Daca ar fi sa va intreb daca sunteti fericiti, ati spune da… sau nu. Depinde de moment, normal. Daca ar fi sa va intreb ce regretati din lucrurile pe care le-ati facut sau cele pe care nu le-ati facut, ati spune ca „Nu regret nimic. Nu e sanatos sa traiesti cu pareri de rau.”. Asa e, nu e sanatos, dar ati minti. E imposibil sa nu fie macar un lucru cat de mic pe care sa nu-l regretati. Cine afirma ca nu regreta nimic se minte singur. Regretele nasc goluri. Lipsurile nasc goluri.

Nicio alegere nu e proasta. In schimb, rezultatele nu sunt mereu cele asteptate si atunci dam vina pe alegerea facuta. Nu alegerile sunt de vina, ci noi. Golul poate aparea la orice varsta si in orice moment al vietii. De cele mai mult ori nu-i cunoastem sursa, insa ne grabim sa-l umplem. Aici gresim… E greu de umplut si aproape niciodata nu reusim. Cautam relatii pasagere, oameni noi, peisaje mai frumoase cu care sa-l umplem. Dupa o vreme ne oprim si ne intrebam de ce e tot acolo. Ne dam peste cap sa-l umplem cu ce gasim fara sa ne gandim „Oare ce imi lipseste cu adevarat?”.

Cu ce il umplem? Unii incearca cu sex, altii cu multe relatii esuate, fie ele de orice tip, altii se casatoresc, unii fac copii, mai fac o facultate, se muta in alt apartament, divorteaza, se recasatoresc, schimba orasul, se despart, incearca sa iubeasca, gonesc pe sosele cu cea mai mare viteza pe care o prinde masina, se ingroapa in munca, dorm, mananca si se trezesc ca nu s-a schimbat nimic. Golul ramane si e adancit cand privesc in jur si vad fericire, casnicii aparent reusite, relatii frumoase, implinire profesionala. Dar in majoritatea cazurilor nu ne gandim ca in jur nu sunt decat alti oameni care, la fel ca noi, incearca sa isi umple golul. Din afara totul pare perfect. Inauntru nu patrunde nimeni.

Dupa o vreme se instaleaza o permanenta stare de nemultumire si nefericire. Uitam de unde am plecat, uitam sa cautam ce ne trebuie, ce ne dorim, incercam de toate si ne scapa esentialul. Suntem prea concentrati asupra evadarii si nu mai vedem imaginea de ansamblu, padurea de copaci.

Toate incercarile noastre vor esua din cel mai simplu motiv. Nu vor reusi decat sa ne mute gandul de la acel gol doar pentru o scurta vreme. Umplerea golului presupune schimbare si de schimbare ne e teama, presupune constientizare. Nu vrem sa riscam, nu vrem sa schimbam ceva, riscand sa generam un gol si mai mare. Ne e teama de esec, de respingere, de nou si de noi.

Ies din casa si zilnic vad goluri in loc de oameni. Este totul un mare efect domino. Incercand sa ne umplem golurile in mod gresit, generam alte goluri in sufletele oamenilor care ne inconjoara.

Golul se naste cand ne multumim cu putin, cand nu mai speram, cand nu mai luptam pentru mai mult, cand alegem din teama, cand credem in soarta si ne lasam prada ei, cand ii lasam pe altii sa aleaga pentru noi, cand ne lipseste curajul.

Golul nu va putea fi umplut niciodata in totalitate. Cand incuiem usa si aruncam cheia, oricine ar veni cu alte sute de chei, n-o va mai deschide.

Zi de zi umplem goluri. Ne roade stomacul de foame si mancam… nu mai conteaza ce. Cand se desprinde tencuiala, o reparam. Cand cade un nasture, il coasem la loc, exact la fel. Cand se agata o bluza, coasem gaura in asa fel incat sa fie cat mai putin vizibil. Cand ne apasa linistea, vorbim. Cand suntem tristi, cautam motive pentru a zambi; zambim si apoi revine tristetea. Cand ne vine sa plangem, incercam sa ne gandim la altceva. Cand suntem nervosi, ne descarcam cum putem (ranind pe cine nu trebuie) sau tinem in noi, inabusim tot (ranindu-ne pe noi). Ne apasa atmosfera de acasa, plecam 3 zile undeva departe. Toate sunt peticeli de moment care nu rezolva problema si nu umplu golul.

Ce-ar fi sa ne gandim de ce se desprinde tencuiala? Ce-ar fi sa coasem nasturele corect de la bun inceput? Ce-ar fi sa vedem de unde vine linistea inainte de a o acoperi? Ce-ar fi sa cautam motivul tristetii in loc s-o acoperim cu zambete trecatoare si false? Ce-ar fi sa plangem?

De unde vine golul? Cat de adanc e? Paradoxal este ca uneori stim exact ce vrem si ce ne trebuie, dar alegem cu totul altceva. De ce? E mai simplu? E mai rapid? E mai putin riscant?

It’s like ten thousand spoons when all you need is a knife…