De multa vreme stramb din nas la faimoasa panta descendenta pe care a luat-o publicitatea romaneasca, insa m-am abtinut sa comentez. In fond, nu e problema mea. Astazi m-am hotarat sa nu ma mai abtin si sa-mi vars amarul.

Cine face toate reclamele astea? In halul asta am ajuns? Cele mai blande mi se par reclamele de la detergenti. Sunt toate la fel, dar cele la detergentul (nu mai stiu cum il cheama) care scoate chiar si petele de pipi, de voma si alte deseuri au devenit de-a dreptul insuportabile. Strategii de marketing sunt destule, dar chiar sa-mi spuna ca „scoate pana si petele de pipi”?! Atat de atragatoare sa fie aceasta capacitate „detergentareasca” incat sa ma determine sa alerg la primul butic sa il cumpar? Imi scapa numele… Persil, Ariel, Bonux… ceva. Probabil nu toate reusesc cu succes sa scoata petele de pipi.

Lasand in urma detergentii, ajungem la sampoane. Ok, numele vinde samponul. Denumirile si aromele de mancare sunt in topul strategiilor de marketing. „Plimba-ti frumoasele suvite intr-o broscuta cu fite” nu ma incurajeaza sa cumpar Sunsilk de 10 culori, 12 arome si 8 gusturi. Si in cazul sampoanelor pot spune ca toate reclamele sunt la fel… par mai matasos, mai natural, mai etc. Dar chiar sa-mi spuna ca repara parul despicat, deteriorat si distrus?! Cat de departe au ajuns… Si cum anume il reface? Il schimba cu altul? Ii lipeste varfurile despicate? De fapt nu-i face nimic, dar parul miroase frumos si Placebo te face sa iti vezi si parul mai des in diminetile ciufulite.

Las si sampoanele si ma opresc la Pepsi. Batalia intre Pepsi si Coca Cola va exista intotdeuna, dar nu stiu cum de s-a gandit Pepsi ca va castiga lansand reclamele cu lamaile stupide care au invatat sumo, care se omoara una pe alta si au voci total neplacute… trecand peste faptul ca vorbesc.

Mai e o reclama la o banca (parca BT) in care apar niste domni la patru ace costumati in zane sau balerine. Ma gandesc ca a trebuit sa-i plateasca destul de mult sa apara intr-o asemenea postura la televizor, prin statiile de metrou si autobuz.

(Crema cremelor o pastrez pentru mai tarziu.)

Si daca tot mi se spune ca am mereu ceva de comentat, ati surprins campania impotriva violentei? Afirma mare „Violenta nu e o solutie!”, insa undeva jos explica mai detaliat ce si cum si spune ca-ti poti educa „,” copilul „si altfel decat prin violenta”. Aceasta exprimare ma face sa cred ca si violenta e totusi o solutie.

Cremele sunt toate la fel, dar fiecare pare mai grozava, mai eficace in eliminarea ridurilor fine, a acneei, a cosurilor, a excesului de sebum si asa mai departe. Nu stiu cat promoveaza calitatile cremei si cat promoveaza cate o fata zambitoare si multumita de crema folosita. Te fac sa crezi ca zambeste de fericire ca a vazut rezultatele cremei fabuloase si de fapt zambeste pentru ca a sunat-o prietenul sa-i spuna ca o iubeste.

Ma indepartez putin de domeniul reclamelor si ma axez mai mult pe ceea ce a facut Cotidianul. O chestie desteapta care le aduce lor bani si noua, cititorilor, satisfactie. Ziarul ca ziarul, dar anexarea cartii mi se pare o treaba bine gandita. Ca tot romanul nu prea citeste, cartile lor sunt chiar bune, nu gen Sandra Brown si alte siropenii, iar acum sa nu ne mai plangem ca n-avem 4 lei pe saptamana sa dam pe-un ziar cu carte.

S-a vrut a fi o campanie pro-cultura din care am observat ca acelasi roman a facut o metoda in plus de a scoate bani murdari. Si nu ma refer la initiatorii proiectului, ci la cumparatori si vanzatori. Zilele trecute m-am oprit la un chiosc de ziare si am cerut Cotidianul (dupa ce mai intrebasem pe la vreo 5 puncte de presa si nu-l aveau). Vanzatorul imi spune ca mai are un singur exemplar. Eu, fericita, scot banii si intind mana dupa ziar. Vanzatorul imi zambeste si ma intreaba daca vreau cartea sau ziarul. Ma targuiesc putin in stil romaneste si mi le da pe amandoua la pretul real. Il intreb daca e lume care vrea numai cartea sau numai ziarul si-mi zice ca nu stie, dar la el au ajuns si exemplare fara carte.

Bravo noua! Ce bine ne descurcam! Cu toate ca nu prea citim, am ajuns sa furam si carti. Ma scoatem un ban pe ele ca doar la asta ne pricepem cel mai bine.

Revenind la publicitatea romaneasca, v-am promis crema cremelor. Si… sa bata tobele pentru mirobolanta campanie Furazolidon! Doamne! O fi pe bune? Am vazut eu de cateva luni prin vitrinele farmaciilor poze cu un el si o ea in plin balet, el o arunca pe ea in sus, insa nu o mai prinde, nevoit fiind sa fuga la baie pentru ca nu l-a dus capul suficient sa ia un Furazolidon inainte. La televizor o vedem pe Miruna, o frumoasa domnisoara desenata, care a ajuns, datorita Furazolidonului, sa patricipe la propria nunta.

Dragii mei, si asta nu e tot. Puteti castiga premii substantiale daca indrazniti sa va povestiti intamplarile de la care ati fi putut scapa daca foloseati Furazolidon. Asa ca nu mai stati o clipa si intrati pe site-ul http://www.povestistanjenitoare.ro/ pentru a va relata rusinea.

Din partea mea, premiul I revine Furazolidonului. Daca nu sunteti de acord, m-am gandit si la reclama de la Rexona care ne arata o domnisoara cu un porc desenat in regiunea axilara si ne spune ca „transpiratia strica reputatia!”.

Si ca sa nu spuneti ca nimic nu-mi convine, cea mai buna, inteligenta si inspirata reclama mi se pare cea cu Banca Romaneasca. Aceasta merita cu adevarat aplauze neironice. Pentru necunoscatori, ma refer la cea cu individul care este ghid la un muzeu.

„Haideti doamna mai repede, au vederi la intrare!”. „Mai avem si… dar nu pare genul dumneavoastra.”

Frumos, frumos. Bravo!

 Edit: Va recomand sa nu ratati Puiul gatit nu va face rau! – varianta virtuala.