Ai impresia ca totul e vesnic. Ai impresia ca, desi ai cunoscut un om care ti-a daruit unele din cele mai frumoase clipe din viata ta, vor mai fi si altii. Ai impresia ca daca tot esti tanar, ai tot timpul din lume. Ai impresia ca daca astepti ca ceva sa se schimbe sau sa se imbunatateasca, va veni si ziua, poate, in care se va intampla. Ai impresia ca daca astepti ca suferinta sa treaca, timpul ii va pali din intensitate.

Ai impresia ca, desi acum treci printr-o perioada dificila, va rasari, in final, si soarele. Crezi ca daca astepti ca timpul sa treaca, lucrurile se vor schimba. Crezi ca ar fi mai complicat sa spui ce simti decat sa astepti sa treaca. Crezi ca e mai sigur sa intorci spatele si sa pleci, in loc sa rezolvi totul din start.

Ai impresia ca daca nu iti ceri iertare, greseala ta va fi uitata. Si astepti. Ai impresia ca daca astepti, lucrurile se vor aseza. Ai impresia ca daca taci, daca tii totul in tine, poate va fi mai bine. Crezi ca asteptand, totul va fi bine in final.

Ai dreptate intr-o singura privinta: timpul trece. Tu asteapta… poate lucrurile se vor schimba de la sine. Sau poate vei realiza, peste 30 de ani, ca tineretea nu ti-a fost vesnica. Si poate iti vei aduce aminte de acea fata pe nume Maria, pe care ai iubit-o cand aveai 16 ani, dar ti-a fost teama sa-i marturisesti. Si poate te vei intreba unde este Maria acum si ce s-ar fi intamplat daca ai fi indraznit sa ii spui ce simti. Poate ea ar fi fost fericirea ta si tu fericirea ei. Poate ca Maria ar fi fost acum in bratele tale si poate ar fi fost mai bine.

Poate iti vei aminti de dezamagirea pe care ai lasat-o in urma ta atunci cand ai plecat, acum 20 de ani. Poate iti vei aminti de lacrimile pe care te-ai temut sa le stergi. Poate iti vei aminti de durerea pe care te-ai ferit s-o alini. Poate iti vei dori sa dai timpul inapoi, sa repari atunci tot ce acum n-ar mai avea niciun rost.

Poate ca si acum, dupa 20 de ani, ai vrea sa ceri iertare parintilor tai pentru ca ai plecat, pentru ca n-ai fost suficient de puternic sau suficient de curajos ca sa le fii alaturi. Dar acum nu mai sunt. Iar timpul nu poate fi dat inapoi.

Poate ca iti vei aminti cat te-a iubit acea fata blonda si cat a dorit sa-ti ofere, iar tu ai intors spatele, de teama. Iar ea a plecat. Au trecut 20 de ani, nu mai stii nimic de ea si te intrebi unde ar fi fost acum daca tu nu te-ai fi temut.

Poate iti vei aminti cum ai asteptat 5 ani ca ceva sa se schimbe de la sine. Si iti vei aminti cum au trecut anii, iar tu ai ramas asteptand.

Poate ca iti doresti un concediu, dar te gandesti ca mai bine iti iei o canapea extensibila, caci concediul mai poate astepta. Si Viena te va astepta… si mereu va interveni ceva mai mult sau mai putin important. Si vei amana mereu. Aveai 25 de ani… mai era timp, nu? Acum ai 40… fata blonda si firava care te-a iubit e departe si e imposibil sa o mai gasesti. La Viena n-ai ajuns nici acum. Canapeaua extensibila n-a meritatpe cat ar fi meritat un concediu in acel moment. Parintii tai nu mai sunt, nu le mai poti vorbi, nu-ti mai poti cere iertare, nu-i mai poti ajuta. La pian n-ai invatat sa canti pentru ca lucrai mereu pana tarziu. Ai crezut ca vei avea timp. Ai crezut ca erai tanar si ca tineretea te va astepta.

N-ai sarutat-o cand ai simtit ca asta vrei sa faci. Ea a plecat. N-ai luat-o de mana cand va plimbati pe strazi pustii. Ea ti-a zambit, tu ai asteptat… a luat-o altcineva de mana.

Nu te-ai urcat in masina si n-ai plecat catre o destinatie necunoscuta pentru ca aveai responsabilitati. Aveai un serviciu, aveai o familie, aveai facturi de platit. Nu puteai lipsi cateva zile, nu? Au trecut 30 de ani de cand ti-ai dorit sa evadezi pentru scurt timp, tu cu tine sau tu cu ea. Ai amanat atata vreme incat mai poti amana, nu-i asa?

Si la 77 de ani unde sa mai pleci? Cu cine? Vei mai avea putere? Vei mai iubi la fel? Vei mai dori la fel? Vei mai avea rabdare? Vei mai avea timp?

Pune-ti banii sub saltea, dormi la pranz. Mananca mereu sanatos. Refuza ciocolata amaruie pentru ca ingrasa. Nu fuma niciodata o narghilea pentru ca e nesanatoasa. Culca-te mereu devreme. Spala mereu vasele la timp. Du gunoiul la ora fixa. Calca-ti mereu hainele, imediat dupa ce le speli, in loc sa faci o plimbare in parc. Uita-te la televizor in loc sa-i dai un telefon si sa-i spui tot ce n-ai putut pana acum. Amana tot. Asteapta, ai timp… esti tanar, ai responsabilitati.

Fa mereu ceea ce trebuie, nu ceea ce vrei, nu ceea ce iti doresti. Azi trebuie sa platesti lumina. Si maine trebuie. Si ieri a trebuit. Si saptamana viitoare va trebui. Si peste cativa ani va trebui. Nu spune niciodata ceva ce ti-ai dori sau ceea ce simti. S-ar putea sa te complici. Poate si ea simte acelasi lucru, dar nu-i spune. Asteapta, va trece. Nu te complica. Va trece timpul… si tineretea ta la fel, si sansa de a spune totul la timp.

Nu te prosti, nu face nimic. Trezeste-te peste 40 de ani si intreaba-te unde a zburat timpul si de ce ai tacut de atatea ori, de ce ai lasat totul sa treaca pe langa tine, de ce ti-ai refuzat bucurii si fericiri. Intreaba-te atunci caci si batranetea e lunga. De ce sa-ti amintesti cu placere si reusite si esecuri cand poti regreta pasii facuti inapoi?

Ai doua posibilitati… ori faci un pas in fata, ori unul in spate. Ce alegi? Sau mai bine asteapta. Esti tanar, ai timp…