Sa zicem ca e vreo 7 dimineata. Si sa mai zicem ca te grabesti foarte tare si trebuie sa cumperi un buchet de flori. Si, cum e de obicei cand cauti ceva cu disperare, nu e niciunul in drum. Florile sunt pentru o ocazie fericita si nu poti sa apari fara ele. Cat de ciudat ar fi sa cumperi florile de la pompe funebre? Era singura chestie din drum. Florile erau frumoase si proaspete. Se putea si mai rau… era cimitirul aproape si pe moment chiar mi-a trecut prin cap sa adun de pe vreun mormant, dar deja as fi mers prea departe.

In pauza de la pranz, cand am timp sa mananc, merg de multe ori in acelasi loc. Proprietarii respectivului local sunt mereu acolo, stand la o masa. El si ea. Sot si sotie. Nu-si schimba niciodata nici macar doua vorbe. El se mai ridica, se mai plimba, revine. Alcatuiesc impreuna o imagine tare trista. Ea citeste mereu ziare cu fel de fel de anunturi. Eu banuiesc mereu ca vrea sa nu mai stea cu el. El e mereu sictirit. Eu banuiesc ca e suparat ca ar bate la ochi daca s-ar duce la amanta. Ea fumeaza tigara dupa tigara si are mereu doua pachete neincepute langa ea. Eu ma gandesc ca nu e deloc fericita. Deseori imi imaginez ora inchiderii cand se scuipa unul pe celalalt si pleaca apoi in directii diferite. Mi-i imaginez si in pat. Facem dragoste? Ma rog… Mancam? Cum spui tu… Plecam in concediu? Whatever! Desi asta ar insemna ca unul din ei sa aiba vreo intiativa. Dar sunt morti amandoi. Sunt mereu acolo, niciunul nu pleaca. Si parca toata greutatea lumii e pe umerii lor. Imi sta si mancarea in gat din cauza imaginii neplacute. Desi e probabil imaginea tipica a unei casnicii in plina desfasurare in anul 2007. Si chelnerii au acelasi comportament. Daca doresti sa comanzi ceva te privesc de parca i-ai injurat de mama. Or fi toti rude…

Toata lumea scrie despre toamna si toti afirma ca „ce faina e!”. Ce e asa faina? E frig, ploua, e noroi si viroza. E anotimpul depresiilor si al ulcerului. E vremea cand natura moare, cand spitalele put si apa nu curge. E vremea in care RADET se razgandeste de 7 ori pana da caldura. E momentul in care te dai cu capul de toti peretii daca ti se sparge/strica vreun calorifer. E timpul in care vecinii se adapostesc in casa si dau manelele la maximum in loc sa isi petreaca nefericirea in aer liber, in plin camp nepopulat. Toamna atarna hainele pe noi si pe mine ma oboseste treaba asta. Toamna e anotimpul in care toata lumea se plange. Ca are gandaci in bucatarie, ca sefu’ e magar, ca salariile sunt mici, ca marea e rece, ca vantul e taios, ca febra e mare, ca oamenii sunt rai, ca Andreea Marin e insarcinata, ca barbatul nu mai potent, ca femeia nu mai e fertila. Toamna zace toata lumea.

Toamna trebuie sa port helanca sau pulover cu gat. Imi plac puloverele cu gat. Cele tricotate cu ochiuri largi. Lana ma mananca, dar fara ea mi-e frig. Nu suport ceva pe gat, simt ca ma sufoc; fara lana mi-e frig. Daca mi-e cald la picioare si la gat, ma simt regeste de bine. Toamna ma mananca lana, ma impiedic in cizme imblanite si imi ingheata mainile. E anotimpul in care motorul masinii ingheata si geamurile se aburesc.

E anotimpul psihozelor si al nevrozelor. Toti nebunii se hotarasc ca au crize de astm. Astm dat de alergia la polen. Cum vad un trandafir, cum se ineaca si simt ca mor. Ca sa afli apoi ca se ineaca si mor cand vad si flori de plastic. Cand ii anunti ca nu-s reale, le trece brusc. Apropo, detest florile de plastic. Cine a inventat asa ceva? Care le e scopul? Aduna praf, sunt urate si sunt… din platic. Sunt sinistre. Asta mi se pare o inventie fara rost, facuta intr-un moment de plictiseala maxima. Ca exista e una, dar cand le si vad prin casele oamenilor ma apuca urticaria. Scop decorativ? Kitchos as spune.

Imi place laptele. E divin. Si am facut si o obsesie pentru el din cauza unei pledoarii a cuiva de la OPC probabil care ridica laptele in slavi.

Azi am ascultat un mare profesor vorbind despre acarieni si cum sa ii eliminam cat mai mult din viata noastra. Pentru cei ce nu cunosc, reprezinta un factor de risc pentru astm. Acarienii traiesc in orice casa, adora praful de casa si se hranesc cu celulele (moarte) pielii noastre. Sfaturile sunau cam asa: Nu tineti vreo cerga in casa, e plina de ei. Nu tineti obiecte care aduna praf. Sa nu aveti prea multa mobila in casa! Nu tineti covoare. Podeaua sa fie eventual lacuita si frecata zilnic pana la refuz. Peretii sa fie inveliti in vinarom, nu altceva. Carti cat mai putine. Asta nu e o problema ca romanul oricum nu citeste altceva in afara de Libertatea. Si cu totii stim ca nici macar acarienii nu s-ar lipi de asa ceva. Eventual o masca de gaze pe fata, manusi si piele acoperita.

Ne-a fost sugerat sa ne cumparam un aspirator care filtreaza praful prin lichid. Ditamai reclama… „doar 200 de euro”. Adevarul e ca imi place curatenia, dar parca as face revelionul cu 200 de euro. Procurati-va din State niste astenuturi speciale care nu permit intrarea acestor vietuitoare prin ele. La noi inca nu exista, dar apelati la rudele din strainatate sau dati o fuga pana acolo ca nu puteti trai fara asa ceva. The asthma will get you all!

Concluzia mea a fost ca mai bine ma mut in strada si noaptea ma invelesc cu o folie de nylon. Dar sunt sigura ca si in folia de nylon se gaseste ceva care sa-mi vina de hac…

Tot ce ne inconjoara are potential alergen. Facem astm si murim toti in plina criza. Go live in a bubble! – asa as traduce eu mesajul transmis astazi in cadru academic.

Imi golesc casa de mobila, covoare, carti, paturi, pat, capanea (d’asta n-am inca, dar noroc ca n-am apucat s-o achizitionez inca pentru ca ar fi existat sanse sa-i dau foc in plina sufragerie de frica acarienilor) etc., dar in fiecare zi stau ore bune intr-un spital plin de TBC, cancer, pneumonii, BPOC, microbi de tot felul, virusuri si sapun lipsa. Cu siguranta va fugi bacilul Koch de mine cand va auzi ca mi-am evacuat casa si mi-am omorat vecinii infectiosi.

Noroc si cu timpul petrecut in Institutul de Igiena Publica. Dupa 4 ore de stat acolo nu mai mananc nimic 2 saptamani. Totul pare infectat, totul are potential fatal si mai bine ne sinucidem toti de tineri.

O zi buna!