Dupa 72 de ore de nesomn continuu mi-am spus ca ar fi cazul sa nu ma opresc aici. Vinerea fusese o zi plina si extrem de incarcata emotional. Abia asteptam sa ia sfarsit ca deja ce-i mult e mult. Pe la 2 noaptea m-am hotarat ca ar fi cazul sa ma bag in pat si sa dorm cateva zile asa ca m-am suit in masina si am plecat la mare.

Fara haine de schimb, fara planuri, doar cu solutia de plaja, costumul de baie si prosopul dupa mine. Maratonul meu de nesomn avea sa-si spuna cuvantul.

Cei doi prieteni cu care eram dormeau si in picioare daca era cazul. Eu insa nu-mi permiteam sa ne uite Dumnezeu acolo, sa apara un puradel pe plaja care sa fuga cu cheile de la masina si banii, sa ma lase acolo in costum de baie. Stateam cu ochii larg deschisi, dorindu-mi o scobitoare care sa-mi sprijine pleoapele. Imi repetam cu voce tare, sa ma asigur ca ma aud, stai treaza, stai treaza, esti la mare! Baga-te in apa, distreaza-te, bronzeaza-te, nu adormi!

Si uite asa pe la ora 5 dimineata (parca) eram pe plaja. Ma intrebam de ce era la ora aia plaja pe jumatate plina. Oamenii astia n-au somn?! Nu, toata lumea hop pe plaja sa prinda locuri in fata si rasarit.

Hop si noi pe sezlong. Primele randuri din fata cica erau rezervate din timp asa ca ne-au alungat mai in spate. Daca nu-mi picau ochii in gura de oboseala, comentam. Dar cum eram prea concentrata repetandu-mi sa nu adorm in picioare, m-am prabusit pe un sezlong si neclintita am ramas.

Soare, mare, distractie, apa uimitor de curata, nisip ciudat de fin. Am nimerit in Eforie. Multi pensionari si extrem de multi copii. Nici sa fi vrut sa adorm n-as fi reusit. Pe aceasta cale multumesc fetitei extrem de dragalase care statea la jumatate de metru de mine si voia sa ajunga in apa, dar numai in bratele parintilor caci cum se punea putin nisip pe ea, cum incepea sa zbiere ca din gura de sarpe.

S-a gandit romanul bine cum sa-si atraga turistii pe litoral asa ca a pus un pampalau sa ne vorbeasca in difuzoare. Incepuse totul bine. Soarele proaspat rasarit, oarecum liniste, iar in difuzoare auzeai „The lonely Sheperd”. Aproape ca ma miram cum a reusit romanul sa guste muzica de calitate. Ma intrebam unde-s toapele care asculta manele. M-am uitat in jur si pensionarii si copiii erau multumiti. Eh, n-a trecut bine o ora ca, in relaxarea mea totala, il aud pe Guta. Numai Guta putea sa ma trezeasca din visare. Mai ca n-am izbucnit in plans de draci. Canta ceva cu „sunt un gigolo, am fata de gigolo, sunt cel mai tare”, iar cand l-am auzit pe pampalaul care prezenta muzica si dedicatiile, am realizat ca la cat de analfabet era, era imposibil sa nu ne incante cu un Guta de la mama lui.

Am intrat in apa sa scap de poluarea fonica ce ma inconjura in toata splendoarea ei.

Ulterior ni s-a prezentat hit-ul anului 2007, cea mai tare melodie aleasa de ascultatori. M-am gandit ca poate n-o fi tot manea. Am avut noroc. N-a fost. Hit-ul anului 2007 era o melodie din India de Sud-Vest pe care n-o mai auzisem in viata mea si pe care imi doream sa nici n-o mai aud.

O zi intreaga de plaja, oboseala crunta, apa calda si sarata suna relaxant. Tu ce ti-ai dori la sfarsitul unei asemenea zile? Exact, un dus. Dar cum nu intentionam sa ramanem peste noapte, ia dusul de unde nu-i.

Aveam nisip in gura, in urechi, in par, in haine. Ma lipeam toata, mi-era somn, mi-era sila si jena sa intru in vreun local. Ma gandeam ca ne-ar da afara la cum aratam. Eram imbacsiti, miroseam a alge, eram lipiciosi si ai fi zis ca am lucrat toata ziua pe santier.

Am mancat in Costinesti. Acolo era mare veselie, mare. Reclama tipatoare la marele concert Akon si Corina si mai stiu eu ce vedete, cu sampanie penru fete. In oboseala mea de nedescris, cand am auzit SAMPOANE in loc sampanie, am sarit ca arsa. Gata, mergem! Sampon, sapun, apa curata, dus! Cand am aflat ca era vorba de sampanie, mare mi-a fost dezamagirea.

Eu, mare fan al distractiei, imi doream un dus si liniste! Nu muzica, nu mancare, nu distractie, ci un pat curat in care sa ma trantesc dupa o baie lunga.

Spre seara apa din Eforie era deja jegoasa, plaja la fel, manelele ca la ele acasa. Ne-am mutat mai spre Eforie Sud unde nu mai zbierau manelele din toti plamanii.

Eram atat de lipicioasa incat jupa de la fusta mi se lipea de picioare si imi limita in mod radical miscarile. Imi venea sa ma arunc iar in apa, dar nu stiam daca aveam sa ies mai lipicioasa, la fel de lipicioasa sau mai putin lipicioasa. Si cum marea era la 2 metri de sezlongul meu, am renuntat. Era mult prea departe. Sa mai si merg, sa ma mai si concentrez asupra starii de veghe ce trebuia mentinuta era deja prea mult pentru mine. Eram mai rau ca pensionarii.

De la atata oboseala am mancat mult. Atat de mult incat mi s-a facut si mai rau.

As fi facut poze macar, dar in caz ca nu stiai, am ramas fara aparat. Pe aceasta cale tin sa va anunt ca nu va mai vedea nimeni nimic de la mine, niciodata!

Inca ma mai simt ca batuta in urma acestui mini-concediu. Nu prea mai stiu cu cine am fost la mare, de ce si cand. Am dormit 24 de ore la intoarcere si inca mi-e somn. Am imbatranit, treburile astea nu mai sunt de mine.

Imi rasuna Guta in cap, parca si acum mai simt nisip intre dinti, dorm cu un sapun in mana in caz ca imi trebuie in miez de noapte, ma spal de 5 ori pe zi in caz ca se va intampla sa nu am unde si urmeaza sa-mi refac manichiura care arata ca dupa cules cartofi si varuit o casa cu 2 etaje.

Dar macar sunt bronzata. Ura!

Unul din prietenii cu care am fost la mare (apropo, cati am fost si cine a condus?) radea si imi spunea ca abia asteapta sa scriu pe blog despre aventura noastra. Din nefericire inca mi-e somn si nu prea mai tin minte ce s-a intamplat la mare. Stiu ca am vazut o meduza uriasa, scarboasa si lesinata. As fi pozat-o, dar nu mai am aparat. Apropo, v-am spus ca am ramas fara aparat? Am ramas fara aparat foto. De ce? De proasta ce sunt.

Voi reveni dupa ce mai dorm 2 saptamani.