Am vazut Mulholland Drive, pentru ca avea un rating de 8. Nu am inteles absolut nimic si cred ca David Lynch ar trebui sa discute cu cineva specializat pe problemele lui. Desigur, e foarte posibil sa fiu eu proasta si sa nu inteleg absurdul si lumile paralele si balariile din film. N-am priceput nimic.

Eu vreau sa stiu cine a inteles si de ce. Eu cred ca e genul ala de film despre care toata lumea spune ca e bun doar pentru ca nu-l intelege. Eu spun ca e prost. Sau sunt eu proasta. Tot aia.

La tagline zice asa: A love story in the city of dreams. Deci ce? Ce city? Care love? Care story?

E drept, a trecut ceva timp de cand l-am vazut si n-am retinut prea multe, pentru ca era o aberatie. Dar ce am priceput eu e asa: o gagica are un accident si isi pierde memoria, moment in care si David Lynch isi pierde o doaga. Gagica se duce in casa altcuiva, nu stim exact de ce, unde face si baie, lucru pe care iar nu-l inteleg. In casa aia vine o femeie, care se pare ca nu e foarte speriata cand descopera o alta femeie in dus. Ba mai mult, o baga si in pat si o mangaie. Mai e o tanti care vine la usa si zice niste abureli luate din globul de cristal. Apoi se duc sa descopere cine e aia din dus, dar nu afla. Ajung undeva unde era cineva care acum nu mai e, iar in final aia care nu mai era e de fapt una din astea doua care sunt acum. N-am inteles. Ma rog.

N-am eu rabdare pentru intelesuri ascunse. Nu e genul meu de film, desi recunosc ca l-as urmari cu placere daca m-as lovi la cap.

Ma intreb totusi de ce are rating atat de mare. Adica oi fi eu asa de batuta-n cap? Posibil.

Apoi, cat de batuta sunt eu in cap daca filmul asta a fost nominalizat la Oscar, a mai avut alte 30 de nominalizari si 33 de premii. A luat si premiul pentru cel mai bun film american. Lynch a mai castigat si premiul pentru cel mai bun regizor (de ce?) si pentru cel mai bun scenariu (DE CE?).

Pun pariu ca daca trantesc aici o poveste plina de absurd si intelesuri atat de ascunse incat nici eu nu le inteleg, toti isi vor da cu parerea si vor sta cu gura cascata… wow, oare ce a vrut sa zica? We must be so stupid.

Imi place ca unu din comentarii zice: „Even when nothing happens, it is suspenseful.” – Ha ha ha!

„Combined with smart use of music and sounds, it all helps to build suspense in our minds, doubtless a major objective of the director.” – Ce suspans, draga? Eu tot asteptam sa se intample ceva, dar fara suspans. Si tot nu s-a intamplat nimic.

„Well, he kept me on the edge of my seat, even had me talking to the actors to be careful here, and not be so naive there.” – Huh? Sigur zice de acelasi film?

„I have watched Mulholland Drive many a time and I still don’t understand it but anyone who grapples with the structure/timeline/storyline/narrative thread etc is missing the point and they are not truly real cineastes.

Cinema is like painting, robotics and opera combined, its a truly visual, kinetic and aural medium and Lynch paints his canvass, moves it and scores it (with his composer) with amazing skill and craft. The colours, expressions, textures and beautifully choreographed camera moves are beautiful to watch and the sounds emanating from the screen are soothing and at times uplifting.

There are very few directors who blend music and image so stylishly.” – Deci nici asta nu a inteles nimic, dar i-a placut mult pentru ca (a fost nominalizat si a luat premii) are sunete si imagini. Wow.

„MD is actually one of Lynch’s least incomprehensible films. If you can understand Eraserhead, then you can understand MD – they follow a pretty similar logic.” – Opa, are si logica…

Pot si eu: Mulholland Dr. este un film fabulos. Cele doua personaje exploreaza o lume inimaginabila si incomprehensibila a visului si a uitarii, a regasirii, a trairilor interioare si a sufletului in cautarea unei sclipiri de lumina a cunoasterii. Fara David Lynch, acest film nu ar fi avut nicio noima. Numai acesta este capabil de o mareata capodopera ca MD. Sunetele, suspansul, imaginile, unghiurile si cadrele perfecte alcatuiesc un melange de simptome asemanatoare celor date de schizofrenie, paranoia si de alte tulburari de personalitate, precum si de boli degenerative ale sistemului nervos.

Parerea mea este ca fetele astea doo din film apar in pieile mai multor personaje pentru ca n-au mai avut bani sa angajeze altele… si ar fi fost peste mana. Si toti au inteles ca de fapt e ceva cu skepsis, o treaba, o maslina.

Am citit ca Lynch asta a vrut sa-l faca serial si asta trebuia sa fie episodu’ pilot, dar cand l-au vazut televiziunile, cu Oscaru’ lui ce urma sa vina cu tot, l-au respins. Balarie, spusera televiziunile. Si Lynch s-a dus acasa, i-a lipit in Adobe Premiere un final la fel de aberant ca inceputul si l-a facut film.

Pe masura ce am scris ce am scris aici, am mai gasit un citat (al lui Lynch de aceasta data), care m-a linistit.

Nici David Lynch nu stie despre ce este vorba in filmul sau:

„One night, I sat down, the ideas came in, and it was a most beautiful experience. Everything was seen from a different angle … Now, looking back, I see that [the film] always wanted to be this way. It just took this strange beginning to cause it to be what it is.”

David Lynch, 2001

Acest citat, mai exact experienta descrisa de el, se aseamana foarte mult cu experienta unei femei care povesteste cum si-a trait accidentul vascular cerebral.