Stii cum sunt acele zile cand ai impresia ca e atat de frumoasa viata incat vrei sa fabrici acele scene memorabile care exista parca doar in filme? Traversezi strada si auzi „Walk the line”. Alergi sa prinzi metroul si auzi „The final countdown”. Te trezesti cu pofta de viata si parca toata ziua urmeaza sa se desfasoare in rimtul unor melodii alerte si energizante. Parca toata lumea iti zambeste.

Imi amintesc cum, nu demult, avand o zi relativ plictisitoare, am sunat o prietena si i-am spus „Hai pana la Giurgiu!”. Era noapte, era frumos si aveam chef sa cant. Ador sa cant in masina. Si Magic FM poseda oldies care ma salta din orice dispozitie proasta. In plus, fiind pasionate de muzica, stim si toate versurile.

Si uite asa ne-am suit noi in masina la ora 11 noaptea. Ne-am pus centura de siguranta si am pornit la drum. In batai de tobe am dat drumul la Magic FM. Ceea ce mi-am inchipuit in acele momente era ca probabil exista seri tematice. Sau poate dupa ora 12 noaptea, muzica e ceva mai necunoscuta pentru urechea mea neantrenata. Pline de viata initial, pasiunea din noi a palit repede, pe masura ce melodiile se tot terminau si noi versurile nu le stiam, melodiile nu le mai auzisem vreodata.

Si asa s-a terminat seara noastra in care aveam sa cantam cu avant, sa ne simtim bine si sa imbratisam endorfinele. Am vrut sa avem scena noastra din filme, insa cineva a gresit scenariul. Nu-i nimic, a fost frumos oricum. La un moment dat devenise chiar amuzant.

Azi dimineata m-am trezit foarte entuziasmata. O noua zi. O noua saptamana. Urma sa-mi iau o cafea buna de la OMV in ritmul de la „Magic Moments”. Pasind cu avant in incinta „cafenelei”, mi se spune pe un ton sictirit: „Azi e inchis barul.”. Lasa ca-mi iau de la birou. Nu e mare tragedie.

Ajung la birou si ma imaginam intrand cu cafeaua in mana, zambitoare si politicoasa. Aveam de gand sa-mi salut toti colegii si sa-i imbat cu parfumul unei cafele proaspete. Ok, cafea nu aveam. Macar zambitoare sa intru si sa le urez tuturor o zi senina.

Zis si facut. Ar fi iesit mai bine daca n-ar fi fost biroul gol. Nu-i nimic. Poate maine.

Am nevoie de o cafea. Ma duc sa fortez tonomatul. Din pacate, nu tu fise, nu tu marunt, nu tu fata de la receptie. Rezultatul: nu tu cafea.

Nu-i nimic, am Pepsi. Dau sa ma apuc de lucru. Imi amintesc ca nu-mi merge mouse-ul. Nu-i nimic, il schimb. Sau mai bine stau la alt calculator. Intre timp calculatorul meu se ocupa. Mouse-ul este preluat de altcineva.

Cand termin programul voi iesi sa ma relaxez. Ma intreb ce poate sa nu mai mearga. Vreau sa beau o cafea in centru. Ma astept sa fie inchis centrul. Sau sa se epuizeze pana la ora 6 toate rezervele de cafea din univers.

Liftul nu merge si probabil ca scarile tocmai s-au daramat. Inca mai pot iesi pe geam.

Muzica se opreste ca un disc stricat de fiecare data cand scenele mele cinematografice nu ies. Ma gandeam ca ies din birou in ritm de tango si razand, dar am asa o vaga senzatie ca daca nu voi fi data afara, macar de niste priviri taioase tot voi avea parte.

Voi ajunge  si acasa in cele din urma. Hai sa iesim si sa mergem la… NU! Hai atunci sa ne plimbam putin pana la… NU! Hai sa ne uitam la… NU! Azi am vazut cea mai draguta bratara… NU!

Poate maine…