Doresc sa lansez o campanie de colectare de fonduri pentru buna mea colega de la PR, care n-are niciodata nimic. Are salariu baban, pentru ca, mai nou, se plateste statul pe mess – 10 oiro/cuvant – insa nu cheltuieste pentru ca are impresia ca eu sunt iubitul ei care ii aduce totul la picioare.

Asadar, apelez la bunavointa cititorilor mei. Haideti sa ajutam un suflet ratacit si nemancat.

Cu aceasta ocazie, doresc sa ii raspund si la cateva intrebari care o macina si o vor macina in continuare. Sper sa-i usurez suferinta:

Nu, n-am o guma.

Nu, n-am un sandvis.

Nu, n-am Cola.

Nu, nu mai am ceai.

Nu, n-am fise de cafea.

Nu, nu cobor sa-ti cumpar ceva.

Nu, n-am marunt.

Nu, n-am servetele.

Nu, n-am ciocolata.

Nu, n-am apa.

Nu, daca ai pofte, nu ti le satisfac.

Nu, n-am sa mai mananc niciodata in fata ta pentru ca nu vreau sa mor subnutrita.

Nu, nu poti bea din cafeaua mea. Ai cafea GRATIS, pe hol. E drept, trebuie sa urci un etaj daca n-ai fise, dar promit ca pe mine nu m-a omorat niciodata. Vei supravietui.

Nu, n-am nimic, niciodata!

Nu, nu esti om de presa. – Oops, my bad, asta nu m-ai intrebat. Mai bine PR. Oops, nici PR nu merge… damn.

Dar am pentru tine o informatie foarte importanta, insa costa. Oricum, te-ai prapadi de ras. Jur. Adica, ma rog, eu ma prapadesc de ras. Tu nu cred ca ai face-o. De fapt, e nasol, ce sa zic. Dar tot e amuzant. Haha, numai cand ma gandesc.

N.B.: Aceasta poveste a inceput sa ma irite intr-o dupa-masa frumoasa de primavara, in care eram atat de lesinata si nemancata, incat ciuguleam 5 biscuiti. Femeia a vrut si ea. Eu am zis ok, insa ma asteptam sa ia 1-2, nu trei pumni. M-am uitat in punga, am intors-o pe toate partile. Era goala. Cu lacrimi in ochi si cu un nod in gat, ma tineam de perete sa nu lesin. Ea, cu zambetul pe buze, mi-a spus: Buni biscuiti!

Eu, in sinea mea moarta de foame: NO SHIT!

Doua ore mai tarziu, ma intreaba: Mai ai biscuiti?

Nu mai am nimic! Mori!