Intotdeauna mi-a placut mai mult muntele decat marea. Ba mai mult de atat… fusesem de vreo doua ori in viata la mare. Plaja suprapopulata nu a facut niciodata parte din peisajele mele preferate. Marea n-are nici o vina de fapt.

La cele mai frumoase amintiri si aventuri a contribuit mereu muntele. Mai nou, si marea mi-a oferit mult. In doua zile la mare am trait mai mult decat in 5 ani de zile si nici macar nu au fost doua zile una dupa alta.

Prima zi de mare a fost in decembrie anul trecut. Nimic planuit… am ajuns acolo pur si simplu, intr-o noapte-dimineata de iarna friguroasa. Nu era picior de om in acea iarna, la ora 3 dimineata, pe plaja… in afara de noi. Noi doi si o dragoste nemarginita. Nisipul era aproape inghetat, valurile se spargeau de tarm cu toata putere, insa nu le vedeai… Cate secrete si cate povesti ascunde marea! Cati pasi si cate forme trupesti pastreaza nisipul! La cate cuvinte dulci si la cata dragoste e martor!

Mi-ar placea sa intreb marea, nisipul, care sunt cele mai frumoase povesti de dragoste pe care le-a auzit, pe care le pasteaza. Nu mi-ar putea spune, dar stiu ca printre ele s-ar numara si povestea mea. Jumatatea mea de ora petrecuta acolo unde valurile se sparg si unde nisipul, oricat de inghetat ar fi, poate pastra urmele pasilor nostri, face cat mii de plimbari ale miilor de  iubiri de mult uitate. O noapte parca rupta dintr-un vis de vara, insa traita in cea mai friguroasa iarna din ultimii ani. Cum as putea uita acele clipe in care privirile noastre pline de dragoste si dorinta ne dezghetau nisipul de sub talpi? Oriunde in alta parte as fi tremurat de frig, dar nu acolo, nu in bratele lui, nu sub privirea lui calda.

Am tinut mortis sa pastrez ceva palpabil care sa-mi aminteasca de acea noapte. Era atat de frig… nu-mi simteam nici mainile, insa mi le-am cufundat in nisip si am incercat sa caut o scoica cat de amarata, sparta, dar cat mai aproape de noi. Am gasit trei scoici sau cel putin asa mi se parea dupa cum imi intepau degetele inghetate. Le-am ridicat, pline de nisip, ude si reci si le-am bagat in buzunar. Le voi pastra mereu… Au trecut luni de zile de atunci, iar ele vor ramane mereu pe noptiera mea, imi vor aminti mereu de cea mai frumoasa si aproape ireala dragoste traita vreodata. As fi vrut sa ramanem acolo pentru totdeauna, sa ne traim povestea. Ma simteam ca pe scena, ca si cand totul era atat de perfect incat era imposibil sa nu fi fost regizat de cineva priceput. Eram pe scena vietii mele, insa fara spectatori si fara replici.

Nu pot spune ca daca inchid ochii mai vad si acum acea noapte. Era bezna, nu am vazut nimic, dar am simtit tot, am auzit tot. Amintirea mea e in culori vesele, calde si cu toate astea, fara imagini. Avea buzele atat de calde si moi, atat de iubitoare si tremurande de parca la el era vara, iar la mine iarna si frig. Mi-a oferit vara lui, caldura lui, iar vantul taios nu ma mai putea atinge. A fost cea mai vara iarna din viata mea si ii multumesc si in ziua de azi pentru tot ce am trait impreuna.

Timpul trece, anii se scurg, peisajul se schimba, dar marea va pastra mereu dragostea noastra si acea noapte de vis. Asa m-am imprietenit eu cu marea si nisipul. Avem o poveste pe care numai noi o stim si o pastram cu sfintenie.

A doua zi de mare a fost ieri. Cum am calcat pe plaja, am zambit nisipului si am zambit apei si parca si ele mi-au zambit mie. Stia, isi amintea povestea mea si parca ar fi vrut sa fie din nou martora, parca se astepta sa vin sa o retraiesc langa ea, exact asa cum se intamplase in acele timpuri. Nu a fost asa… acum era cu adevarat pustie, soarele era puternic, nisipul era incins, dar apa tot rece.

Am stat cu tine, prietena mea, si ne-am reamintit impreuna de acele clipe care nu pot fi povestite oricat am incerca. Le-am trait impreuna, iar acum ne zambim reciproc cand ne amintim de ele. Eu cu durere in suflet, dar cu o amintire de neuitat, tu cu valurile triste ca nu mai au o asemenea dragoste mare pentru care sa se sparga.

Ne vom revedea in curand sper, ne vom aminti iar si poate ca intr-o buna zi vom trai din nou ce am trait cand era el, cand ma iubea atat de mult. Numai tu stii, dar promite-mi ca nu ma vei uita si ca nu vei sterge cu valurile-ti puternice urmele pasilor nostri indragostiti.