Am stat ieri la o coada industriala situata intr-o cofetarie extraordinara dintr-un oras superb al Romaniei. De ce? Pentru Tiramisu. Cel mai bun Tiramisu pe care l-am gustat vreodata. Spre deosebire de Bucuresti, acolo lumea era extrem de amabila si rabdatoare. Cu toate ca in spatele meu era o coada imensa, am indraznit sa o rog pe vanzatoare sa-mi impacheteze cele trei portii de Tiramisu separat, fiecare cu lingurita ei. La preturile alea cred si eu ca era obligata sa fie amabila. Trec peste faptul ca toata lumea din spatele meu dorea tot Tiramisu, iar eu am indraznit sa-l iau pe tot, chiar cu jumatate de ora inainte de inchidere. Oamenii au inceput sa se imprastie dezamagiti spre casele lor.

Acum imaginati-va o punga in care se afla trei portii de Tiramisu ambalate separat. Conform legilor fizicii, acele portii nu puteau sta drept, asezate in serie. Asadar, cand am luat punga in mana, Tiramisurile s-au bulibasit unele peste altele. Primul gand a fost sa le reasez cum stateau initial. Apoi m-am gandit ca aceasta prajitura este foarte fleoscaita de la mama ei asa ca daca ma mai chinuiam sa o pun la loc, mai rau o fleoscaiam. Am lasat-o asa. La dezambalare am observat ca nu se dezintegrase deloc, contrar asteptarilor mele. Am rasuflat usurata.

Morala acestei povesti este ca unele lucruri e bine sa ramana asa cum pica. Orice tentativa de a remedia unele situatii poate genera un haos si mai mare. Uneori, cand nu actionezi in niciun fel asupra unor lucruri potential distruse, se poate intitula reducerea daunelor.