Nu stiu in ce masura esti frustrata sau nu, dar ar trebui sa te desprinzi totusi de acest blog si sa experimentezi, poate, dragoste. Cu un barbat sau cu o femeie. Tu alegi. Scrii bine, imi place, dar ar trebui sa te abtii in a-ti jigni cititorii. E pacat! Eu „te-as mai citi”, dar dupa doua pagini, ma simt deja trista… trista ca tu esti in conflict cu tot ceea ce te inconjoara… Daca renuntam sa credem in Oameni, renuntam la viata… Si viata e tot ceea ce avem… Fara ea nu ai avea cum sa scrii si tu pe blog.

Multumesc ca mi-ai dat aceasta posibilitate sa te cunosc prin „scrisul tau”. kotitzo – Tecuci.

Am primit randurile de mai sus de la o cititoare careia as dori sa-i raspund, dar, cum nu si-a lasat niciun fel de date de contact, am ales sa o fac aici. De altfel, gandurile ce urmeaza sunt departe de a fi unidirectionate sau strict legate de mesajul mai sus mentionat.

Cand am inceput sa scriu aici, am facut-o doar ca sa vad cum functioneaza un blog. Apoi am inceput sa scriu „departe de ochii lumii”. Ai scris vreodata ceva ce crezi mai mult sau mai putin doar de dragul de a vedea cum arata in pagina? Doar de dragul exercitiului? Fara sa te cunoasca nimeni, fara sa fii nevoita sa te cenzurezi cat de putin. E un sentiment eliberator.

Initial nu am dat linkul nimanui, dar cu timpul, au aparut cititori. Au aflat si cunoscuti de-ai mei care s-au mirat ca e blogul meu. Nu ma stiau si prin intermediul gandurilor de aici. Sunt sarcastica si tai in carne vie si in viata reala, dar o fac fara prea multe cuvinte. Nu vad si nu am vazut niciodata blogul ca pe un jurnal. Prea putine lucruri de aici sunt despre mine ca om, iar cele care sunt despre mine, ar zice unii, sunt irelevante si prea putin revelatoare.

Nu ma intereseaza sa-mi vars naduful aici, dar poate ca uneori reusesc s-o fac. Nu stiu, n-am analizat situatia si nici nu este un aspect care ma intereseaza foarte mult. Cat despre frustrari, nu inteleg ce este asa un subiect tabu din moment ce fiecare dintre noi le detine din belsug. Cu toate acestea, frustrarile mele sunt prea putin exprimate pe acest blog.

Mi se pare totusi interesant mecanismul prin care cititorul creeaza o imagine a scriitorului plecand de la randurile sale. Nu ma intelege gresit, nu e nimic rau in asta. Ma fascineaza chiar. Mi-ar placea sa primesc mailuri cu descrieri ale persoanei mele avand ca date doar acest blog. Inside out. Am primit cateva, fara sa le cer, si m-am bucurat mult. Majoritatea au fost departe de realitate si toate au fost diferite intre ele. Multe au fost negative. Si mai multe au fost multumiri. A depins de ce anume a citit fiecare.

In viata reala trebuie, pentru binele tau, sa ai un singur punct de vedere bine argumentat. Ceea ce imi permit sa fac aici nu-mi permit sa fac mereu si in viata reala. Aici ma pot exprima din mai multe puncte de vedere pentru ca pot privi lucrurile din mai multe perspective, iar acesta este un joc extrem de interesant. De altfel, si mai interesant este sa poti argumenta toate punctele de vedere. Un lucru nu e neaparat bun sau rau, iar daca e bun, sigur e si rau. Nu este un exemplu tocmai potrivit, dar daca te gandesti ca acelasi lucru poate fi si moale, si tare, si verde, si albastru, si ud, si uscat si alte combinatii si permutari, intelegi ce vreau sa spun. Si exista argumente pentru fiecare situatie. Sa fii constient ca exista atatea perspective este o treaba atat de „deschizatoare de noi orizonturi”, iar teama de a face un pas inainte in orice directie vrei sa alegi piere in fata capacitatii de argumentare. In plus, ca un bonus, aceasta mentalitate, daca o pot numi asa, iti dezvolta considerabil capacitatea de a gasi cat mai multe solutii pentru o singura problema.

Sa ti se multumeasca pentru ceva ce ai scris mi se pare extraordinar. Si cand ma gandesc ca n-am scris blogul pentru cineva anume. L-am considerat mereu ca fiind doar un exercitiu si un spatiu in cadrul caruia sa pot insira scenarii mai mult sau mai putin fictive, dar in conformitate cu realitatea. Si cand, la un moment dat, o fraza atinge un punct sensibil al cititorului, e si mai interesant.

Reintorcandu-ma la ceea ce mi-a scris Kotitzo, ma intreb ce anume ma face atat de „lipita de blog” de necesit dezlipire. Cu toate ca imi plac descrierile si imaginile, sunetele si mirosurile, sfaturile nu se numara printre lucrurile de care ma bucur. In primul rand, nu le vad rostul. In al doilea rand, e ok sa ai ce imagine doresti despre mine, dar trebuie sa fii constienta ca are mari sanse sa fie departe de realitate. Rezulta ca in ochii tai voi fi un personaj fictiv si unui personaj fictiv care exista sub alta forma in realitate nu ai ce sfaturi sa-i dai. Sper sa nu mi-o iei in nume de rau caci nu este un repros si nici o nemultumire. Consider-o o invatatura din partea unui prieten imaginar. Astfel, poate fi total irelevanta sau poate fi demna de luat in seama.

Ceea ce ma nedumireste este partea cu jignirea cititorilor. Poate ca te-a indus in eroare faptul ca scriu ca si cum as scrie cuiva anume. Acel „tu” se vrea a fi impersonal, drept pentru care nu ar trebui sa-l personalizezi. Este adevarat ca are un mai mare impact si e mai „aproape” de cititor. Sau poate nu te-a indus asta in eroare. Poate ca te-ai identificat cu genul de oameni descris de mine despre care nu am tocmai o parere mirobolanta. Sau poate nu am inteles exact la ce te referi. Oricum ar fi, nu-mi amintesc unde mi-am jignit cititorii si cu ce anume.

Nu ar trebui sa te lasi intristata de tot ceea ce citesti. La o adica, sunt doar niste randuri. Iar daca te intristeaza inseamna ca undeva am atins un punct sensibil. Poate ca e greu sa iei lucrurile ca atare, dar cu siguranta e benefic.

Initial am intitulat postul „Draga cititoare”, insa pe parcurs am realizat ca, desi porneste de la un „studiu de caz”, randurile sunt pentru toti cititorii mei.

Si, urmand exemplul lui Adrian Ciubotaru, va multumesc! Ii multumec si lui pentru ca astazi mi-a multumit. Si are mare dreptate cand afirma ca toata lumea are nevoie de multumiri.

Va multumesc ca ma cititi. Va multumesc ca va opriti putin din ce aveti de facut pentru a lasa un comentariu sau pentru a-mi scrie chiar mie. Va multumesc pentru ganduri si chiar pentru sfaturile care-mi displac. Va multumesc si pentru impresiile negative pe care vi le creez caci sunt deseori de ajutor. Iar celor ce jignesc le multumesc de asemenea pentru ca astfel nu-si creeaza decat lor insile o imagine reala.

Desi cu totii afirma sus si tare ca atunci cand scrii, scrii mai mult pentru tine, nu pentru altcineva, eu scriu si pentru voi. Poate ca nu despre voi, dar cu siguranta si pentru voi. Desi la inceput nu am scris pentru nimeni, in momentul in care esti citit, ai fi nerecunoscator daca ai spune ca nu scrii pentru nimeni.

Oricum, va multumesc!