Ma intreb, cat se poate de serios, unde vor ajunge generatiile astea noi, cool, emo. Citeam ieri, in EVZ, despre fata de 12 ani care s-a aruncat de la etajul 10 „pentru ca nu mai putea”, tocmai fusese parasita de iubit. Da, iubit la 12 ani. Al treilea la rand, in ultimele trei. I-a lasat un bilet mamei, in care isi cerea scuze ca a fost asa o povara. Fatuca facea parte, Dumnezeu s-o ierte, din generatia emo.

Imi amintesc cum faceam misto la inceput, cand mi-a spus un prieten ceva de emo. Ma amuza ideea, insa mai mult pentru ca nu imi venea sa cred ca ar putea fi adevarat.

E plin pe strazi de ei. Sunt copii din ce e in ce mai deprimati, din ce in ce mai suparati pe viata si mai obsesivo-compulsivi. Au un site cu „It doesn’t hurt me… you wanna feel how it feels?” si e plin de filme despre „cum sa fii emo”.

In afara faptului ca nu vad ce probleme existentiale ai la varsta de 10 ani. In mod evident, acest „curent” a pornit de la niste copii cu probleme psihice destul de seriose. Restul care a urmat a fost reprezentat de pustii prosti si nesupravegheati, carora li s-a parut cul sa se taie, sa arate suparati pe viata si, ulterior, chiar sa devina suparati pe viata. Au reusit sa-si autoinduca un anumit comportament pentru ca, mai tarziu, sa-l insufle si altora.

Pe vremea mea, erau la moda bentitele, pantofii de lac, corzile si creta colorata. Astazi e la moda sa te tai, sa te sinucizi, sa ai parul in ochi, sa ai carbune la ochi, sa pari furios sau deprimat chiar daca nu ai motive sa fii.

Pe vremea mea se purta optimismul, se purtau rochite, pantaloni cu turul la genunchi. Se purtau pantofi de lac, nu conversi negri pictati cu pete de sange. Se purtau codite, nu 220W style.

Ma jucam cu prietenii, saream coarda, alergam, radeam, ma jucam cu papusi, masinute, pictam si ma uitam la desene animate, nu ma intalneam cu prietenii ca sa ne taiem in grup si sa punem pariu pe „al cui sange se coaguleaza mai repede”.

In cazul fetei care s-a sinucis, colegii ei si-au impartit veste tragica prin sms:

„Badescule sti k a murit andrada sa aruncat de la etajul 10 si a kazut in kap.”

Ceva mai sinistru si mai infernal ca asa ceva nu am mai vazut de multa vreme. Imi dau seama cat sunt de deranjati acesti copii si cum, intr-o societate plina de astfel de comportamente, nu au nici o sansa sa-si revina.

In afara faptului ca nu realizeaza gravitatea evenimentului, batjocura e la ordinea zilei. Asemenea vesti se dau prin sms ka asa e kul. Nu ma scandalizez ca adopta aceasta modalitate. Ma scandalizez ca nu realizeaza cum omoara toate valorile, cum respetul se dezintegreaza. Acesti copii sunt marcati pe viata si vor deveni adulti fara simt de responsabilitate, fara notiuni de baza ale comportamentului uman si fara discernamant. Iar asta mi se pare foarte grav.

Sa spunem ca sunt copii, ca sunt usor de manipulat, ca le place sa faca parte din anumite cercuri „cul”, ca sunt prosti, iar asta e o varsta la care iti mai poti permite sa fii prost, dar parintii ce pazesc?

Ce fac parintii acestor copii? Nu-i vad? Cred ca problema de aici pleaca. Oricata influenta ar avea mediul asupra unui individ, educatia primita acasa va fi de baza. Copiii lui 2008 sunt mult prea rebeli, nascuti din parinti poate mult prea tineri, mult prea needucati sau poate doar neputinciosi psihic, indiferenti etc.

Cei care mai au inca parinti mai scipitori in ceea ce priveste punctele de mai sus, nu stiu ce fel de relatie trebuie sa aiba cu copiii lor. Violenta, interdictii peste interdictii, lipsa discutiilor calme, lipsa sfaturilor parintesti, razvratirea copiilor etc. Motivele sunt multe.

Cu siguranta mama fetei de 12 ani, pe langa faptul ca este nenorocita pe viata, se mai simte si vinovata ca n-a stiut, ca n-a putut, ca n-a aflat, ca etc. Poate ca ar trebui sa fie, acest eveniment nefericit, un semnal de alarma pentru parintii care ignora orice comportament deviat al copiilor lor pe motiv ca „sunt copii”.

Cat despre acesti emo , vorba lui Andrei Craciun, nu va e, ma, rusine?!