Sunt o fosta ea plina de sperante. Au mai ramas cateva pe alocuri. Pe unele mi le-a spulberat, iar altora le-a dat nastere.

Merg, mai mult ma plimb, facand slalom prin viata. Simt ca ma misc, dar privesc in dreapta, privesc in stanga si tot ce ma inconjoara se misca, desigur (sau mi se pare?). Descopar ca atunci cand trenul porneste, ai impresia ca peronul pleaca si tu stai pe loc. Evident, e doar a figure of speech… cu trenurile de la noi cu siguranta nu iti poti inchipui ca stai pe loc.

E posibil sa stau totusi pe loc? Dar sa privesc partea buna a lucrurilor… inapoi sigur nu merg.