Am revenit cu succes la viata agitata la care am aspirat mereu. Nu mai dorm, dar de aceasta data nu din cauza grijilor, ci a ideilor. As putea spune chiar ca datorita ideilor, nu din cauza lor. Lucrez la un proiect nou si ambitios, alaturi de oameni tineri si… potenti. Si, implicata din ce in ce mai mult, caci altfel nu stiu sa lucrez, cred in succes.

Ce mi-ar mai trebui ar fi un laptop pe care sa-l iau cu mine zilnic la spital. Sa ma asez la patul bolnavului si sa scriu despre ce mi-am dorit mereu, marketing si PR. Ii dau bolnavului stetoscopul sa se joace cat timp eu imi pun ideile in pagina, in paragrafe sparte si intertitluri. Vi se pregateste ceva, as putea urla in plin spital, dar cui ii pasa de surprize, fie ele si placute, cand zace intr-un pat incomod, atasat la o perfuzie si 3 sonde?

Si fiindca tot trebuie sa fiu in ton cu actualitatea, ieri am tras o fuga la Anonimul, festivalul international de film. Am prins niste scurt-metraje foarte interesante, dintre care doua mi s-au parut de mare exceptie. Evident, chiar si cu intrarea gratis pentru studenti, sala tot goala era. Pentru Stapanul Inelelor sunt in stare sa dea o gramada de bani, dar pentru cultura, nici daca e gratis nu se ingramadeste nimeni.

Mai fu ieri o explozitie a fiului unui mare pictor. M-am gandit ca o gena artistica tot s-a transmis descendentilor, asa ca am bagat un ochi. Ochiul meu, desi verde, e neavizat in ceea ce priveste arta. Stiu ce-mi place, stiu ce nu-mi place, stiu de ce, cum si cand. Dar parerea mea e doar a mea. Nu sunt critic de arta si nu voi fi niciodata. Ei bine, acest fiu cu nume sonor in lumea artei m-a dezamagit profund. Pe langa faptul ca nu e pictor, nici sculptor, nici ceva asemanator, a ales fotografia. Nu cred ca sunt in stare sa pun in cuvinte hidosenia fotografiilor lui. Nimic impresionant, ci dimpotriva. Cinci fotografii urate care mie nu mi-au spus nimic. Prost incadrate, culori ioc, nici alb-negru nu erau, nici sepia, compozitie vax. Si apoi m-am intrebat de ce o fotografie de a lui costa 1200 de euro. Daca ar fi sa analizam si sa comparam, eu ar trebui sa iau 50.000 de euro pe fotografiile mele. Dar, dupa cum am mai spus, numele meu nu misuna prin acele cercuri, pile n-am si dupa „dau un ban, dar stau in fata” nu ma ghidez in acest capitol.

Oameni cu pahare pline cu alcool, „artisti”, figuri consacrate si poze de toata jena. Ce faceati mama acolo? Realizez ca au fost mancare si bautura gratis, dar chiar asa? Ii lasati omului impresia ca ce face e bine. Galeria avea intr-adevar un iz extrem de artistic, nici figurile nu faceau parte din alt film, insa acele „opere” fotografice erau ca nuca-n perete.

Deci, uitati-va in buletin si vedeti cum va cheama. Daca sunteti ruda cuiva cunoscut, luati un aparat si jucati-va. Eventual in somn. Apasati alandala si deschideti o galerie de arta. Puneti preturi exorbitante, mare strategie, mare. Pai vezi ceva extrem de scump si te gandesti ca ceva, ceva tot se ascunde in spatele pretului. Sigur e mare, sigur e bun si nu vad eu. Altfel n-ar costa atat. Vax! Canci! Zbang! E, poate a avut o zi proasta si-s eu prea drastica. Sau poate a avut mai multe zile proaste… sau poate au incurcat fotografiile lui cu niste chestii scoase de pe un film voalat. Sau poate arta asta e prea ciudata pentru mintea mea mica.

Si pentru ca tot mi-am amintit de marketingul meu iubit, vecinul de la 8 a gasit o strategrie de marketing inedita. Ies eu de dimineata sa strang rufele de pe balcon si, cum balconul meu este cat se poate de deschis caci imi place aerul, observ cum pe jos e plin de carti de vizita. Marian nu-mai-stiu-cum, administrator firma instalatii si incalzire. Intamplarea face ca-l si cunosc pe acest individ si va spun cu mana pe inima ca-s eu mai instalatoare decat el… si credeti-ma, eu nu sunt deloc. L-am chemat intr-o zi sa-mi schimbe ceva la baie si mai avea putin si ma intreba de unde se da drumul la apa. Este atat de instalator incat n-a auzit de garnitura si-l ajuta in afacere vecinul de la parter, care e pensionar si biciclist de ocazie, sau vecinul de la 7, sofer la RATB. Si cu toate astea isi face publicitate aruncandu-si cartile de vizita de la balcon. Foarte tare, frate! Doar ca mai exista si ceea ce se cheama fidelizarea clientului. Cand o sa vada omul ca habar n-ai sa schimbi o baterie, iti spun eu ca bagi degeaba banii in publicitate aka carti de vizita. Sa-ti spun ceva: baterie monocomanda! Uh! Nu tresari, nu te speria, nu musca, promit! Exista si e pasnica. De altfel, si folositoare.

Ma gandesc la o interschimbare de hobby-uri sau profesii. Sa luam fotograful si sa-l facem instalator. Cu siguranta s-ar pricepe mai bine decat acest Marian. Si sa luam instalatorul si sa-l facem fotograf. Sa punem lucrurile in ordine. Reducerea daunelor este o treaba destul de importanta in zilele noastre, caci lumea abunda de daune.