„The fact that a believer is happier than a skeptic is no more to the point than the fact that a drunken man is happier than a sober one.” – George Bernard Shaw

Intotdeauna am ocolit oamenii religiosi, extrem de credinciosi sau plini de speranta. Sunt oameni slabi, care nu-si asuma responsabilitati si nu considera ca isi pot guverna propria viata. Ce conversatie poti purta cu un om care are drept argument „Asa a vrut Dumnezeu…”. Cum poti tu ca om, nascut si crescut intr-o societate vasta, sa spui asa ceva? Nu ti-e rusine? Chit ca exista sau nu un Dumnezeu, cum indraznesti sa-i pui in carca o asemenea responsabilitate?

Realizez cat trebuie sa fie de trist sentimentul de neputinta, sa ai impresia ca nu esti propriul tau stapan. Si realizez ca trebuie sa fie ucigator, pentru mine, desigur, si sentimentul de ignoranta asociat evitarii responsabilitatii.

Incerc sa-i inteleg totusi pe batrani, nascuti si crescuti in case fara geamuri, fara filme, fara vecini din alta lume, fara diversitate, pentru care parintii au fost singurii oameni care au contat in viata. Iar ce iti spun parintii e litera de lege. N-au avut parte de alta parere, au crescut pe ulita uitata de lume si chiar si de Dumnezeu si altceva in afara de semnificatia sarbatorilor si a icoanelor nu cunosc. E trist, dar e totusi o tentativa de scuza. Exista totusi batrani care au fost odata nobili, care au trecut, chiar si in vremea lor indepartata, prin cate 3 casatorii si care au fost martorii tuturor nenorocirilor aduse de istorie. La inceput au crezut in ei. Cand s-au dezamagit pe sine, au crezut in cei apropiati. Cand cei apropiati i-au dezamagit, si-au luat o pisica. Cand pisica a murit, si-au mai luat o pisica. Acum au 80 de ani, nu mai au nicio pisica in viata si cred in Dumnezeu. E tot ce le-a mai ramas. Pentru ca viata e pustie si trista atunci cand nu crezi in nimeni si in nimic. Din nefericire si in realitate, cred in Dumnezeu atat de mult incat li se pare normal si omeneste acceptabil sa-si calce semenii in picioare pentru a fi primii in rand la aghiasma.

Si cand vad cum toate li se scuza acestor oamenii, mi se face rau. E un om bun, crede in Dumnezeu. Daca asta inseamna credinta, nu vreau sa ajung vreodata fara nimic si sa n-am de ales, asa cum n-au avut nici ei. Refuz sa cad in tentatie unei astfel de credinte.

Dar tinerii, tinerii ce scuza au? Cum poti, la 20-30-40 de ani, sa-i pui totul in carca lui Dumnezeu? Esti capabil sa te injosesti atat de mult? Mi-ar fi rusine sa am o asemenea scuza. Si cand ai o problema, nu te agita sa gasesti solutii pentru ca o sa iasa cum vrea Dumnezeu.

Mi-e clar faptul ca e plini de oameni constipati la minte, dar incerc sa-mi dau seama cum poti ramane o viata intreaga cu ochelari de cal. Daca dai la sapa mereu si seara iesi la o vodca cu Gica din satu’ vecin, inteleg de ce mustesti a prostie. Dar ma uit in marile orase, in Bucuresti, la oameni care sunt inconjurati de alti oameni, dintre care unii cu capul pe umeri. Printre filme, multinationale, violenta, succese, reclame, trafic, lumini, cluburi, stiri, posturi de televiziune, management, scoli de tot felul, anturaje de tot felul, cum poti pasi prin viata cu ochii inchisi?

Dispretuiesc oamenii religiosi, prea religiosi. Sunt niste orbi. Ce e maret in a nu-ti asuma responsabilitatea pentru nimic? Ce e maret in a merge la biserica, iar la intoarcere sa-l injuri pe cel care ti-a luat locul de parcare? Ce e maret in a afirma ca Dumnezeu e mai presus decat orice? Nu e nimic maret in toate astea. Tu esti singurul responsabil de esecurile si de succesele tale. Daca reusesti, ii multumesti lui Dumnezeu. Daca esuezi, te rogi la Dumnezeu sa iasa bine in cele din urma.

Iar daca din ce scriu se intelege ca denigrez in vreun fel religia, nu e asa, imi cer scuze. Dar ce nu inteleg unii este ca religia n-are nimic de-a face cu actiunile tale. Daca nu obtii acel job, nu asa a vrut Dumnezeu, ci asa a vrut acel angajator. Nu esti suficient de bun. Punct. Iar daca te rogi mai mult, tot nu-l vei obtine. Daca il obtii, iar nu e Dumnezeu responsabil. De ce, Doamne?

Cand ti-e teama sa iei atitudine, bagi ceva cu Dumnezeu in fata, iei un citat din biblie, il rastalmacesti si ti-l scrijelesti pe frunte. Nu pot sa fac asta, pentru ca Dumnezeu m-ar condamna pe viata. Da, vei arde in focurile lumii de apoi. Dar stii ce? Pana atunci ar fi bine sa casti ochii la focurile lumii de acum.

Religia a ajuns sa fie o scuza, apanajul lasilor, al iresponsabililor, al fricosilor si al prostilor. Nu lucrezi pentru Moise, Iuda nu e in biroul de alaturi, iar cei 12 apostoli nu sunt prietenii tai. Si Dumnezeu nu sta dupa usa cu biciul, ca sa te trosneasca peste degete cand ii incalci poruncile.

Si cum adica porunci? Adica sa mai bage si frica in noi. Sa ne ordone ce sa facem si ce sa nu facem! Pai d’aia sunt prostii asa speriati. Nu e bine sa ucizi, asa e. Nici sa furi, nici sa… celelalte „ordine”. Dar e o chestie de buna crestere, de educatie si de sanatate mintala, ca eu am furat o portocala cand eram mica si n-am ars nicaieri pana acum. Si am ucis si o musca enervanta. Si tot nimic. Dar asta e alta poveste.

N-am nici o problema cu religia si cu credinta altora. Am o problema cu impotentii care au impresia ca nu-si conduc singuri viata si ca nu sunt ei responsabili de ce se intampla.

Sunt uimita ca in zilele noastre inca e plin de oameni orbi si ingusti la minte, oameni care nu vad mai departe de cele 3 randuri religioase indoctrinate in satul natal.

Imi amintesc de un mail pe care l-am primit zilele trecute de la o veche prietena, cu care pierdusem legatura. Nu mai vorbisem de mai bine de un an, iar printre randurile scrise recent, am citit „am devenit mai religioasa in ultima vreme”. Ce inseamna asta? Inseamna ca-ti pierzi mintile? Cat de rational este un om care are impresia ca e un Dumnezeu mic in dreapta lui, mereu, care ii dicteaza viata?

Sa nu inseli, sa nu tradezi, sa nu minti. Trei porunci care deja au desfiintat total natura umana care, dupa unii, tot de Dumnezeu a fost creata. Sigur, casnicia e vesnica, adevarul e pur si alte balarii. De asta creste rata sinuciderilor in fiecare an. Ca asa vrea Dumnezeu. Sau ca natura umana nu se va mula niciodata pe ceea ce vrea Dumnezeu.

Revenind la randurile fostei mele colege de banca, continuarea a sunat cam asa: stiu ca tu esti mai ironica si probabil razi acum. Nu rad, draga mea, de religie. Fiecare e liber sa creada in ce vrea. Rad in schimb, amar ce-i drept, de cei care devin religiosi peste noapte. Adica ce s-a intamplat? Si cum nu cred ca s-a pogorat nimeni asupra ta peste noapte, cred ca brusc n-ai mai gasit un raspunsul de care aveai nevoie si pac, iaca-ta ca am devenit religiosi.

Sa crezi in ceva cand nu ti-a mai ramas nimic si cand nu mai ai curajul sa alegi nu e credinta. E lasitate. Sa ai impresia ca nu esti responsabil de ce faci, iar e lasitate, nicidecum credinta. Sa crezi in ceva cand ai tot si stii ca esti stapan pe actiunile tale, asta s-ar putea sa fie credinta.

Oamenii religiosi sunt niste oameni speriati. Pentru ca se pare ca Dumnezeu e Cel ce loveste in urma. Si cand sfarsitul e iminent, ne reorientam spiritual.

Desigur, mai sunt si cei care ar fi extrem de nefericiti daca nu ar crede in ceva neomenesc. Se pare ca religia excesiva aduce pace, liniste, fericire, ignoranta si multe boli psihice, dupa cum afirma expertii. In aripa de psihiatrie sunt multe Fecioare Maria, multi Iisusi si si mai multi apostoli, multiplu de 12.

Am trait totusi sa aud si faptul ca as fi mai fericita daca as merge zilnic la biserica. Eu consider in continuare ca totusi as fi mai proasta.

Poate ca cred in Dumnezeu, poate ca nu, dar cu siguranta nu voi avea un loc asigurat in Rai daca iau o candida, un streptococ auriu sau un herpes de pe sticla icoanelor din biserica. Si poate ca imi spune multe si faptul ca preotii iau spagi la inmormantari si nunti. Adica daca familia mea nu da bani, Dumnezeu nu ma iarta si nu ma binecuvanteaza? Dumnezeu elibereaza si bon fiscal cumva?

In final, experienta scrierilor mele imi spune ca voi primi niste comentarii din partea oamenilor asemanatori celor descrisi mai sus. Ii rog sa dea close page si sa mearga sa mai citeasca o rugaciunea, o Biblie, o porunca. Aceste randuri se adreseaza strict oamenilor cu minte. Orbii sa stea la ei pe ulita.