retardata. Si, ca sa n-o jignesc cu nimic (ca n-am de ce), ii multumesc si din partea celorlalti participanti, aproape la fel de oligofreni ca ea. Mai putin unul, care nu parea oligofren si n-am inteles ce cauta printre atatia oligofreni. Si eu, care-s doar handicapata emotional, nu si oligofrena, si am ajuns acolo din greseala.

In apararea Peculiarei, nu am informat-o pe oligofrena-gazda ca Peculiara avea treaba in prima zi a fabulosului an, asadar a dat cu piciorul oricarei ocazii de a se distra alaturi de oameni adevarati, crescuti in familii, nu in jungla. S-a gandit ca 2-3 ore la o petrecere cu cativa cunoscuti nu are ce sa strice. Little did she know…

Din nefericire, de dragul persoanei cu care era Peculiar acolo, impotriva tuturor fortelor naturii si a legilor fizicii, Peculiara s-a abtinut de la orice comentarii, iar aceasta atitudine pasiva a necesitat mult alcool prost. Promit ca nu se va mai intampla. Peculiara zice mereu ce are de zis. Doar ca acum o face cu intarziere.

Draga oli (sa-i zicem gazdei asa), iti multumesc din suflet ca mi-ai permis sa pasesc in palatul tau de clestar, in noaptea sfanta dintre ani, incaltata. Da, pasarica, caci o consider o onoare. Stiam ca petrecerea va fi una de milioane chiar din momentul in care am intrat si m-ai informat (nici macar rugat) ca trebuie sa ma descalt. Imi cer scuze ca ti-am ignorat proasta crestere si ca am refuzat acest ordin, chiar daca eu traiesc pe strazi si probabil ca pe talpa pantofilor mei de carton era rahat de caine si expectoratia vecinului din cutia de carton numarul 5.

Oricum, probabil ca mi-ai anticipat atitudinea, ca altfel nu-mi explic cum de te-ai hotarat sa-ti scoti toate covoarele din casa. Totusi, probabil ca ai avut mult de ranit la pardosele, dupa ce am plecat, caci rahatu’ iese greu si lasa miros.

Iti multumesc ca, dupa ce am depasit acest moment de mahala, chiar in centrul Capitalei, unde rezida printesa noastra oligofrena, am trecut la urmatorul.

Peculiara preconiza ca va fi o petrecere la fel de mirositoare ca rahatul de pe talpa ei, asa ca s-a gandit sa-si aprinda o tigara, moment in care a aflat ca nu se fumeaza decat in bucataria de 2 pe 2, anexata la un gemulet de 3 cm pe 2 mm, anexat la o camara obscura. Nu-i nimic. Nu avusese nici un revelion mizer pana acum. E bine sa le faci pe toate in viata.

Nu conteaza ca toata lumea fuma si ca ai tinut o petrecere in bucatarie, dar macar un geam sa ne oferi. Mult timp a tentat-o pe Peculiara usa de la balcon, si ea, de asemenea, anexata la bucatarie. Insa nu mare i-a fost mirarea cand a aflat ca ne este interzis sa o deschidem. M-am gandit ca o avea ceva demoni interiori cazati temporar pe balcon, insa nu a fost asa. Se pare ca balconul se intindea, din punct de vedere structural, de la bucatarie pana la sufragerie, iar geamul de la sufragerie, inchis de asemenea (caci ne e teama de demoni si zanele intunericului), dadea in balconul secret. Marea problema era ca daca deschideam usa de la balcon, fumul de tigara intra in sufragerie printr-o gaura dubioasa din geamul de la sufragerie, care nu stiu ce cauta acolo. Nu geamul, ci gaura.

Si, ca s-o citez de oli, „NUUU! Nu aveti VOIE sa deschideti usa de la balcon… si cand fierbi un ou ajunge mirosul in sufragerie!”. Ei bine, n-am sa intru in polemica starnita atunci, care acoperea intreg subiectul mirosului de ou fiert. Nici acum nu m-am lamurit cum miroase oul fiert, cu coaja intacta, dar trecem peste. Oricum, stim ca ajunge in sufragerie.

Mai departe, multumesc pentru faptul ca mi-ai permis sa beau ceva. La orice tigara, merge ceva de baut. Asa ca am ales ce era la vedere, fara sa fiu obraznica si sa cer ceva anume. Mi-am turnat vodca intr-un pahar, pe fund doar, intentionand sa completez cu suc de portocale natural, fara conservanti si coloranti, care lasa niste dare pe pahar, de la coloranti si conservanti. In acest moment ai intervenit tu, draga oli, cu buna ta crestere, si mi-ai smuls paharul din mana de parca urma sa servesc otrava diavolului si sa sug sangele tuturor.

„Nu beti din pahare de sticla!”, a venit neintarziat si explicatia. „Poftim?”, fu reactia mea de soc emotional acut.

Iti multumesc ca ti-ai rupt 5 minute sa-mi explici cele trei motive pentru care nu aveam voie sa bem din pahare de sticla:

1. Nu aveai tu chef sa le speli (inteleg, sa zicem)

2. Sa nu cumva sa le trantim de masa de sticla din sufragerie (pentru ca atunci cand vrem sa punem un pahar pe masa, ne luam avant ca tot omu’ si aterizam cu fundul paharului pe sticla e de murano din Obor)

3. Sa nu le spargem (pentru ca la noi, pe gura de canal, nu exista pahare de sticla; noi bem restul sucurilor din gunoi; oricum, e un razboi out there… cine prinde suc rancezit, norocu’ lui! Cine nu, concepe un plan diabolic pentru a pune totusi mana pe el, iar daca asta se rezuma la omucidere, so be it!)

Avand in vedere ca m-au pus demonii de pe balcon sa intreb de ce n-avem nevoie sa bem din pahare de sticla, am decis sa ma mai aventurez la o intrebare. Dar, ca o paranteza, oli a cerut bani pentru bautura si ne-a intrebat de doleante avem. Eu, impreuna cu coechipierul meu, ne-am dorit doar gin si apa tonica. Cel mai ieftin gin fiind 160.000 si nefiind cu nimic diferit de cele triple ca pret, iar banii pentru doi oameni reprezentand 1 milion de lei (vechi).

Asa ca m-am aventurat: „Unde e ginul?”

Raspunsul, de asemenea neintarziat si agresiv: „Da’ ce-am innebunit?”

Eu, din nou, putin confuza: „Poftim?”

„Nu mai iau gin in viata mea. Ultima oara mi s-a facut super rau si mi-am promis ca nu mai beau vreodata!”

Bun asa, draga oli, te invit la mine, la un pahar de apa din toaleta, cu proxima ocazie. Te astept cu draga inima. Daca te descalti, il asezonez si cu putin Domestos. Si-ti cer si bani pe el, normal. Si ti-l servesc in pahar de carton sau plastic.

Multumiri si pentru paharul de plastic pe care mi l-ai oferit, in care am transferat degetul de vodca si pe care, din cauza circumstantelor cu potential malign, l-am mai completat cu inca 10 degete.

In cele din urma, chiar inainte sa ne asfixiem si sa murim in grup, ne-ai permis sa deschidem usa de la balcon. Iti multumesc. Recunosc ca am avut putin stomacul strans, caci am crezut ca demonii ne vor manca sufletele, dar am supravietuit. Evident, si aceasta actiune a fost insotita de o conditie: „NU iesiti pe balcon!”. Normal, demonii… nu intra in casa neinvitati, dar daca iesi tu la ei… vai de tine.

Ulterior am aflat ca pericolul urias era sa nu ii distrugem florile de pe balcon. Vorba aia, eram 10 oameni, toti blanzi, dar locuitori ai canalelor din Bucuresti. Nu stii la ce sa te astepti de la astfel de oameni salbatici. Eu una rup toata ziua florile cu dintii.

Sper ca te-ai distrat de minune pe banii mei si ai altora, caci eu a trebuit sa plec repede si n-am apucat sa consum cat i-ai mancat tu banii insotitorului. Imi pare nespus de rau ca n-am stat pana la final, caci sunt convinsa ca as mai fi vazut numeroase probleme psihice si de proasta crestere, care m-ar fi ajutat in viata.

La sfarsitul acestui an, te astept cu bratele deschise in casa mea. Voi organiza o petrecere in doi. Doua, mai precis. Dooooar noi doua. Eu voi dansa nestingherita, iar tu te vei simti bine legata de calorifer si batuta cu un pahar de sticla si gin tonic. Te voi orna si cu niste talpi de pantofi si te vom juca un joc. Iti voi da sa lingi mai multe talpi sa pantofi si sa ghicesti in rahatul cui am calcat. De baut vom avea apa de toaleta originala, fara odorizante si alte chimicale, pura, de la mama ei. Numai ca eu nu am pahare de plastic, tie nu-ti plac alea de sticla asa ca vei suge dintr-un burete cu care o sa frec niste guri de canal inainte.

Ura si la multi ani!

Sa nu-ti uiti pantofii!