Ma simt nevoita sa-mi exprim cateva ganduri legate in special de ultimul meu post intrucat am avut parte de un mini-scandal cu usi trantite, fulgere si traznete. Nu conteaza cum sunt eu, nu conteaza ca ma cunosti de cand ma cunosti, ca stii ce simt si ce gandesc, ci conteaza ce scriu pe blog. N-are omu’ voie sa fabuleze ca imediat sare poporu’ in sus.

De ce scriu asta pe blog? Simplu. Pentru ca doar asa se pare ca putem comunica. Ce spun eu, cea din spatele unui blog mai mult sau mai putin fictiv, e neimportant. Daca e de rau, credem. Daca e de bine, nu credem.

E vina mea ca unii din voi se regasesc in ceea ce scriu? Sunt lucruri mai mult sau mai putin reale, pornite de la fapte sau cuvinte, duse pe meleaguri fictive sau nu.

Incep sa cred ca cei care-mi citesc blogul si nu stiu cine sunt ma cunosc mai bine decat cei care-mi citesc blogul si mai stiu si cine sunt.

Mi-e si frica sa scriu ceva despre parinti in general ca poate se trezeste mama sa ma dezmosteneasca daca citeste.

Oameni buni, treziti-va la realitate, nu la blog! Scriu ce scriu pentru ca vreau sa scriu, pentru ca imi plac cuvintele, pentru ca… ce va mai trece voua prin cap. Daca scriu despre mine sau nu, numai cei care ma cunosc pot sa stie… ceilalti pot sa presupuna. Nu ma deranjeaza nicio presupunere, fie ea buna sau rea.

„Am gasit in postul tau fragmente din ce am spus eu acum 7 ani, 2 luni si 3 zile cand eram in drum spre… beat si nervos.” – Da, draga. Si? Esti primul, ultimul sau singurul care foloseste cuvinte? Sa stii ca in general oamenii asa comunica. Deci sa nu te superi prea tare daca iti spune cineva „buna ziua”… chiar daca ai mai spus-o si tu. Trecand peste asta, ne cunosteam cumva acum 7 ani, 2 luni si 3 zile ca sa stiu ce ti-a iesit pe gura? Ah, nu? Pai atunci inseamna ca m-am documentat asupra vietii si spuselor tale ca sa pot scrie numai rele despre tine. Dar sa stii ca numai despre tine scriu… Va intrebati care „tine”? Ciudat… si eu. La fiecare post certaret de-al meu se gasesc cate unii sa ma intrebe de ce scriu despre ei. Pai sa vedem… sunteti atat de interesanti incat nu ma pot abtine. Ciudat e ca, apropo de ultimul post, multi se considera misteriosi.:)

Necunoscutilor, nu scriu despre voi… cel putin nu stiu daca scriu despre voi sau nu.

Dragilor, misterios nu te autoproclami. Buna, ma numesc X si sunt misterios. Nu asa merg lucrurile pe lumea asta…

De ce atunci cand cineva iti spune ca esti destept, urmeaza sa afirmi „Ah, sunt destept!” si sa te umfli in pene, dar atunci cand iti spune cineva „Boule!” nu mai spui „Ah, ce bou sunt!”, ci „M-a facut nataraul ala bou!”? Zi macar de la inceput si cine ti-a zis ca esti destept.

De femei nici nu mai zic… alea sar la paruit cat ai zice peste. Mult mai multe femei se simt lezate (in comparatie cu barbatii).

Blogomanilor! Mai scoateti nasul din internet sa vedeti ca in afara lumea misca, respira, traieste. Asta pentru cei care habar n-au cine sunt sau cum sunt. Pentru cei ce pretind ca ma cunosc si care acum mi-ar spune „Credeam ca te cunosc, dar de cand iti citesc blogul nu mai stiu ce sa cred…”, n-am cuvinte…

Ma intreb ce viata de calvar au scriitorii (de carti, nu de bloguri). Va dati seama? Vine omu’ acasa si primeste o tigaie in cap de la nevasta ca a scris despre o femeie pe care o cheama altfel decat pe ea. Se lasa omul si de scris cand vede ca n-are voie sa extrapoleze, sa transpuna, sa se foloseasca de evenimente reale pentru a scrie povesti.

E trist sa ai blog…:)