Era o seara racoroasa de mai si ma intorceam acasa, ca tot omul, incarcata de cumparaturi si mancare luata la suprapret deoarece era deja gatita de altii. Ce ti-e si cu comoditatea asta…

Asteptam sa vina liftul care, vechi fiind, se misca mai incet, dar noroc ca inca mai merge… nu se stie niciodata. Fericita ca are cine sa ma transporte pana sus, deschid usa liftului. Cand nu mai asteapta nimeni liftul alaturi de tine si cand e destul de tarziu in noapte te astepti sa calatoresti singur cu el. Mare mi-a fost mirarea cand am vazut ca nu eram tocmai singura. In lift ma astepta o valiza enorma. Am cam ezitat sa-i tin companie… imaginea era putin spooky. Ma simteam ca la camera ascunsa si parca in orice moment avea sa tasneasca ceva din ea. Am pipait-o putin cu piciorul sa vad daca e vie, dar n-a reactionat. Cat se misca liftul in sus, eu ma gandeam (probabil de la oboseala mi se trage) ce ar putea fi inauntru… nu ca m-ar fi interesat in mod deosebit sau ca m-as fi uitat ca sa-mi clarific nedumerirea. Cel mai normal ar fi fost sa fie haine sau scrisori sau… un cadavru facut bucati, insa nu siroia nici un pic de sange din ea.🙂

Nu stiu de ce, dar ma cam speria prezenta unei valize necunoscute, cu continut necunoscut, lipite de piciorul meu intr-o incapere de un metru patrat, fara posibilitatea de a fugi la nevoie. Oare ce cauta acolo? Incotro se indrepta si ce ascundea? Cred ca se intorcea de la mare ca doar era 1 mai… sau poate se ducea.

Mare mi-a fost bucuria cand am parasit liftul si am intrat in casa unde nu sunt valize dubioase.

A trebuit sa mai cobor o data sa cumpar ceva… valiza nu mai era in lift, ci la parter, in holul blocului. Ma intreb unde e acum…

Ce e asa infricosator la o valiza mare care se plimba singura?🙂 Poate o fi doar valizofobia mea…