Scriu aici de mai bine de un an de zile. Nu planuisem nimic, dar stiam ca nu va fi o chestie intretinuta. Nici nu am scris vreodata ca sa citeasca cineva in afara de mine si alti 2-3 oameni. Cele mai multe insemnari sunt sarcastice, ironice, glumete etc. Unii le-ar numi chiar arogante. Implicit, si pe mine.

Am avut grija sa subliniez ce-i mai rau in oameni. Am oferit cat se poate de multe argumente pentru care oamenii mint, tradeaza, urasc, omoara etc. Si probabil ca voi face asta in continuare. Insa, consider, de asemenea, ca fiecare are ceva bun. Fie ca e la vedere, fie ca nu, cu totii avem si parti bune. Conteaza sa stii sa atingi acel punct sensibil si ne deschidem. N-am sa vorbesc de aceasta data despre toate relele care se pot intampla cand te consideri vulnerabil.

Stiu ca exista cativa oameni (destui, mai multi chiar decat mi-as fi imaginat vreodata) care ma citesc constant. Cei mai multi n-au comentat niciodata si n-am putut interactiona cu ei. Altii mi-au scris direct pe mail, niciodata in vazul lumii. Important este ca stiu ca acesti oameni exista.

Nu ma intereseaza cine sunteti (nu luati asta mot-a-mot), nu ma intereseaza cate rele ati facut, pe cine ati mintit, cate vieti paralele duceti, pe cine ati inselat si de ce. Acum vreau sa apelez la partea buna din voi. Si, poate pentru prima oara, sunt sincera. Nici asta nu trebuie luat mot-a-mot. Nu inseamna ca pana acum am mintit. Nicidecum. Iau multe lucruri in ras. Poate ca asa e mai simplu. Dar cred ca, in ciuda lumii in mare de doi lei si in ciuda tarii necivilizate in care traim, putem face ceva bun.

Stiu ca eu vreau sa fac ceva bun, sa fac o diferenta. Singura este mai greu, poate chiar imposibil. De aceea va scriu voua.

Asa ca am cateva intrebari pentru voi, intrebari la care nu trebuie sa raspundeti aici, nici macar mie. Raspundeti-va voua.

1. De cate ori ai fost ajutat complet dezinteresat si de cate ori ai ajutat tu complet dezinteresat?

2. De cate ori ai avut nevoie de ajutorul cuiva si ar fi fost atat de simplu sa ti-l acorde si totusi n-a facut-o? Si cati au facut-o totusi?

3. Cand erai copil, a fost ceva ce ti-a lipsit? Si daca da, ce anume? A existat cineva care ti-ar fi putut oferi acel ceva (nu conteaza cine, poate fi si un necunoscut)? Raspunsul la aceasta intrebare conteaza mult si mi-ar placea sa-l stiu. Cum te-ai fi simtit daca ai fi avut ce ti-a lipsit?

4. Cate persoane pe care le-ai strange in brate si dupa 20 de ani de absenta exista? Si cate persoane te-ar imbratisa pe tine?

5. Daca ai avea ocazia sa ajuti pe cineva necunoscut, fara sa obtii nimic concret, nimic material ai face-o? Si de ce?

Exista ceva la care m-am gandit de multa vreme. Probabil ca n-am avut curajul sa ma arunc la asa ceva. Poate ca n-am stiut daca as avea sprijin. Am tot amanat, am avut alte treburi, am asteptat un anumit moment. Insa nu exista „momentul potrivit” (exista in schimb „momentul nepotrivitt”, dar in acest caz e exclus).

Mai devreme m-a intrebat cineva pe Meebo daca sunt un om rau sau bun. Mi s-a parut o gluma asa ca am raspuns in consecinta. Totusi, ma consider un om bun. Doar cei din jurul meu pot confirma sau infirma asta. Apoi, persoana respectiva, mi-a spus ca are 17 ani si ca nu dorea decat sa afle ca mai exista si oameni buni in lumea asta, ca altfel nu doreste sa traiasca. Si a iesit. A ramas cu impresia ca nu sunt un om bun si sper din toata inima ca partea cu dorinta de a muri sa fie o gluma nereusita. Daca totusi nu este, sper sa-mi mai urmareasca blogul.

Am sa va spun doua povesti adevarate din viata mea.

Povestea lui Luca – Acum cativa ani, cand eram in anul 1 de facultate, am facut practica de vara la pediatrie. Iubesc copiii foarte mult. Insa pe atunci nu stiam cat ma va durea sa-i vad suferind. In plus, sectia de oncologie pediatrica era chiar langa. A fost o vara crunta. Acolo am cunoscut un baietel. Se numea Luca si avea in jur de 1 an si putin, pana in 5 luni. Era adorabil. Ochii mari si migdalati, negri ca pacura si un zambet care facea ca toate grijile sa-ti dispara in ceata. M-am indragostit instantaneu de el. Imi lumina fiecare zi. Nu era decat racit, ceea ce m-a bucurat. Ajunsesem sa stau cu el aproape toata ziua, si dupa program. Atunci am stiut ca nu vreau sa fac pediatrie niciodata.

Ce observasem era ca nimeni nu venea la el. Era singur. Poate ca de asta si stateam atat de mult cu el. Si ii placea la nebunie. Plangea in hohote si nimeni nu stia ce sa-i faca. Nu tacea decat atunci cand veneam eu la el. Cand imi zambea, mi se topea inima instantaneu. Cand intram in salon, se oprea din plans ca si cum ar fi fost totul doar o scena pentru a ma atrage acolo. Probabil ca asta si era. Luca a fost cel mai frumos copil pe care l-am vazut pana acum. Cand il luam in brate, ma apuca cu manutele de gat, isi punea capul pe mine si adormea. Imi venea sa-l iau acasa.

Ulterior am aflat avea parinti, care nu stiu unde erau, insa cu siguranta nu la el. Apoi am aflat ca venise de la un centru de plasament al copiilor abuzati. M-a infuriat foarte tare treaba asta. Cum poti da intr-un copil? Iar Luca te topea complet, ramaneai fara grai. Era un copil vesel, in ciuda problemelor pe care le avea. Muream de dragul lui. Cand s-a externat, eram foarte trista. M-am interesat de la ce centru era, i-am luat o jucarie si m-am dus sa-l vad intr-o zi. Din pacate, era dupa orele de vizita si nimeni nu s-a deranjat sa-mi spuna cand il pot vedea. Au urmat cateva zile in care imi doream sa merg la el, dar ceva ma tragea inapoi. Stiam ca m-am atasat prea mult de el si mi se rupea inima ca nu aveam cum sa-l ajut. Au trecut cativa ani si eu n-am mai ajuns niciodata acolo. Zilele trecute am gasit jucaria pe care i-o cumparasem. Am s-o pastrez. Ma intreb ce mai face. Mi-e dor de el. Am fost proasta ca nu m-am dus atunci la el. Acum nu cred ca il mai pot gasi. As fi putut sa-i fac viata mai frumoasa. As vrea sa dau timpul inapoi si sa ma straduiesc mai mult sa ajung la el. Dar nu mai pot.

Povestea din Vama – Anul trecut am fost la Vama Veche. S-a nimerit sa fie o seara tarzie si eu sa fiu foarte nervoasa. I-am spus unei prietene pe un ton urat ca ma urc in tren si plec acasa, ca nu ma suport. Un barbat care lucra la niste cercei a venit la mine si mi-a intinso pereche de cercei facuti de el. M-a rugat sa nu mai fiu nervoasa ca nu-mi sta bine. In plus, viata e frumoasa. Eram atat de suparata incat nu l-am luat in seama. A venit dupa mine si m-a rugat sa iau cerceii, m-a rugat sa nu-l refuz. Mi-a spus ca-s facuti de el si s-ar simti jignit. Mam simtit incredibil de prost ca eram atat de concentrata pe supararea mea incat l-am facut sa vina dupa mine, incat l-am ignorat. Am fost foarte socata. Nu ma asteptam la un asemenea gest din partea unui necunoscut. Mi-a trecut orice suparare. I-am multumit din suflet, mi-a zambit si am plecat. Nu l-am mai vazut.

***

Pentru ca am fost suficient de proasta incat sa nu-l mai caut pe Luca niciodata, pentru ca omul necunoscut din Vama mi-a facut un cadou dezinteresat care m-a facut sa zambesc, fie el si o strategie de marketing (motivele nu-s importante), pentru ca n-am facut multe lucruri pe care le-as fi putut face si pentru ca am facut altele care au adus multe zambete, pentru ca mai exista oameni si suflete care merita, m-am hotarat sa schimb lumea.

Da, vreau sa salvez lumea. Poate ca suna aberant pentru unii din voi, dar eu tot vreau s-o fac. Daca nu, macar sa incerc. Dar nu pot singura. Nu putem ajuta pe toata lumea, asta e clar. Dar si un zambet conteaza. Si acel om va tine minte ca cineva l-a facut sa zambeasca si poate, sper eu, va oferi acelasi lucru la randul lui. Si nu se stie niciodata cat bine poti ajunge sa faci.

Asadar, scriu pentru toti cei care ma citesc. Scriu pentru cei care comenteaza des, pentru cei care comenteaza putin si pentru cei care nu comenteaza deloc. Si va intreb: Ma ajutati sa salvez lumea?

Nu, nu e o gluma. Nu e nici macar un lucru abstract. E un lucru concret pe care nu il pot face singura. Asa ca am nevoie de cativa oameni buni si dornici sa aduca zambete unor necunoscuti care inca nu stiu ce le va scoate viata in cale. Nu stiu cum vreau s-o fac, nu stiu peste cata birocratie voi da, dar asta e prea putin important. Stiu doar ca am o idee pe care vreau neaparat sa o pun in practica.

Voi pleca o saptamana, insa astept raspunsuri. Imi puteti scrie la peculiarme@gmail.com sau la Contact. Astept orice fel de gand, orice fel de sugestie, orice fel de rand. Nu va spun acum mai mult, nu va spun de ce sa o faceti, nu va dau nici un motiv. Motivele trebuie sa fie ale voastre. Poate nu voi primi nici un mail in legatura cu asta, dar merita sa incerc.

Asadar, vreti sa salvam lumea?