Am o pasiune pentru oamenii necunoscuti. Nu pentru ca sunt cum eu inca nu-mi imaginez, nu pentru ca sunt teren propice, gol, fertil pe care imi pot insamanta propriile impresii, imagini si sperante. Pana in punctul in care necunoscutul devine oarecum cunoscut, il gasesc extrem de interesant. Imi place prima discutie cu necunoscutul. Unele sunt plictisitoare, recunosc. Altele, nu. Le aleg pe cele interesante si ma transpun intr-un alt peisaj, diferit in fiecare zi.

Vreau un gand de necunoscut. Sa fie despre orice, sa nu fac legatura cu nimic din trecutul lui… sa nu am cum s-o fac, sa nu se nasca intrebari si indoieli. Doar sa ascult. Ofera-mi un gand, necunoscutule.

Gandul unui necunoscut e pur, e liber si nou. Poate sa fie minciuna sau adevar. E irelevant. Nu intentionez sa aflu mai multe oricum. Nu ma intereseaza gandul in contextul vietii sale, nu ma intereseaza nici macar povestea.

O viata, acelasi serviciu, aceeasi casa, acelasi covor, aceeasi broasca ruginita, acelasi ritual de dimineata pana seara, aceleasi probleme, aceiasi oameni, aceleasi mirosuri. Bune sau rele, dar aceleasi. Vrei sa scapi uneori de monotonie si calatoresti in alte parti. Undeva unde nu exista acelasi covor, aceleasi ritualuri, dar calatoresti cu aceeasi oameni, din responsabilitate sau din placere. O parte din monotonie calatoreste cu tine. Oricata diversitate ai gasi in persoanele din jur, ele tot aceleasi sunt mereu, zilnic. Cat din ce ai acum vrei sa pastrezi? Cati din oamenii pe care ii cunosti acum ai vrea sa ramana mereu? Nu vreau raspuns. Pana si raspunsul ar fi dominat de obisnuinta.

Nu pastrez necunoscuti. Necunoscutii sunt mereu trecatori. Ori pleaca, ori devin cunoscuti. Uneori, cand devin cunoscuti, imi doresc sa fi plecat inainte.

Vreau prima impresie si atat. Nu o vreau si pe a doua. Vreau un necunoscut care sa plece dupa ce a lasat o urma in viata mea. Daca ramane, urma va fi stearsa, alte urme vor aparea. Prima imi ajunge.

Pastrezi scrisori, bilete, mailuri de la oameni pe care ii cunosti de ani de zile. Citeste-o pe prima, apoi pe ultima. Vei descoperi doua persoane total diferite. Doar prima scrisoare te va face sa zambesti. Ultima te va face sa-ti doresti sa nu fi urmat o a doua. Ultima intruchipeaza imaginea cunoscutului. Nu-i asa ca necunoscutul era mult mai frumos?

Necunoscutul pleaca. Va trece vremea si-ti vei aminti de el. Pe masura ce trece timpul, vei avea nevoie de din ce in ce mai mult timp pentru a ti-l aminti. La inceput vor fi cateva secunde, apoi un minut, apoi amintirea lui dispare. Daca momentul ar ramane, ar cadea prada obisnuintei.

Vreau momente si necunoscuti care sa ramana exact cat trebuie. Putin.

Poti intalni pe cineva care doresti sa ramana mai mult, inca o clipa, inca o saptamana, inca o viata. Acela nu va ramane.

Voi multumi la sfarsit pentru momente si imi voi lua la revedere. Multumesc pentru ganduri, pentru experienta, pentru peisaje. Acum pleaca, inainte sa te cunosc, inainte sa mi se prabuseasca momentul. Ramai necunoscut…