Rareori imi face face o deosebita placere sa stau in scaun, la birou. Astazi, insa, pare a fi o zi speciala. Nu stiu exact de ce. Nu ma bucur azi mai mult decat ieri ca stau in scaun, ci doar ma bucur mai mult. De ce? Nu stiu.

Cred ca mi-am luat un concediu frumos. Vin la birou, imi fac treaba, dar sunt si putin plecata. Ieri a fost prima data cand am descoperit ce priveliste superba se vede din scaunul meu de la birou. Ploua tare si cerul era atat de intunecat, iar norii erau parca lipiti in relief.

Cladirile din jur sunt putine si nu sunt inalte deloc. E multa verdeata, iar geamurile sunt inalte pana in tavan, tot peretele din fata mea fiind un mare geam. Vad varfurile copacilor si o mansarda frumoasa. La stanga vad acoperisul unui corp rotund, parte dintr-o cladire de alta forma geometrica. Ce bine ca stiu cum se cheama toate treburile astea matematice si arhitecturale. Ideea era ca partea aceea de cladire ma duce cu gandul la Londra sau la acele cartiere americane in care casele au intrarea nas in nas cu trotuarul, unde pe strada nu circula decat masinile vecinului, unei iesi la geam si ii faci cu mana unui cunoscut.

Geamurile sunt de jur imprejurul „turnului”, iar perdelele sunt mereu trase. Imi place sa cred ca e totusi cineva care priveste, la fel ca mine, privelistea superba. Undeva, printre crapaturile perdelelor.

In fata e numai verde si acum vantul bate moderat, urmand sa apara pricipitatii mixte, insotite de adieprintre crengi, lasand sa iasa la iveala acoperisurile ruginii. 90% din priveliste e cer. In fiecare zi cu alta forma si cu alta asezare, norii sunt, poate singurul element variabil din acest birou. Iar mie imi place varietatea.

Si nu va pot spune cat de bine ma simt azi, cand jaluzelele sunt ridicate, cand vad atata cer, atata verde, atata soare si atata viata. Si ascult Vivaldi. In mod paradoxal, Winter Allegro. Spring sau Winter, tot Allegro.

Aproape ca pot sa ignor faptul ca mi-e sete, n-am apa, automatele de cafea, ceai si alte cele nu merg, faptul ca as dormi cateva zile, ca m-as plimba si ca dimineata as da cu ceasul de perete numai sa taca.

E chiar faina privelistea… poate va fac si o poza maine, daca e frumos. Asta e tot ce voiam sa va spun. Ca privelistea face tot salariul meu. M-as plimba pe acoperisuri…

Vad, la fereastra ta tarziu, o lumina si nu stiu daca razi sau daca plangi… Si, as dori sa pot intra, sa alung din preajma ta tot ce-i trist si tot ce-i rau… Si as dori sa fiu acum o romanta cu parfum, sa pot sta in parul tau. Ce vremuri. Peculiar era bebe.:)

O zi minunata va doresc!

N.B.: Acest post n-are nici o legatura cu nimic. Nu incercati sa-i atribuiti vreun sens. Inca o data, o zi frumoasa sa aveti!