Sa va spun despre Peculiar. Peculiar e o gagica, dar nu asta e important. Cand era mica, avea vise mari. Acum e mare si a invatat ca visele sug. A vrut sa fie cantareata, actrita, sofer de TIR si a avut ghinionul sa ajunga la medicina. Pentru ca, dereglata cum e, a vrut sa se faca psihiatru. Cine nu-si doreste sa-si ia bataie de la pacienti?

Initial eram mandra. Ca de, e o meserie nobila. Cand o intreba cineva la ce facultate e zicea mandra „MEDICINA!”, iar reactiile nu intarziau sa apara: OOOO! AAAA! Ce admirabil! Ce frumos! Era ca un fel de himera pentru unii. Mai ca nu-mi facea nimeni pantofii cand auzea ca-s viitor doctor.

Astazi, daca ma intreaba cineva ceva de genul, arunc o privire fulgeratoare si zic „medicina… ma rog!”. Reactiile sunt aceleasi (OOO, AAA, III, UUU  si alte onomatopee). Eu ma inverzesc si vomit. Daca nu vomit, raspund: „O LABA!”.

Am facut medicina nu pentru ca e mama doctor, ca nu e, ci pentru ca asta am vrut sa fac. Am iubit medicina si o iubesc in continuare ca in prima zi, cu mici mentiuni: Mai bine mananci cacat din gunoaie decat sa profesezi in Romania! – ar fi una din ele.

Cand am intrat eu la medicina era ceea ce se chema pe vremuri „competitie”. Acum nu mai exista aceasta notiune. A fost scoasa din uz si facultatea te suna acasa sa te roage sa vii la medicina. Nu mai e nimic admirabil.

Aveam ganduri din alea puerile: daca inveti, reusesti; daca esti destept, reusesti… etc. Astazi este: daca ai bani, reusesti; daca n-ai stima de sine, reusesti; daca esti pupincurist, reusesti. Din pacate pentru mine, nu am 30.000 de euro sa platesc un rezidentiat, iar daca i-as avea, ar intra in conflict cu ceea ce numesc eu „principii si valori”, alti termeni iesiti din uz. Am si stima din aia si nici pupincurista nu sunt. In fine, sa trec peste aceasta lunga introducere.

Daca faci medicina la noi, ai urmatoarele posibilitati:

1. Ai multi bani si multe pile si iei toate locurile bune.

2. N-ai bani, n-ai pile, poti lua rezidentiatul pe loc: adica ai loc la un spital sa inveti pe perioada rezidentiatului. Ulterior, esti un mic somer, dar ai avut o meserie nobila. Daca ai iar multi bani sau mult noroc, prinzi si post pe undeva, la oras,

3. N-ai bani, n-ai pile, n-ai loc, poti lua rezidentiatul pe post: adica ai loc intr-un spital mare, din tara, oriunde, ca nu conteaza daca ai casa, masa, familie, tu te freci pe drumuri toata viata ca, de, ai meserie nobila. Apoi esti obligat sa pleci la tara, pentru ca inainte sa-ti incepi rezidentiatul, esti obligat prin lege sa semnezi contract cu un dispensar fara usa si fara electricitate. Anul acesta au fost super multe optiuni de post. De exemplu, poti profesa in locuri precum Viseu de Sus, Borsa, Targu Lapus, Simleu-Silvaniei, Baia de Arama, Baicoi, Lupeni, Strehaia, Husi, Negresti Oas etc. Daca esti norocos, ajungi la Mizil, Lehliu Gara, Ciucea Halta si alte asemenea. Macar pe astea le identifici pe harta. Pentru celelalte, nici GPS-ul nu te ajuta, caci lanul de porumb nu figureaza pe hartile pentru GPS.

Asadar, daca ma intreba cineva acum 5 ani unde voi fi peste 5 ani, as fi raspuns ca intr-un mare spital de psihiatrie (sua pe cale de a ajunge), batuta de pacienti, cu vise mari, planuri de viitor, familie, copii oligofreni care studiaza la scoli de elita si sot care ma insala cu o procuroare, bani, ca am sporuri de bataie la psihiatrie si casa mare, mobilata modern, frumos, cu o sticla de la Ikea si o canapea de la Mobexpert.

Astazi, daca ma intreaba cineva unde ma vad peste 5 ani, raspunsul este urmatorul:

Voi fi un super medic psihiatru, in cel mai mare si mai tare dispensar din Cocarlati Vale, Puchenii Mosneni sau Adancata Halta. Voi prescrie toata viata distonocalm pentru taranci suparate ca le-a furat vecinul gaina. Dispensarul va avea generator, ca n-aveam curent acolo. Nici apa, de altfel, dar avem fantana. Fosa septica e la moda, oricum.

Ma veti putea vizita oricand. Daca nu va incomodeaza wc-ul din curte si gandacii, sobolanii si carcalacii din dispensar. Voi avea mereu cel putin un ochi vanat, dar nu pentru ca am pacienti schizofrenici, ci pentru ca am furat lemne pentru foc de la nea Caisa de la aprozar.

Nu voi avea familie, caci ma vor parasi toti, avand in vedere ca e greu sa ajungi in Cocarlati cand nu avem drum asfaltat, iar cu caruta faci mult. Sau voi avea familie. Pe sot il va chema Nelu si va avea super afacere… va vinde rosii si buruieni pe DN1. Copiii se vor spala in lighean, in aceeasi apa in fiecare luna, ca e scumpa apa. Vor fi oligofreni, asa cum am visat cand eram mica, pentru ca n-avem ginecolog sa-i prinda la nastere si mai cad in cap uneori. Vor merge si ei la scoala, dar se va numi Buburuza, scoala comunala. Nu va avea numar pentru ca va fi singura scoala pe o raza de 100 DE KILOMETRI PATRATI!

Nu voi avea o super casa, pentru ca n-am unde si de unde, iar Nelu nu va castiga asa bine. Nici chirie nu voi avea, ca in Adancata nu exista asa ceva. In schimb, voi sta in gazda. Voi avea propria mea camera cu baie in curte. Ma rog, wc si lighean crapat, legat cu sarma ruginita. Lesia e usor de gasit acolo.

Voi avea o carpeta pe perete. Cu rapirea din Serai, desigur, insa editia de Craciun, normal. Sau pe Iisus cu mieii care se adapa la raul de peste drum. Voi avea mileuri, goblenuri si bibelouri cu balerine si pescari colorati.

O sa prind TVR1 daca nu ninge prea tare sau daca nu e furtuna. Voi prescrie medicamente la lumina lumanarii, ca n-avem facilitati acolo. Si voi avea mult timp liber, pentru ca cei 5 locuitori din Adancata Halta nu au nevoie de psihiatru oricum.

Aasadar, voi avea tot timpul din lume sa invat din carti si sa-mi dezvolt noi abilitati precum taiatul porcului, numaratul penelor de gaina, culesul de out, ranitul prin curte, cultivatul de legume, hranitul porcilor, caprelor, iezilor. Asta daca am noroc si am bani de toate aceste vietuitoare negraitoare.

Desigur ca voi renunta la creme, parfumuri, haine frumoase, masina (avem caruta tare acolo si cal pe nume Marsupiu). De tocuri ce sa mai zic, ca n-am cums a intru cu ele in noroaiele de pe ulita.

O sa put a porc, lesie, gunoi, noroi, jeg. O sa am un batic pe cap, ca asa e la tara, mainile mele frumoase vor fi pline de bataturi si voi avea negru sub unghii.  Voi fi imbujorata foc, ca acu-s cam palida de la atata invatat pentru aceasta meserie nobila.

De net ce sa mai vorbesc… ce e aia? Blogul va muri oricum. Posta nu avem, va voi trimite scrisori prin porumbei calatori. Sau vaci, ca nici porumbeii nu stau acolo. Si veti face misto de mine si-mi veti spune ca imi scrieti mail. Mobil nu voi avea oricum. Ca n-am semnal acolo.

La coasa cu mine!

P.S.: Acest post nu este despre nevoia de medici la tara, iar daca aduce vreunul vorba de asa ceva, ii crap capul. Acest post nu este nici despre bani sau despre lipsa lor… crap capul. Acest post nu este nici despre „de ce te-ai mai facut medic? te-a obligat cineva?”, iar care tranteste replici asemanatoare zboara oricum de aici. Am auzit toate gandurile posibile si imposibile legate de medicina, iar daca nu stii despre ce e vorba, taci.

Va pup si ne vedem in Morometi Gara! Vin si va iau cu caruta, promit. Ne vedem pe ulita!