Daca locuiesti in Bucuresti si n-ai masina, sa nu faci marea greseala de a merge in fabulosul centru comercial Baneasa. Poate fi valabil si daca ai masina. Este un adevarat labirint plin de sensuri giratorii si unice. Normal, pe oriunde ai vrea sa o iei, risti sa nimeresti pe contrasens. Nu-i nimic, pui avariile pana te gandesti oare cum ajungi unde doresti. Trebuie sa ocolesti Ikea, Metro si alte parcari imense pentru a ajunge la Feeria. Locuri de parcare ai gramada ca e oarecum liber pe acolo. Poate veni oricine cu un ChiuSapte pe care sa-l plaseze pe 5 locuri de parcare.

Fiind un oras european, Bucurestiul e dotat si cu un autobuz care ajunge acolo. Are statie pe langa Ikea. De acolo trebuie sa mai mergi pe jos cat vezi cu ochii. Ai si treceri de pietoni. E un adevarat oras. Vanzatoarele dorm cam peste tot deoarece vine putina lume si nu sunt obisnuite sa-si faca treaba.

Daca ai vazut un pat fain la Ikea, priveste-l si a doua oara, mai atent. In poza e frumos si costa doar 3 milioane de lei. Te gandesti ca au preturi foarte convenabile… dubios de convenabile. De fapt, 3 milioane de lei costa doar picioarele de la pat. Iti mai trebuie apoi si ceva stinghii care sa se sprijine pe picioare. Acestea se vand separat, evident. Ansamblul trebuie montat de tine, acasa. Iti trebuie niste suruburi speciale pe care tot de la ei le iei, tot separat. Cu surubelnita ta de acasa nu merge sa le montezi asa ca ti se mai vinde si o surubelnita „speciala”, surubelnita Ikea. Apoi ai nevoie de o saltea. Doar nu ti-ai inchipuit ca patul vine cu saltea, nu? Daca n-ai masina, teapa. Nu-ti transporta nimeni nimic. In final, patul de 3 milioane care arata superb in poza costa in realitate vreo 10. Ai vazut o cratita utila si rezistenta? Da, e ieftina, dar probabil ca manerele si capacul se vand separat, iar pretul se tripleaza.

Indiferent ce cauti in acel mirobolant centru comercial, va trebui sa te intorci acasa. Daca esti la Feeria/Metro (departe de Ikea unde a avut statie autobuzul), te gandesti ca urmatoarea statie trebuie sa fie aproape asa ca o iei usor spre carosabil. Dupa 30 de minute reusesti sa iesi din labirint si te trezesti intr-o mare groapa de noroi european. Se lucreaza de zor pe acolo. Observi cu stupoare ca nu pare sa fie nicio statie in apropiere. Ce sa faci acum? Ori mergi inapoi jumatate de ora pana la statia de la Ikea, ori o iei inainte spre Gradina Zoologica. Fie de la tine, mergi inainte. Nu exista trotuar asa ca ai de ales. Ori mergi pe strada si risti sa te zboare o masina, ori te incumeti sa mergi prin mormanele de noroi. Daca ai pantofi deschisi la culoare, va fi o placere. Chiar daca nu ai, poti aluneca foarte usor. Nu-i nimic, te prinzi si te sprijini de indicatoarele care delimiteaza carosabilul de „trotuar”. Te gandesti ce frumos ar fi totusi sa traversezi. Nici vizavi nu e trotuar, dar parca e mai putin noroi. Nu-i nimic, nu te mai gandi caci nu poti traversa. Se contruieste un pod, iar muncitorii nu te vor lasa sa treci pe cealalta parte. Oricum ai risca sa-ti pice ceva de beton fix in moalele capului. Sper ca ai inteles ca pana la urmatoarea intersectie (si mai e drum lung pana acolo) nu mai exista nicio statie de autobuz. Cel mai bun lucru care ti se poate intampla este sa nu te stropeasca soferii foarte tare. Si asa mi-am dat si eu seama de ce nu e aglomerata zona.

Si mai trist e daca te duci pana acolo, incaleci toate noroaiele si bati o gramada de drum cu soarele in cap pentru o pereche de pantofi pe care i-ai vazut acolo cu o zi inainte, cand erai cu masina. Nu ti-a trecut prin cap sa-i probezi atunci si realizezi ce minunata e viata cand afli ca nu au numarul tau. Incerci sa privesti partea buna a lucrurilor… incerci, incerci… esti o persoana optimista, incerci in continuare. Ori te resemnezi si zici ca asta e, teapa ta, ori te buseste plansul in mijlocul noroaielor miscatoare, ori gasesti puterea de a ajunge acasa, iti faci bagajele si te muti intr-un oras neeuropean.

Mai frumos e atunci cand stii ca firma care vinde pantofii cei draguti mai are un sediu in celalalt capat al Bucurestiului. Te duci intai acolo si observi ca nu ii au. Apoi urmeaza toata povestea de mai sus. Si uite asa pierzi jumatate de zi fara niciun rezultat.

Imi doresc propriul meu complex comercial „Canci” in mijlocul unei gropi de gunoi de la marginea Bucurestiului.

Dupa ore de chin ajungi in preajma casei. Cand iesi din metrou, intr-un colt partial ferit de curent vezi o femeie mai murdara ca tine, acoperita cu o patura rupta si mizerabila. Iti dai seama ca tu stai bine si parca ti-e jena sa te mai plangi. Acum, plin de noroi, udat de ploaie, fara pantofii doriti si rupt de oboseala, te mai simti si vinovat ca ai indraznit sa te enervezi pe orasul in care traiesti cand altii nu au nici ce manca, nici unde dormi.