Cine spune ca amintirile frumoase pot fi pastrate in orice conditii, se insala amarnic. Atat de usor sunt de evaporat si de inlocuit de nesimtire si obraznicie incat se pot transforma in fulgi de nea ce se topesc cum da caldura… si nimic nu mai ramane.

Ajung la indemnul „mai bine taci!”. Decat s-o dai in bara cu vreo remarca de toata jena, mai bine taci. Imi amintesc de un individ care-mi parea destul de in regula daca las la o parte faptul ca era moldovean. Nu trebuie sa te straduiesti prea tare ca s-o dai in bara si sa-ti spun „dispari!”. Individul cu pricina a reusit, in momente in care chiar e bine sa-ti tii gura, s-o sfecleasca in stil mare. La auzul unui trist eveniment ce implica moartea cuiva drag, singura chestie care a putut sa-i iasa pe gura a fost „eh, toata lumea moare.”. Bravo! Fabulos! Fenomenal! Bubui de prostie!

Cam asta-ti trebuie cand ai pretentii de la oameni. Partea proasta e ca idiotii nu realizeaza cat de tare au putut s-o dea in bara.

Evenimentul numarul doi care-mi vine acum in minte se refera la durerea unei mame care doar ce-si pierduse copilul. Era total desprinsa de realitate si nu am putut sa nu ma opresc si sa tac din gura pentru cateva clipe. Nu ai ce spune in asemenea momente. Taci si pleci capul daca esti prin preajma. Ei bine, nu. S-a gasit un imbecil care sa deschida gura in cel mai penibil mod. „Ia uite-o si pe aia ce se aoleste in fata tuturor… hai mah, chiar asa sa faci in plina strada?!”.

Cand esti dobitoc, esti dobitoc. Nu-ti convine? Nu-ti place? Indeparteaza-te, dar nu comenta ca imbecilul. Ce stii tu de durerea femeii? Ti-ai pierdut tu copilul ca sa stii ce durere imensa poate fi? Sa stii ca nu mai conteaza ca esti in plina strada sau in intimitatea camerei tale? Sa stii ca nu-ti vine decat sa zbieri si sa blestemi lumea asta nedreapta si cruda? Habar n-ai, dar comentezi. Taci naibii din gura!

As spanzura asemenea dobitoci. Nu-ti cere nimeni sa plangi sau sa simti durerea celui de langa tine, dar sa taci nu e mare lucru. Cand nu stii ce sa spui, mai bine taci decat sa scoti pe gura genul de fraza care nu te va face decat sa pari un nimic in ochii celor capabili sa taca. Pe de alta parte poate e mai bine sa fii pus in situatia de a-ti tine gura si cu toate astea sa o deschizi, sa o trantesti in stil mare si sa se convinga omul cu cine are de-a face.

Discutie:

Eu: „Imi amintesc cum ma jucam cu el cand eram mica. Era tanar… ce accident stupid! Cata durere a lasat in urma! Imi vine sa intind mainile spre cer, sa apuc un nor de umeri, sa-l scutur bine de nervi si sa-l intreb daca e cu adevarat, acolo sus, cineva caruia ii pasa.”

Un el: „A fost prostia lui… nu trebuia sa se suie pe motocicleta. Nu motocicleta e de vina.”

Eu: „A pierdut controlul la o viteza mica. Cu casca cu tot, a avut nesansa sa o sfarseasca asa.”

Un el: „Dupa parerea mea asta e selectie naturala. Din partea mea sa mai moara cativa asa ca si asa suntem prea multi. Plang dupa oameni valorosi, nu dupa inconstienti.”

Eu: „Dar cand tu te-ai suit beat pe motocicleta si ai mers cu 200 km/h cum era? Daca o mierleai atunci trebuia sa e consider un nimic, nu? Sa nu-mi pese. Jap d’aici!”

Asta in seamna sa fii tampit si sa nu-ti tii gura. Discutia ar fi trebuit sa sune altfel:

Un el: „Nu stiu ce sa spun. Imi pare rau. E trist.”

Si punct! Taci! Nu mai continua! Nu mai scoate tampenii pe gura! Daca ar fi fost cineva drag tie, ai fi gandit altfel.

Cand ai stat alaturi de un om pe care crezi ca ai ajuns sa-l cunosti, deschide gura in cel mai nepotrivit moment si o spune. Si ce-o mai spune! Cand te astepti la tacere in schimbul unei vorbe pe care nu e in stare s-o rosteasca, gaseste el cateva cuvinte care, odata rostite, nu mai pot fi luate niciodata inapoi. Vorbe capabile sa stearga tot ce a fost frumos, capabile sa te determine sa-i dai un sut si sa-l izgonsti din viata ta cat vezi cu ochii.

Si astfel crezi ca il cunosti pe cel de langa tine, ii esti alaturi si ai impresia ca si el iti poate fi alaturi la nevoie. Ei bine, nu. Te simti singur? Simti o nevoie imperioasa de a vorbi cu cineva? Apelezi la cel pe care-l vedeai prieten. Iti versi sufletul in cautarea unei alinari cat de mici, o vorba buna care sa te faca sa zambesti si nu primesti nimic in schimb. Ca si cum ai vorbi singur. Asta nu e mare lucru caci se intampla peste tot in lume. Ii spune egosim si nepasare.

Cand astepti un raspuns si observi cat de ignorat esti de cel pe care-l credeai prieten, in tine se trezeste ceva. Acel ceva poate fi furie, suparare, tristete sau, in cazul meu, ironie. Cand esti nemernic sunt ironica.

Cu toata sinceritatea de care esti capabil iti spui tristetile si dorintele sperand ca interlocutorul tau e capabil sa poarte o discutie. Da, tristetile si dorintele il implica pe cel cu care discuti. Speri ca poti lamuri ceva, ca poti purta o discutie deschisa si sincera si… pauza. Asa ca, in stilul meu ironic caracteristic, sunt in stare sa ma desprind de sinceritatea si apropierea de care pana acum 2 minute am dat dovada si, dupa ce mi-am insirat intrebarile si doleantele celui care-si spunea prieten, la brutala imagine de nepasare pe care e in stare sa o afiseze, continuarea mea total detasata este „Si ce daca, nu?”.

Eh, intr-un asemenea moment e bine sa taci daca nu esti in stare s-o dregi. Dar nu, de ce sa taci cand o poti da in bara si mai tare cu un raspuns: „Cam asa ceva…”. Nu te asteptai, asa-i? De la omul cu care pana acum vorbeai deschis, care te intelegea si pe care il intelegeai, primesti cea mai idioata replica posibila.

Asemenea replici sunt suficient de puternice incat sa stearga tot ce a fost frumos, toate dorintele pe care le aveai. Aceste replici care inlocuiesc tacerea te fac sa realizezi alaturi de cine iti petreci timpul.

Prima reactie, dupa evidenta gura deschisa de uimire, este sa tipi. Nu-ti vine sa crezi ca nu si-a putut tine gura, dar pe de alta parte e mai bine ca a deschis-o. Astfel afli ca nu ai cu cine discuta, ca esti inconjurat de indiferenta si ca tot ce a parut pana acum altfel n-a fost decat o minciuna. Si astfel iti readaptezi comportamentul, te racesti si te protejezi de asa-zisii prieteni.

Si sa nu ti se faca sila? Sa nu-ti vina sa spargi ceva? Sa nu-ti vina sa-i dai cu capul de pereti?

Mai sanatos e sa intorci spatele, sa-ti vezi de drum si sa nu-ti mai pese. Asemenea oameni… astia sunt oameni?

E plin de vietuitoare d’astea. Adunati-va si dati-va foc in grup! Sa nu va para rau niciodata, sa nu incercati sa va indreptati mitocaniile, sa nu fiti oameni ca-i pacat!