E minunat sa cunosti multi oameni, sa interactionezi cat mai des cu ei, sa inveti sa comunici si sa manipulezi dupa bunul tau plac. In teorie pare frumos. In realitate e altceva.

Am sa pornesc de la ideea de a cunoaste foarte multi oameni si de a intretine permanent relatii cu acestia. Cata lume se plange ca duce o viata anosta, lipsita de evenimente si de oameni noi. Dar cata lume e constienta de ce implica o viata plina de evenimente si oameni noi?

E totul frumos pana la un punct. La un moment dat incepe sa devina obositor. Mult schimb de experienta presupune multe informatii noi care, venind din multe parti, sunt greu de procesat si asimilat in acelasi timp. Partea buna a lucrurilor este imbunatatirea abilitatilor de comunicare si relationare cu oamenii. Partea proasta este ca incepi sa te mulezi pe preferintele fiecaruia, devenind mai multi oameni intr-unul singur. Inveti sa minti. Inveti sa citesti repede oamenii si intentiile lor. Le oferi ce cauta, ei te tin aproape pentru ca, aparent, tu esti ceea ce cauta. A se nota ca nu ma refer neaparat la relatii amoroase. Gandeste-te si la afaceri, prietenii si absolut orice fel de relatie interumana. De la instalator la vecin, de la vanzator la iubit.

Si cand incepi sa-ti pui intrebari? Atunci cand te gandesti ce s-ar intampla daca te-ar lua cineva si te-ar pune in mijlocul unei incaperi izolate, alaturi de toti oamenii cu care ai interactionat separat pana acum. Cum ai reactiona? Ce comportament ar iesi la iveala? Te vor recunoaste toti? Si de aici si vorba care spune ca cel mai bine ajungi sa cunosti un om cand il vezi in centrul prietenilor, al cunostintelor, cand vezi cum relationeaza cei din jur cu el, el cu cei din jur si cum este el privit de catre ceilalti.

Oamenii ajung sa aiba incredere in tine. Ti se vor destainui din ce in ce mai usor si mai mult. De aici, si mai multe informatii. Unele folositoare, lucru bun. Altele apartin de ordinul secretelor si al vietii lor personale. Ajungi sa aduni atat de multe date despre cei ce te inconjoara ca la un moment dat te infricosezi subit. Ce ma fac cu atatea informatii? Ce valoare ar putea avea pentru altii? Cum le pot folosi sau cum le pot uita? Cum pot opri ciclul desfasurarii confesiunilor astfel incat sa nu-mi periclitez relatia cu omul respectiv? Devine obositor. Cand stii prea mult devii un om ce trebuie tinut prin preajma, mereu intretinuta relatia si niciodata de suparat. Nici daca vrei nu mai scapi. Si asa se complica lucrurile.

Te trezesti in mijlocul vietii tale si nu stii ce sa faci, cum sa gestionezi tot ce primesti in mod voit. Tu ai ales sa fie asa, tu ai ales o viata in continua schimbare, niciodata monotona. Si cu toate astea, iti vine sa-ti faci bagajele si sa pleci undeva departe, unde nimeni nu mai poate da de tine. Dar ai pierde toate acele relatii pana acum intretinute cu foarte mare meticulozitate asa ca nu o faci.

Nu vrei sa tai elanul nimanui, nu vrei sa dezamagesti pe nimeni pentru ca nu vrei ca tu sa apari brusc intr-o lumina noua, mai putin frumoasa, in ochii lor plini de adulare.

Incepi sa te folosesti de oameni si de informatiile oferite de acestia in scopuri pur personale. Le spui exact ce vor sa auda pentru ca ei sa-ti ofere exact informatiile de care ai nevoie.

Hotul crede ca toti cei din jur incearca sa-l fure. Asa ajungi si tu. Incepi sa crezi ca toate relatiile pe care le au altii cu tine sunt bazate pe interes, niciodata pe vreun sentiment de orice natura.

Ajungi sa traiesti intr-o lume in care interesul primeaza, sentimentele lipsesc, banii sunt totul, oamenii sunt obiecte si jocurile psihologice sunt la mare cautare. Si cand totul in jur nu are gust sau miros, cand toate merg inainte in acelasi stil, uiti ce e acela gust sau miros, uiti ca exista.

Te transformi intr-un ceva care respira, mananca si doarme, dar nu are sentimente, minte constant, nu mai este capabil sa-si doreasca ceva pentru sine, se foloseste de cei din jur. Traiesti intr-o lume gri-albastra sau cel putin nepresarata cu nicio culoare calda. Nimeni nu plange pentru ca nimeni nu simte. Nimeni nu rade cu pofta, ci doar zambeste progamat si la comanda.

Te pierzi pe tine. Nu mai contezi. Nu mai stii cine esti si ce cauti, ce vrei sau ce iti place. Nu mai exista „vreau”, ci „trebuie”.

Daca incerci sa scapi, ramai singur. Daca nu incerci sa scapi, tot singur ramai. Deja esti altcineva si nici tu nu stii exact cine. Totul se imbarliga mult prea tare pentru a mai fi descalcit.

Felicitari, te-ai transformat! Bine ai venit in Lumea Gri!

Pentru o imagine mai clara asupra unei lumi fara culoare, iti recomand cu draga inima The Bothersome . Un film exceptional, pentru cei ce-l inteleg, metaforic si demn de luat in seama. Iti doresc sa nu ajungi niciodata intr-o astfel de lume. Daca esti deja acolo, lupta impotriva ei!