Dimineata. Noapte-n cap. Trafic atat de aglomerat incat mi se scurgeau apele pe frunte de draci. Intersectii dirijate de politisti parca pusi acolo sa rada de soferi. Ha, ha, teapa! Mai stai o tura!

La semafor, o Dacie 1100 (nu stiati ca mai exista asa ceva, asa-i?) gri. Nu stiu daca era gri de la mama ei sau pur si simplu foarte jegoasa. Vopseaua scorojita, rugina ca la mama ei, toba isi varsa plamanii si ai aveam impresia ca, daca ma apropii mai mult, ma aleg si cu o tuberculoza. Stergatoare lipsa. Semnal lipsa. Roti… macar se tineau pe picioare. In spatele volanului pe cale sa se desprinda, un tanar frumos. Dar atat de frumos (ma rog, nu era chiar asa frumos, dar contrastul dintre el si harbul sau era imens)! Blondut, ochelari, chip senin. Era ca un diamant in varful unei gropi de gunoi. Si ce gunoi!

Dupa-amiaza. Intunecat. Langa un parc din capitala, un Mercedes lunguiet, nou-nout, trage pe dreapta. Curat, stralucitor, gri metalizat. Full-option. In spatele volanului din piele, o matahala la vreo 150 de kile. Urat, buhait, cu chelie, asudat, mic de inaltime, cu plombe de aur si cu multi bani.

Ce-ar fi daca am lua baiatul frumos de la volanul harbului de dimineata si l-am pune la volanul Mercedesului de dupa-amiaza? Cu matahala nu ma intereseaza ce se intampla. Oricum, nu-l suim in Dacia 1100 ca cedeaza rotile.

S-a-ntors lumea cu susu-n jos!