Filmele sunt proaste! Te invata numai tampenii si sunt total neinspirate din realitate! Si Mos Craciun nu exista!

***

Peculiaru in sala de operatii.

Peculiara sta si se batzaie, e stresata si a monopolizat intrarea in blocul operator.

***

Putin mai tarziu…

Peculiaru la reanimare, proaspat iesit din mainile chirurgilor. Peculiara, nerabdatoare sa-l vada ca e ok, alearga pe holurile spitalului pentru a ajunge cat mai repede la el.

***

In reanimare… bip, bip, bip, bip, bipaitul enervant al monitoarelor…

Peculiaru doarmea linistit, inca sub anestezie. Peculiara, moarta de oboseala, nemancata, nemiscata si ciufulita, il ia de mana, exact ca in filme.

Peculiaru se trezeste si zambeste la Peculiara! Victorie! Suntem bine, sanatosi.

Peculiaru: Esti aici. Te iubesc!

Aparent, un moment extrem de emotionant, plin de tensiune si de bipaitul monitoarelor. Peculiara asta astepta, ca el sa deschisa ochii, exact ca in filme. El trece printr-o incercare grea, iar ea ii este mereu alaturi. Cand el deschide pentru prima oara ochii, o vede pe EA si stie ca ii este menita, stie ca alaturi de ea trebuie sa ramana. Ca in filmele proaste cu final fericit.

Peculiara deja isi invartea in cap urmarile actiunilor ei extrem de marinimoase. Peculiaru ii va face multe cadouri scumpe si o va aprecia mereu pentru ca ea a fost singura care i-a fost alaturi. Ma rog, si baiatul din patul de langa, chiar daca era inconstient. Urma sa o ceara de nevasta sub lumina lunii, dupa ce ea a avut atat de multa grija de el. Urma sa-i ia un Nikon scump, o casa si-o masina, un copil si un catel, un gratar si o piscina. Totul era perfect! Exact cum planuise Peculiara sa manuiasca situatia.

Peculiara: Da, iubitule, sunt aici. Cum esti? Ah, nu ridica capul! Dupa anestezia asta, nu trebuie sa-ti ridici capul cateva ore… altfel, vei ramane cu o durere groaznica de cap.

Peculiaru, in timp ce o pleoapa ii pica peste ochiul drept si o bala i se scurgea in ureche: Ah, da? Bine.

Peculiara: Nu vorbi, stai linistit, odihneste-te. Eu nu pot sta aici mult, dar astept sa te duca in salon si iti aduc de mancare cand poti sa ridici capul. Iti las telefonul aici, in buzunarul de la pantaloni si astept sa ma suni cand te duc in salon, ok? Banii ii mai tin, nu vreau sa ti-i las aici.

Peculiaru: Da, asa facem. Mi-e foame si vreau o cafea. Anestezista a zis sa ma duc la pneumolog sa-mi mai fac niste investigatii.

Peculiara: Stiu, mergem. Acum odihneste-te.

Peculiaru: Am stat de vorba cu doctorii pana s-au sterilizat instrumentele. Sunt de treaba astia. Apoi mi-au dat 2 mg de ceva si am atipit, dar m-am mai trezit. Imi multumesc ca esti aici. Tare ma bucur. Te iubesc!

Peculiara: Da, da, dormi si vorbim dupa.

Peculiaru: Te sun cand ma duc in salon.

***

Dupa 2 ore…

Telefonul suna. Numar necunoscut. Peculiara raspunde. Alo? Iubito, sunt in salon, poti sa vii. Ah, ce bine, ce-ti aduc de mancare? Ce vrei tu, mananc orice, hai ca nu mai pot sa vorbesc ca nu sun de pe telefonul meu.

Peculiara ii duce Peculiarului numai bunatati, din care sa aleaga ce vrea. Supa de pui, crema de zahar ars, piept de pui la gratar, piure si cascaval pane. Ii ia un pai in caz ca nu ridica capul, sa bea apa. Ii ia un pahar, in caz ca il ridica. Ii ia apa sa se hidrateze. Ii aduce un mp3-player ca sa nu moara din cauza oamenilor de la tara din salon. Ii aduce haine curate si o cafea.

La urma urmei, momentul de acum cateva ore, de la reanimare, era nepretuit. EL a vazut-o pe EA ACOLO. A fost mereu langa el. Are grija de el. El nu va fugi cu alta.

***

In salon…

Peculiara intra pe usa. Peculiaru, mandru ca are pat cu telecomanda, apasa pe buton si se ridica.

Peculiara tipa: NU TE RIDICA! TINE CAPUL JOS!

Peculiaru: De ce?

Peculiara: Pentru ca… ti-am mai zis, o sa te doara capul rau de tot, pentru mult timp.

Peculiaru: Ah, ok.

Peculiara: Cum esti?

Peculiaru: Bine, mi-e foame.

Peculiara: Ti-am adus de toate, dar stai sa ti se dezmorteasca picioarele ca sa poti ridica capul si mananci. Dar nu mult asta seara, ca sa nu vomiti. De ce nu m-ai sunat de pe telefonul tau?

Peculiaru: Pai, telefonul meu e la tine, ai uitat?

Peculiara se albeste la fata, dar isi pastreaza calmul: Nu, ti l-am lasat la reanimare.

Peculiaru: Ai venit la reanimare?

Peculiara, in gand: Eh cacat! Nu cred! Ce dracu i-au dat?

Peculiara, cu voce tare: Da, am si vorbit. Nu mai tii minte?

Peculiaru: Nu stiu, nu cred. Sunt ametit.

Peculiara: Mi-ai zambit cand ai deschis ochii. Mi-ai spus ca te bucuri, ca ma iubesti, bla bla.

Peculiaru: Da? Ce dragut…

Peculiara: Hai mah!

Peculiaru: Lasa, ma bucur ca esti aici.

Peculiara: Da, dar… am fost si acolo. Stii, cum ai deschis ochii, am fost prima persoana pe care ai vazut-o.

Peculiaru: Te cred. Mi-a zis anestezista sa merg la pneumolog.

Peculiara: Stiu, mi-ai zis.

Peculiaru: Da? Cand?

Peculiara: La reanimare.

Peculiaru: Am stat de vorba cu doctorii in timp ce sterilizau instrumentele.

Peculiara: Stiu.

Peculiaru: Si pe urma mi-au dat 2 mg de ceva si am adormit, dar m-am mai trezit.

Peculiara: Da, si asta stiu.

Peculiaru: Serios? Cand ti-am zis?

Peculiara: LA REANIMARE!

Peculiaru: Ah, dar noi chiar am vorbit atunci.

Peculiara: DA! Chiar nu mai stii nimic?

Peculiaru: Nu.

Peculiara: La naiba cu filmele si cu Nikonul meu, casa si masina! Ce tampenie!

Peculiaru: Ce?

Peculiara: NIMIC!

30 de secunde de pauza…

Peculiara: Si, cand te mai operezi?

***

THE END!