E uimitor cate lucruri simple ii unesc pe oameni. Ne straduim sa ne apropiem prin gesturi si actiuni exagerate, prea gandite si prea planuite. Si uneori avem parte de cel mai mic si mai simplu lucru care ne face sa descoperim cat de fericiti putem fi. Punem atata pret pe lucruri si ignoram atat de mult oamenii.

Vrei sa pleci undeva departe, intr-un loc cu mult soare, o piscina, cearsafuri din matase, perne pufoase si covoare moi. Cu siguranta un loc frumos. Insa de cate ori te gandesti cu cine sa mergi si cum sa ramai cat mai mult? Cauti oferte de vacanta, cauti hoteluri de 4 stele. A ajuns sa fie locul mai important decat omul.

Sunt foarte cusurgioaica si scot defect din piatra seaca, insa atunci cand sunt in preajma unor oameni nemaipomeniti, restul nu mai conteaza. Crezi ca daca te dai peste cap pentru peisajul perfect vei avea parte de cele mai frumoase amintiri. Numai eu stiu cate locuri extraordinare am vazut si care imi vor ramane mereu in suflet. Privesc pozele pastrate, dar nu-mi amintesc cu atata claritate locul in sine. In schimb, imi amintesc fraze, zambete, replici, plansete, plimbari si gesturi ale oamenilor cu care eram. Imi amintesc emotii.

Cunosc locuri extraordinare in care imi va face mereu placere sa revin. Daca nu singura, cu siguranta cu cineva anume. Vreau sa vezi si tu acele locuri, vreau sa-ti arat ce imi place si vreau sa simti pentru o clipa ce simt si eu cand sunt in varf de munte, cand este atata liniste si pace, cand vezi toata lumea de sus, cand toate problemele sunt atat de departe. Vreau sa stai langa mine pe acea stanca pe care ma odihneam dupa ce urcam pret de 3 ore. Vreau sa vezi ce flori frumoase cresc acolo si ce racoritor poate fi izvorul dintre copaci.

Dar vreau sa-ti arat tie, nu vecinei de la 3, nu baiatului de la spalatorie, nu domnului amabil care-mi deschide usa in fiecare dimineata. Nici macar nu vreau atat de mult sa le arat prietenilor. Vreau sa revad acele locuri cu tine pentru ca tu contezi altfel, pentru ca bucuria ta e cea mai mare bucurie a mea. Pacea si linistea s-ar putea sa nu mai aiba atata insemnatate daca n-ai fi tu acolo. Vreau sa-ti daruiesc tie coltul meu de rai, doar tie. Pentru ca atunci cand voi inchide ochii si-mi voi aminti, te voi vedea pe tine, cu pacea si linistea din jur, dar pe tine.

Nu locul in sine ne-ar uni, ci sentimentele traite acolo, in varf, departe de lume. Nu ma intelege gresit, iubesc natura extrem de mult, dar si pe tine te iubesc. Doua iubiri diferite care se pot potenta reciproc. Vreau sa-ti arat unde am cazut in apa si vreau sa-ti arat unde m-am trantit in iarba. Sunt locuri frumoase oricum, sunt locuri frumoase doar cu tine, dar cu tine ar fi frumos oriunde.

Un loc intunecat, neaerisit, relativ urat mirositor, nici prea curat, deloc atragator gol. Si totusi cateva zeci de oameni l-au transformat, pentru o seara, in cel mai minunat loc din Bucuresti. Niste baieti foarte talentati, o muzica buna, un solist si un om extraordinar in aceeasi persoana si cateva grupulete necunoscute, adunate pentru o seara ce se dorea a fi una de relaxare. Cred ca a fost mai mult de atat. Atmosfera a fost fantastica si sincera sa fiu, in locul acela mic si inghesuit, sufletul meu era atat de mare si incapator. Pentru cateva ore, ma cuprindeau valuri de bucurie pe care le resimteam pana si fizic.

Nimeni nu se astepta sa fie atat de frumos. Pana la final, nu mai statea aproape nimeni jos, desi in picioare nu prea aveai cum sau pe unde sa stai. Toata lumea si-a abandonat berile, vinul si scaunele. Toti erau in picioare, toti dansau si nu era o figura trista, adormita sau plictisita.

Stateam in fata si nu reuseam sa ma decid in ce directie sa privesc. In fata mea erau vocea fenomenala, colegul care in scurt timp mi-a devenit foarte drag, si colegii sai de trupa, transpirati si uimiti de reactiile pe care au reusit sa le genereze. In spatele meu erau toti cei care venisera sa asculte muzica, dar nu se asteptau sa primeasca atat de mult. Se simteau atat de bine incat intreaga incapere era plina de energie.

Acel loc intunecat, mic si deloc modern, a fost transformat, de o mana de oameni, pentru o seara, in cel mai minunat loc in care ma puteam afla in acel moment. A fost unul dintre acele momente care poate pentru unii nu inseamna prea mult. Un moment in care locatia nu avea nici o importanta, un loc in care n-a mai contat faptul ca dansai si zambeai unor oameni pe care nu ii mai vazusei pana atunci si pe care probabil nu-i vei mai vedea vreodata.

Poate ca momentul a fost de asa natura incat m-am putut bucura atat de mult sau poate ca oamenii se simteau atat de bine incat imi crestea inima cand ii vedeam. Poate ca vocea fenomenala mi-a incalzit simturile, poate ca efortul bateristului m-a facut sa intru in atmosfera. Sau poate toate la un loc. Ce a fost si mai fain a fost faptul ca nu eram singura care simtea asta.

Si asa am ajuns sa ma gandesc ce lucruri simple ii pot uni pe oameni, de cat de putin este nevoie pentru a te bucura de ceva si cat de mult poate insemna acel putin.

Ce-ar fi daca am abandona lucrurile si ne-am concentra mai mult pe oameni?

Astept cu nerabdare urmatorul moment in care sa nu simt altceva in afara de pura bucurie. Si astept momentul in care iti voi arata acele locuri incredibile in care doar cei cu dorinta si putere ajung. Astept sa vina ziua in care iti voi putea darui cele mai alese bucurii.