Am descoperit ca berea Redd’s cu Pall Mall are gust de salata de vinete.

Am descoperit ca vecinul de deasupra poate fi si mai taran decat imi puteam imagina. In afara faptului ca a mituit tot blocul sa-l poata darama si orele nu stau in calea bocaniturilor lui, am descoperit ca e asa de smecher incat poate sa dea drumul ciocanului pe jos, de la cel putin un metru, dupa fiecare bocanitura.

Am descoperit ca nu stiu exact de cati ani nu am mai vazut ceva desenat cu creta pe asfalt. Nu mai exista sotron, frunza si alte jocuri ale copilariei mele. Nimeni nu mai sare coarda, nimeni nu se mai joaca cu maruntisuri. Acum exista PSP, Nintendo, calculatoare de ultima generatie. Copiii nu-si mai dezvolta imaginatia si nu li se mai permite s-o faca. Probabil ca cel care vrea sa joace sotronul este un fraier. Ce, n-are mama lui bani sa-i ia un Wii?

Am descoperit ca eu n-am nevoie de bliss daca asta presupune sa fiu ignoranta. Ar fi ca si cum mi-as vinde sufletul si valorile.

Am descoperit ca nu deranjeaza pe nimeni canalele fara capac din Bucuresti, nici gunoaiele, nici nesimtirea, nici semintele aruncate peste tot, nici atitudinea de jungla si de mahala.

Oare mai exista copii care se joaca cu plastilina sau si asta e overrated? Copiii mai deseneaza sau acum se joaca Counter Strike in retea?

Am descoperit ca nu mai exista desene animate ca pe vremuri. Sau mai exista, dar partial. Mai exista iepurasi dragalasi si amuzanti, dar, in 2008, acestia mor in chinuri groaznice, ucisi de o forta supranaturala si malefica.

Am descoperit ca din ce in ce mai multi copii se nasc in familii nefunctionale. Din ce in ce mai multi copii au probleme psihice din cauza parintilor si din ce in ce mai multi parinti au probleme psihice si punct.

Am descoperit ca suntem la un pas de a ne trimite toti copiii sa cerseasca, sa se prostitueze, sa fure, sa insele, sa ucida.

Am desoperit ca nu mai exista copii fericiti sau parinti inteligenti.

Am descoperit ca din ce in ce mai multi romani nu stiu sa scrie.

Am descoperit ca toata lumea se joaca de-a „treaba serioasa” fara sa stie ce face. Am bani, imi fac o firma, nu stiu ce-mi trebuie, nu am ce-mi trebuie, dar am auzit ca e cool sa ai firma.

Am descoperit ca traiesc intr-o lume degradata care se degradeaza din ce in ce mai mult, pe zi ce trece, pana nu va mai ramane nimic.

Am descoperit ca as da bani grei ca sa intalnesc oameni asa cum erau in alte vremuri. Sau oameni care inca mai au valori, si nu false, oameni care inca nu-si mai incalca principiile si oameni care gandesc. (Astept mail – vezi Contact. Ofer recompensa.)

Am descoperit ca am prieteni adevarati putini, dar buni. Si am mai descoperit ca dupa o discutie cu ei, despre orice, respir usurata si imi mai creste nivelul de speranta.

Am descoperit ca si in mediile viciate si cat se poate de degradate moral, exista si oameni faini. Milena este una dintre aceste persoane. Este o persoana unica, minunata, pe care o iubesc mult si pentru care sunt in stare sa fac multe. Ma bucur nespus ca exista.

Ma bucur ca exista Alex pe care il iubesc mult, indiferent de perioadele lui de egoism care, in acest context, mi se par dragute si amuzante. Ii doresc sa nu-si piarda niciodata simtul umorului ca nu stiu ce m-as face fara el.

Ma bucur ca exista Claudiu, un om pe care il pretuiesc la fel de mult, desi nu m-am priceput sa-i arat si care, desi trecut prin viata, nu si-a pierdut avantul si nici speranta. Si pentru asta il admir. Si ii doresc si lui sa nu-si piarda simtul umorului pentru ca are niste glume nesarate care ma amuza totusi foarte mult. Uneori rade singur, lucru care ma amuza si mai mult.

Ma bucur ca exista G. Are trei glume mari si late pe care le repeta pana la epuizare. Ma scoate din sarite si-l iubesc. Daca il rog sa cumpere 3 chestii, pe 2 din ele le uita inevitabil. De asta evit sa-l suprasolicit, cerandu-i sa tina minte 4 chestii. Mi-e ca daca il bombardez cu informatii, uita altele. Ma amuza… pana la un punct. Eventual cel in care ma loveste o masina, sunt pe moarte, il rog sa sune la salvare si el uita.

Ma bucur ca exista si alte persoane cu care desi vorbesc mai rar (circumstante), sunt la fel importante pentru mine.

Si sunt convinsa ca toti acesti oameni la care tin au desenat cu creta pe asfalt, au sarit coarda, s-au jucat cu bete de chibrit si si-au julit genunchii de multe ori pana sa ajunga cei care sunt astazi.

Si va astept pe toti intr-o zi, sa iesim in parc, sa desenam cu creta colorata, sa umplem parcurile de copilarie si de parinti care-si invata copiii sa mearga pe bicicleta in loc sa stea la calculator.