Pana in varsta de 3-4 ani, apare un comportament normal al copiilor caracterizat prin faptul ca baietii sunt extrem de atasati de mama, iar fetele de tata. Isi admira atat de mult parintele incat viseaza ca-si vor petrece restul vietii cu el. Definitia stiintifica include casatoria. Da, baietii mici viseaza ca se vor casatori cu mama, iar fetele cu tatal. Inchipuiti-va ca nu este vorba de depasirea anumitor limite ale relatiei parintesti, ci pur si simplu cvasiexteriorizarea admiratiei enorme a copilului. Dupa aceasta varsta, mentinerea unui asemenea comportament devine patologica. Nu va imaginati ca baiatul se casatoreste cu mama. Nu vorbim nici despre relatiile amoroase aparute intre parinti si copii prin satele subdezvoltate. Asta e deja alta patologie.

Poate ca un exemplu ar ilustra cel mai bine acest comportament la adulti. Cu siguranta cunoasteti cel putin un barbat trecut de 25-28 de ani care locuieste cu mama. Asta este inceputul dezastrului. Din acest motiv se spune ca nu e de bun augur sa te incurci cu un barbat care inca sta cu mama sa.

Acesti se pot casatori la un moment dat, insa relatia cu mama lor va intra in conflict cu relatia cu sotia.

Mancam la mama ca doar gateste mai bine decat nevasta-mea. Dormim la ea sau locuim cu ea ca e mai bine asa. Ma despart de nevasta pentru ca mama nu e de acord cu casatoria noastra. Gateste asta pentru ca mama zice ca e sanatos.

Mama crede, mama zice, mama face, iar sotia asculta si, daca doreste sa ramana prin preajma, o copiaza pe soacra.

O femeie ce traieste cu un astfel de barbat este sortita unei vieti guvernate de soacra.

Data viitoare cand cunoasteti un barbat, prima intrebare dupa „Cum te numesti?” ar trebui sa fie „Stai cu mama?”.

Daca raspunsul va fi „Nu”, veti raspunde „Incantata de cunostinta!”. In cazul unui raspuns afirmativ, mai potrivit ar fi sa spuneti „Mi-a parut bine sa te cunosc, insa tin la viata mea.”