Am avut onoarea de a petrece cateva zile la Sibiu. Superb oras, superba petrecere. Ardelenii sunt cei mai tari. Atat de molcomi, cu atata timp liber. Intotdeauna mi-au placut. Abia asteptam sa ajung.

Ne-am suit vreo 10 oameni in tren (parca). Ne-am trezit 12 la Sibiu. Apoi ne-am trezit 14 (parca). Nu mi-e foarte clar daca am venit toti impreuna, dar a fost distractiv. Cert este ca ne-am intors mai multi decat ne-am dus.

Pe aceasta cale tin sa multumesc CFR-ului care este. Fiind multi si impreuna, ne-a dat CFR-ul ocazia si marea onoare de a calatori in cat mai multe compartimente separate. A fost cald si urat mirositor, dar ne-a placut. Tin sa multumesc in continuare CFR-ului pentru minunatii lor angajati, in special un nene, mare controlor, mare caracter, care a vrut sa-mi faca o surpriza de anul nou si sa-mi tranteasca o amenda de 12 milioane. Se pare ca am fumat in tren. A recunoscut ca nu m-a vazut, dar el stia. Nu-l fac eu pe el prost, da?! Cand l-am rugat sa-mi spuna cum se numeste, a refuzat. Mi s-ar fi parut normal sa se legitimeze, dar acest obicei nu se practica in Romania. In ciuda aparentelor (si pe aceasta cale imi salut si prietenii), nu l-am intrebat cum il cheama ca sa-l alint. In schimb, mi-a dat un breloc si mi-a spus „Domnisoara, vreti sa stiti cine sunt? Asta sunt eu!”. Pe breloc scria ceva cu victorie, intelepciune, dreptate si greci. Era foarte suparat pe mine.

Se pare ca sunt extrem de prost crescuta. Cu toate ca i-am dat buletinul si nu i-am zis nimic, am fost de-a dreptul nesimtita. Probabil ca se plictisea de atata drum lung. Cum nu-mi plac oamenii care tipa, l-am lasat sa-mi ia datele si sa-mi dea amenda. Era cam 2 dimineata si putere de altceva nu mai aveam. Si cu aceasta ocazie le multumesc prietenilor mei care s-au dus dupa el si m-au facut amarata si dereglata ca sa nu mai platesc amenda.

Asa sunt eu, vai de capul meu, n-am bani de tren si nici de amenda. M-au luat din mila cu ei. Cum am crescut in jungla, n-am de unde sa stiu cum sa ma port, asa ca sa ma ierte. Si nu am mai luat amenda. Prietenul la nevoie se cunoaste, nu? Acum presupun ca trebuie sa le fac cinste din banii de amenda, dar cum sunt atat de amarata si vai de mine, slabe sanse.

La intoarcere, cati oameni, tot atatea compartimente. Foarte bine gandit sistemul. Mi-a placut.

Hotelul a fost extraordinar. In afara numelui ieftin, nici cameriste nu existau. Gunoiul nu stiu unde trebuia sa dispara de capul lui. Receptionera a fost draguta si ne-a daruit o saltea in plus, saltea pentru care s-a dat spaga. Si, cum numai in Ardeal de poate intampla, a doua zi, femeia ne-a dat spaga inapoi. Cel mai probabil, n-a putut sa doarma bine din cauza banilor murdari.

Mancarea o fost buna pe alocuri. Mai scumpa de felul ei, dar a meritat. Vizitand orasul cultural european, am ajuns sa cunoastem toate monumentele culturale din Sibiu dupa cum urmeaza: Union – pub & pizza, Crama Sibiul Vechi – restaurant, Jackie’s – bar & pub, Vino Veritas – pub si alte no name-uri sibiene. Arhitectura lor era impresionanta, mai ales dupa cativa litri de vin fiert.

Cand ti-e foarte foame, merita sa mergi la Paltinis. Nu au mancare, dar peisajul e superb. Cu toate ca erau -30 de grade, o plimbare lunga in cautarea mancarii a fost extrem de placuta.

In Piata, in noaptea dintre ani (Ce-mi place cum suna asta! De mult asteptam sa o zic), au cantat Reamonn si Europe. A fost foarte fain spectacolul. Cu o noapte inainte trebuia sa cante Prodigy. Sunt o mare fana a acestei formatii ragusite. Pacat ca a fost ceata si n-au mai venit. Am suspinat mult. In marea noapte am asteptat ca Reamonn sa cante singura melodie pe care o stiam si eu. Am asteptat pret de cateva melodii si niscaiva degeraturi, dar a meritat. N-au cantat-o.

Cei de la Europe au facut un spectacol uimitor. Lumini tari, artificii, muzica de milioane. Pacat ca n-am stat sa-i vad si pe ei.

Am facut foarte multe poze faine. Multe sunt cu vestitele artificii. Din nefericire, nu se vede nimic. Eh, poate la anul.

Cu sampania in mana, am asteptat cu nerabdare sa se faca ora 00:00 si sa ne bucuram toti de spectacol, lumini, muzica, bautura si degeraturi. Am fost atat de nerabdatoare incat la ora 00:15 am intrebat cat mai e pana in 2008 ca inghetasem cam tare si nu mai aveam rabdare. Numaratoare inversa, chestii, bucurie, petrecere. Nu.

Ma asteptam ca peisajul care se vede de la fereastra camerei mele sa fie de vis, ca in filme. Am intrat increzatoare in camera si, la fel de increzatoare, am tras de perdele. Peisajul era inedit. Spatele unei cladiri. Elementul surpriza a fost reprezentat de galeria inexistenta. In Ardeal se improvizeaza mult asa ca au pus doua fiare in loc de galerie. A fost atat de incitant incat, atunci cand am tras de perdele, fiarele au zburat si era sa murim toti striviti de ele. I-am zdrelit umarul unei prietene, dar televizorul n-a patit nimic. Ca sa ma revansez, o zi mai tarziu, i-am ars un picior in cap, din greseala.

Am fost la patinoar. Foarte frumos. Nu ma mai suisem niciodata pe patine. Am oroare de sporturi extreme si periculoase, dar am vrut sa vad cum e. Am intrat cu zambetul pe buze si fericita ca ma pot tine in picioare pe patine. Un prieten a tinut sa ma instruiasca. Cand cad (deja ma gandeam daca e obligatoriu sa cad), sa tin pumnii stransi ca cine stie cine trece peste degetele mele si mi le reteaza. In acea clipa, entuziasmul meu a palit subit. Multumesc. In final a fost minunat, n-am cazut deloc, probabil de frica sa nu raman fara degete. Am invatat sa patinez chiar bine. Mi-a placut. Nu mai merg. Din pacate, au urmat zilele in care patinoarul a fost inchis asa ca n-am mai avut placerea sa ma mai ciocnesc de toata lumea si sa fiu impinsa si dezechilibrata de toti cei care patinau mai bine ca mine. Prin „toti cei care patinau mai bine ca mine” sa se inteleaga copiii intre 3-6 ani. Mici, mici, dar ce le poate pielea…

Am urcat in turnul bisericii evanghelice. Si acolo a fost fain. Pacat ca am rau de inaltime si-mi trecea toata viata prin fata ochilor cand urcam scarile. Se balanganeau, era frig, intuneric si jos se vedea haul. In fundal se auzea o orga. Horror, dar frumos. In varf a trebuit sa platesc 3 lei pentru experienta. Am facut poze care se gasesc probabil si pe Google. Am respirat usurata cand am ajuns sus. Mai rau a fost cand am realizat ca trebuie sa cobor.

Am fost sa mancam faimoasa ciorba in chifla la Crama Sibiului. E vestita pentru cat de buna e. Nu aveau asa ca am mancat ciorba fara chifla. Buna si aia. Chifle am si acasa.

In ultima zi am fost sa iau suveniruri pentru cei de acasa. N-am gasit asa ca mi-am luat cizme. S-au bucurat.

A nins. Am sperat ca daca ninge, temperatura va urca cel putin pana la -15 grade. N-a fost asa.

La venire, in tren, am calatorit cu o tipa necunoscuta care se pare ca era fosta iubita a unui fost coleg de liceu care era fostul coleg de scoala generala a unei alte prietene care era cu noi, dar care a facut alt liceu. N-am inteles nimic.

La intoarcere, am adormit pe un tip. Sper ca era din grupul cu care eram. N-am inteles cati eram si de unde. La petrecere, am facut o poza faina unui cuplu. Nu stiu cine erau, dar m-am gandit ca poate vor o poza daca tot erau in camera noastra.

De la gara pana acasa a fost iar fain. Nu stiam unde sunt in nicio clipa ca tot orasul arata la fel. Intr-un final, cred ca am ajuns acasa. Nu eram foarte sigura ca nu vedeam nimic de atata zapada.

Va recomand cu draga inima sa vizitati Sibiul. E un oras superb. Sa nu mancati la „Intim”. E un local comunist sinistru unde n-au nimic din ce scrie in meniu si unde mancarea-i scumpa si proasta. Si nu e nimic intim about it. Daca luati taxiul, sa aveti si o harta la voi ca taximetristii nu cunosc orasul. Vinul fiert din Piata Mica (sau Mare – nu stiu care e care ca ambele sunt mari… de fapt, nu stiu unde incepe una si unde se termina, dar ei zic ca-s doua) e o minciuna.

Calatorie placuta!