Atat de controversata a ajuns blogosfera, atat de blamati au ajuns unii bloggeri. Bloguri „file de jurnal”, bloguri stiriste, bloguri dedicate publicitatii, a informarii de orice tip, bloguri ce emana patetism, singuratate, tristete. Atatea scandaluri, atatea chestii despre copyright imi ajung pe la urechi.

Blogul meu ce e? Nici file de jurnal, nici stiri, nici informatii. Mi s-a comunicat in ultima vreme ca blogul meu este terapeutic. Ma bucur ca am reusit sa fac macar putini oameni sa zambeasca. N-am o tematica, n-am un singur subiect, nu prezint idei de presa, nu ma intereseaza traficul si nici bani nu intentionez sa castig cu blogul.

Jhon mi-a spus ca ar citi o carte scrisa de mine. Acest lucru m-a bucurat. M-am gandit o vreme ca mi-ar placea sa scriu o carte, dar acum nu mai am timp nici sa scriu, nici sa ma gandesc.

Un blogger mi-a scris sa-mi spuna ca s-a identificat cu ce am scris intr-un articol si ca s-a bucurat cand a vazut ca exista cineva care il intelege. Alt cititor a simtit nevoia sa-mi scrie pentru a-mi explica de ce se epileaza pe picioare… pentru ca il trageau colantii de par. M-am amuzat copios. Mi-a lasat si id-ul de yahoo in caz ca imi doresc sa dezbat problema pe larg. Nu, nu mi-am dorit si slabe sanse sa-mi doresc de acum inainte.

Am primit mai multe mailuri in care am fost felicitata pentru ce scriu, dar, si mai important, m-as felicita eu pentru reactiile declansate. „Ma simt mult mai bine dupa ce te citesc”, „Am ras toata noaptea. In loc sa dorm, ti-am citit blogul.”, „Eram tare suparat si dezamagit… pana am dat de blogul tau.”. Nu pot sa va spun ce fericita ma fac aceste mailuri. Va multumesc!

Mi s-au cerut si sfaturi, am fost indemnata sa ma fac psihoterapeut, scriitor si salvamar. Ultima propunere nu a fost de bun augur… era insotita de „sper sa pici la mana salvamarilor si sa te lase sa te ineci”.

Blogul mi-a adus o propunere de job. Implicarea, devotamentul si treaba buna si serioasa mi-a adus un job si mai bun.

Nu vreau AdSense (de fapt nu ma lasa WP sa pun), nu ma intereseaza astfel de satisfactii. Dar ma fac extrem de fericita reactiile bune si rele, de ce nu, pe care le primesc. De asta nu vreau sa las blogul sa moara. Vreau sa scriu in continuare. Nu stiu cine ma citeste. Am primit mailuri de la bloggeri de care nu am auzit niciodata si care nu au comentat niciodata aici, dar care citesc ce scriu.

Google Reader imi aduce 10 noi vizualizari la fiecare post nou. Nu ma intereseaza cantitatea, scriu pentru mine si pentru cei carora le place ce scriu sau cum scriu.

N-am avut parte de comentarii suparatoare. Iar ma bucur. Au fost cateva „spam”-uri generate de frustrari personale care nu aveau legatura cu blogul meu. Sper sa nu va dau idei.

Ascult „Si te iubesc cu mila si cu groaza, tot ce-i al tau mi se cuvine mine, ca un nebun de alb ce captureaza regina neagra pentru vesnicie”. Ma gandesc cat imi place „te iubesc cu mila si cu groaza”… parca spune ceva despre mine, despre ce simt eu. Asta nu are nicio legatura cu blogul, dar am simtit nevoia sa mentionez.

De ce blog? Ca e la moda? Ca toata lumea are? Nu. Blog pentru zambete.

Va multumesc voua, tuturor cititorilor mei, ca existati si ma cititi in orice conditii. Nu va stiu, nici numeric, nici personal, dar ma bucur ca mai treceti pe aici.

Voi reveni cu vesnicele mele posturi lungi cat de curand. Cand nu ma voi mai trezi zilnic la ora 6, cand n-oi mai lucra pana tarziu in noapte, cand voi avea timp sa respir si sa iubesc, cand imi va lua seful meu un laptop (pe asta am scris-o pentru ca stiu ca citeste si vreau sa subliniez faptul ca jobul meu e pointless fara laptop!:) Si il salut pe aceasta cale, desigur!). Glumesc. Mai putin la partea cu laptopul. Voi reveni.

Mi-e dor sa scriu si sa iubesc.

Ieri mi s-a spus: „Tariful trebuie crescut. Acum, ca vei castiga mai bine, maresc pretul cu 50%. O zi buna!”. Dupa ce am reusit sa-mi inchid gura cascata de uimire (si stiu sigur ca era deschisa pentru ca a fost un moment in care am realizat ca ar fi cazul s-o inchid), am intors spatele si am plecat. Din nefericire, aceasta abordare a esuat caci nu am facut altceva decat sa inchei orice fel de colaborare cu persoana respectiva.

„Acum sunt mai pustiu ca-ntoteauna… imi stau pe tample soarele si luna… acum mi-e cel mai rau si cel mai bine. Si uite n-are cine sa ne-ajute. Abia-si mai tine lumea ale sale…”.

Si te iubesc cu mila si cu groaza!